Zapada

Prima zapada de care ma bucur in ultimii 15 ani. Masina doarme linistita sub nameti, alarma ceasului de pe noptiera si-a dat demisia si a plecat pe eJobs in cautarea altui fraier care sa fie trezit pentru munca, campul si padurea de langa barlogul meu sunt imbracate feeric in pudra alba, iar Netflixul , Amazon Prime si HboGo ruleaza la maximum cu toate serialele din dotare.

Dupa o luna petrecuta la tropice, ascuns printre bananieri ma asteptam ca intemperia de afara sa trezeasca astenia  in mine, dar m-am inselat. Chiar e misto iarna atunci cand nu ai absolut nici o treaba si nici nu trebuie sa ajungi undeva in contratimp.

Privesc la vecinii mei care se chinuie sa mineze dunele de zapada in cautarea masinilor, grabiti sa ajunga la munca, in timp ce sorb o gura de ceai si rulez niste marar.  As putea sa cobor sa ii ajut, dar iarna asta am achizitionat o sanie pentru a o inhama pe Sky la ea, renuntand total la achizitionarea de  lopata sau sare pentru dezapezire. Si oricum sunt oltean si nu imi sta in caracter sa fac munca voluntara, de dragul imaginii. Poate daca as fi avut vreo colega de bloc single, sub 30 de ani si buna, m-as fi agitat putin…dar masculii de jos se descurca si fara mine.

Usor, usor incep sa ma activez si eu, presat usor de insitenta cainelui care vrea sa inoate putin prin nametii de afara.  Ii place sa se usureze in casa doar atunci cand am musafiri, pentru a-I impresiona cu inteligenta ei nativa. Afara vrea in general doar daca ploua torential sau viscoleste… La fel de aventuriera ca si mine…Stiam eu ca trebuie sa acizitionez un bulldog englez si nu un terrier dopat.

Astept totusi ca vecinii mei sa isi termine lansarea catre serviciile lor, pentru a nu ii face sa se simta prost, apoi cobor in mijlocul iernii, incercand sa tin pasul cu bizionul alb, care ma trage de lesa. E putin frig, dar cand o ai pe Sky langa tine nu prea ai timp sa te gandesti la detalii tehnice. Stai dupa ea  si te rogi sa se goleasca pana nu te transformi intr-un om de zapada.

Dar dupa ce termin cea mai grea activitate a zilei, ma intorc dardaind victorios in cuib, pregatit sa imi continui dificila activitate de mangaiat menta, in timp ce youtube-ul arunca in mine cu tot ce are el mai bun.

Mai pierd cateva minute gradinarind la nou meu proiect verde, dupa care plonjez in canapea cu un dublu loop urmat de un echer care nu prea imi iese. Bine ca Sky este solida si atenueaza bine caderea, dar sigur nu ma calific pentru olimpiada.

Prima zapada de care ma bucur in 15 ani. Si ma bucur la maximum de ea, ascuns intre pernele Canapelei Rosii, inarmat pana in dinti cu telecomanda, cu boxele bombanind infundat prin rotocoalele mele de fum si nimic nu ma poate opri din asta. Nici macar un cod portocaliu.

De data asta iarna este ca vara … pentru mine.

P.S. Stiu ca am hibernat o luna intreaga, dar acum m-am trezit si sunt pregatit sa va plictisesc din nou.  Ne auzim totusi dupa martisor, pentru ca sunt oltean…si nu imi place sa imi cheltuiesc nici banii, nici cuvintele pe prostii. Pana atunci continuati dansul pinguinului prin zapada de afara. E chiar marfa…

Reclame

Valentin (repostare)

Nu este de aici, chiar daca vorbeste si se comporta ca si cum ar fi. El este de fapt nascut in America. A ajuns la noi, adus de vremurile noi si timpurile moderene.

Pe Valentin l-am cunoscut la finalul liceului, cand mi-a fost introdus de iubita mea din acea perioada. Nu ne-am placut niciodata ,dar ne-am inteles tacit sa parem amici doar de dragul aparentelor. Mi-am dat seama ca iubita mea era mai fascinata de el, decat de mine.Nu m-a deranjat. Stiam programul lui. Nu sta cu noi decat doar o zi pe an.

De cand ne-am cunoscut, ne-am tot intalnit ocazional, in fiecare iarna de atunci. Cateodata vine la mine, dar niciodata nu o face cand sunt singur. In momentele cand nu o face, ma simt bine sa aud cum vizita lui streseaza si alti prieteni de ai mei. Dar toti il iubesc la de fel de mult ca si mine…deloc.

Valentin nu este de aici. Barbat bine, adus, parca, direct de pe covorul rosu al Oscarulilor americane, cu o prestanta demna de sange albastru, apare anuntat intodeauna pe 14 februarie, producand debandada in urma lui.

Dar tot timpul vei fi pregatit pentru el. Nu ai cum sa uiti ca vine. Toate femeile din jurul tau iti vor aminti asta zilnic, inca din prima zi a anului noi. Toate canalele media te vor avertiza ,ca tu sa nu fi luat prin suprindere. Pana si Google te va stresa cu doua zile inainte ca Valentin soseste.

