La final…de august

Toata viata l-ai iubit pe Dumnezeu si ai incercat sa iti tii Iubitul multumit, respectand cum ai putut tu mai bine regulamentul de ordine interioara si traditiile crestine, pentru a-ti asigura macar o garsoniera sociala la periferia Raiului. Dar ce vei face atunci cand vei ciocani la usa lui Sf. Petru ( fara bagaje, zambind fericit si fredonand Bob Dylan) si nimeni nu iti va deschide. Poate nu e nimeni acasa sau poate au inventar…asta nu va mai conta atunci cand te vei uita ca vitelul la poarta  Raiului, fara sa intelegi prea mare lucru de ce ti se intampla asta tocmai tie, care ai jucat numai dupa regulile lui. Dar si daca vei gasi explicatii, usile tot inchise vor ramane. Dar daca folosesti liftul, vei gasi o poarta larg deschisa la subsol.

Ai renuntat la jumatate din timpul vietii tale, crezand ca munca este bratara de aur, dar dupa ce ai dus-o la amanet ai descoperit ca era doar poleita si nu valoreaza asa mult. Cand ai iesit la pensie, toate visurile si planurile tale de retragere s-au evaporat odata cu tineretea si energia ta. Acum stai pe banca alaturi de ceilalti veterani de la tine de pe scara, ascultandu-le frustrarile varsate in fata blocului, in timp tu iti rememorezi viata, trist, incercand sa descoperi unde ai gresit.

Locuinta ta are suprafata locuibila cat un teren agricol si mai multe niveluri decat Angry Birds, dar tot timpul este rece si goala. Ai un vapor parcat in fata palatului si un yacht ancorat prin Mediterana sau Adriatica, dar te simti ca Robison Crusoe atunci cand navighezi cu ele. Mai agati cate o Vineri, noaptea in club, dar sambata te tradeaza si dispare…incepi sa simti iar singuratatea cronica de care suferi. Realizezi ca banii cumpara doar lucruri fabricate, asezat ingandurat in tronul de la ultimul etaj al castelui tau bantuit de siguratate.

Te-ai pus in slujba Corporatiei inca de pe bancile facultatii, loial si ascultator, precum un bun soldat, dispus sa isi sacrifice anii tineretii in slujba drapelului si a promisiunilor de bine ale liderilor ce te-au trimis pe frontul capitalist. Ai trecut peste cadavre…ai incasat gloante si ai calcat pe mine, crezand ca medaliile de tinchea si stelele din piept cu noi epoleti iti vor aduce fericirea la care ai visat inca din adolescenta. Dar nimeni nu ti-a spus ca razboiul nu se termina niciodata, iar tu vei ajunge doar un veteran in retragere, obosit, singur si suferind de tulburarea de stres post-traumatic. Trist te vei gandi la toate persoanele dragi pe care le-ai pierdut de-a lungul acestui razboi stupid. Dar nu asa sunt toate razboaiele?!

Ai galopat asemeni unui pur sange de curse, cu zgomotul multimii mangaindu-ti dulce timpanele, in timp ce aplauzele si incurajarile ei te fac sa zbori spre victoria si faiama care te asteapta cu bratele deschise dincolo de linia de sosire. Dar toate cursele au un final si toate lucrurile frumoase au un sfarsit, iar tu ai ajuns batran, intr-un grajd, privind trist la tinerii amarsari care se pregatesc pentru cursa. Le vezi entuziasmul in priviri si le cunosti visurile, pentru ca au fost odata si ale tale. Dar acum nu mai sunt…timpul si accidentarile ti le-au furat, impreuna cu faima si banii castigati alergand. In urma lor au ramas doar durere, suferinta si frustrare, iar toate te apasa greu cand iti mai arunci privirea pe medaliile ruginite si te gandesti la pretul platit pentru ele. Atunci credeai ca merita sa iti sacrifici tineretea, energia si sanatatea…acum realizezi doar cat ai fost de naiv. Intodeauna va fi o alta cursa…dar doar o singura viata.

Ai iubit ca un nebun o singura persoana toata viata ta. Precum o planeta ai gravitat in jurul acestui personaj, hranindu-te cu lumina, caldura si energia lui, dar cand timpul a racit soarele tau, te-ai trezit plutind in deriva intr-o lume intunecata si rece, cautand cu disperare un alt astru de care sa te atasezi. Dar universul este infinit si plin de stele care nu seamana cu iubirea ta stinsa si moarta. Acum privesti speriat la intunericul mut in care te scufunzi trist, doar o bucata de asteroid sterp ramas dintr-o planeta care a fost odata albastra si vie. Poate daca alegeai sa fi cometa in unele momente, acum erai in alta galaxie.

Intr-una din aceste zile cu totii vom fi batrani si ne vom gandi la povestirile pe care am fi putut sa le spunem, daca am fi stiut atunci tot ce stim acum. Dar suntem prea ocupati cu scrisul la romanul vietii noastre, pentru a realiza ca viata nu este o fantezie. E mai reala decat prima palma primita peste fata, in viata ta. Dar daca nu a functionat atunci, nu iti face griji! Nu va functiona nici acum.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s