A venit toamna!

Telefonul imi spune ca este toamna. Termometrul il contrazice, in timp ce se topeste sub caldura soarelui torid de septembrie. Vara refuza sa plece, dar lumea incepe sa o ignore sub amenintarea vremurilor ruginii care se pregatesc sa invadeze orasul, care inca se prajeste sub soarele uitat pe cerul scurt de septembrie.

Si chiar daca zilele inca nu au realizat ca e timpul sa treaca alt cod vestimentar, noptile au inceput sa devina mai reci cu mine, mai ales in momentele cand Sky simte chemarea naturii si ma scoate afara din casa.

Cerul este inca albastru, soarele continua sa-mi coloreze pielea si lumea de pe facebook pare entuziasmata de venirea lui septembrie. Dar ceasul meu biologic ramane neafectat de incalzirea globala si astenia mea de toamna incepe sa isi arunce umbrele gri peste culorile din jurul meu, cu punctualitatea unui ceas elvetian (original,nu frabricat in China).

Oricat as incerca sa ma mint si sa privesc rugina acestui anotimp cu alti ochi, anxietatea pe care mi-o provoaca venirea lui septembrie continua sa imi aminteasca de acele toamne care mi-au ucis toate vacantele de vara, rapindu-ma crud din mijlocul prietenilor mei si trimitandu-ma cu ranita in spate pe fronturile scolii. Mai tarziu, o alta sora de a ei anunta sfarsitul perioadei relexate de concedii si intoarcerea traficului monoton de Bucuresti, aduse la pachet cu ziele tot mai scurte si cu diminetile mult prea reci si agitate, pe care le uitasei lunile trecute, cand o ardeai boem la terasa cu domnisoara Vara.

Lumea revine iar la masca ei rece si tacuta, simfonia de claxoane nervoase inlocuieste treptat muzica care se evapora din masini, la semafoare, prin geamurile larg deschise in cautarea unei adieri racoroase. Culorile incep treptat sa dispara, iar eu oricat as incerca nu pot zari nici urma de pastel in tabloul monocrom care incepe sa se deseneze in jurul meu.

Cu fiecare septembrie ce-mi bate la usa imi amintesc ca a mai trecut un an din viata si chiar daca continui sa imi spun ca sunt inca tanar, poza din buletin imi arata nervoasa obrazul. Pe cine incerc sa pacalesc?

Dar nu frunzele galbene, ploaia mocaneasca sau nebunia de pe strazi ma sperie. Si nici zilele scurte, noptile reci sau diminetile grabite. Dupa o perioada inveti sa treci prin ele ca rata prin apa, dar spre sfarsitul toamnei rata ta va zbura spre tarile calde si tu va trebui sa treci prin diminetile inghetate de iarna, ca un hipopotam care vrea sa traverseze Groelanda.

Am incercat sa ma mint, dar nu am reusit. Nu imi place toamna. Este prea rece, iar hainele in care se imbraca nu sunt pe gusturile mele. Prefer sa ma topesc sub soarele canicular de august, decat sa tremur de frig intr-o dimineata de septembrie in timp ce cainele ma plimba pe strada. Si la cum s-au schimbat anotimpurile acum, poate este cazul sa nu dam doar ora inapoi sau iniante…Putem sa ne jucam si cu calendarul putin…oricum e de pe vrema lui strabunicul Flistone, iar pe mine nu m-ar deranja o vara mai lunga…Atunci poate as iubi si eu toamna cea scurta. Gasesc sexy minionele.

Dar acum am luat-o pe aratura si nu este primavara inca. O las mai usor cu plugul acum si ma duc sa ma ascund de toamna.

Cri,cri,cri, toamna gri, eu speram sa nu mai vii!

Anunțuri

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s