Nu am inteles niciodata ce vad toate femeile la el. Da. Arata bine. Stie cum sa nu fie badaran ca noi. Cina romantica cu el pare scena de film , noaptea se va termina sigur cu focuri de artificii (DACA NU AVETI , CAUTATI-L PE DUDU).

Asa am fost si noi la primele intalniri cu ele. Tot Valentini am fost. Si ca si Valentin, am obtinut ce am vrut. Dar spre diferenta de el, care a doua zi fuge si nu mai auzi de el timp de un an,noi am ramas pe loc. Dar ele inca il asteapta pe el.

Valentin nu este de aici. Dar este ca mine si ca tine. Un ipocrit si un egoist. Timp de un an se iubeste pe sine, iar apoi are nevoie sa inventeze sarbatori si persoanje, pentru a-si da impresia ca este altruist si ca stie sa iubesasca si pe altii. Bine ai venit, Valentin!

Voi arde in iad dupa … (repostare)

“Oare crezi ca atunci cand un barbat iti va vedea portofoliul tau bogat de pe retelele de socializare si se va opri asupra selfieurilor tale cu buzele tuguiate, se va gandi la cum le va saruta pasional? Te asigur ca nu avem o imaginatie asa romantica cum iti place tie sa crezi, cu toate ca in mare parte ai avea dreptate. Se va gandi la ele, dar in cu totul alte moduri. Nu iti face insa griji, in imaginatia lui vei avea aceeasi fata pasionala ca in pozele de pe facebook. Sper doar sa nu fi vegetariana si sa iti placa carnea.

     Si daca tot suntem la poze, crede-ma ca stim toti motivul pentru care iti incape doare jumatate de corp in poze. Decolteul ala, oricat de apetisant ar fi, nu ne poate vraji chiar asa rau. Stim ca silueta ta este silfida, doar cand iti faci poze din profil. Si crede-ma ca si telefoanele noastre au filtre de infrumusetare, asa ca nu te mai chinui aiurea, stim ca nu arati ca in poze…”

-Esti un misogin! ma intrerupe Canapeaua.

-Stiu…Am sa ard in iad pentru postarea asta! ii raspund ranjind, continuand sa imi tastez frustrarile la laptopul tabacit, din fata mea.

-Nu poti posta asa ceva! continua enervant, ea. O sa ranesti o gramada de persoane cu tampenia asta.Femeile sunt fiinte delicate…nu poti sa le vorbesti asa…

-Sunt delicate? Puii mei…si noi cum suntem? Nu iesim toti din aceeasi gaura, dupa acelasi proces? Noi suntem de piatra sau ce?

Continua sa bodogoneasca, iar eu continui sa scriu, lasand ca galagia din jurul meu sa se trasforme in zgomot de fundal.  Dar daca am inceput, ce rost mai are sa ma mai opresc acum, nu?!

“…stim ca nu arati ca in poze.

      Iar acum vei spune probabil ca sunt doar  un barbat nesimtit si misogin care nu stie sa respecte o femeie. Si probabil ai avea dreptate sa spui lucrurile astea despre mine. Dar pe mine nu ma dernajeaza atunci cand cineva are dreptate.

      Dar nu din vina mea am ajuns sa vad lucrurile asa. Tot tu mi-ai deschis ochii, si inainte de a ma face nesimtit si misogin pentru tot ce ti-am spus mai sus, vreau doar sa mai spun ceva, dupa care te las prada comentariilor tale acide.

      Ai analizat vreodata dansul si coregrafia unei gagici care se dezbraca pentru bani? Ce pozitii si scene simuleaza ea, barbatului caruia ii este adresat momentul artistic? Acum comparale cu cele pe care le face un striper, tipei care-l plateste si se agita ca o disperata de viata.

      Gandeste-te bine la asta! Nu noi va jignim, nu noi va injosim, nu noi va transformam in panaramele din pozele de profil de pe retelele de socializare. Voi o faceti…noi doar intram in jocul vostru.

   Acum puteti sa ma faceti praf. Nu plec nicaieri.”

 

-Astazi dormi in dormitor! tipa Canapeaua cand lovesc tasta ENTER si ma las prada lupilor.

Absolut nimic

Ai crede ca atunci cand ai un blog in care nu vorbesti despre ceva in general si doar despici firul de absolut nimic in patru, ca inspiratia va tasni din tine asemeni unui curcubeu magic de sub coada unui unicorn si mai magic. Dar din pacate te trezesti ca nu este chiar asa de simplu si curcubeul e de fapt doar o basina.

As putea sa incerc sa scriu si eu ceva normal, pentru oameni normali…dar nu ma pricep la politica, sport si psihologie. Sunt prea anormal ca sa inteleg de ce stau oamenii in frig duminca sa protesteze. Probabil nu le place paznicul de la poarta guvernului, pentru ca nu cred ca mai este cineva in afara de el la munca in weekend la guvern…si atunci cand ninge, dar si atunci cand este soare. Si cum nu sunt nici proprietar si nici platitor de taxe si impozite, ar fi cam penibil sa ma plang ca Statul imi fura banii, cand singurul care ii face praf sunt eu….

Deci nu sunt bun nici la finanțe si nici la economie…Nici pe asta nu o pot aborda. Cifrele oricum ma baga in ceata si matematica imi provoaca atacuri de panica. Noroc cu micul chinez de plastic din buzunar care face calculele pentru mine, la fel de rar cum imi numar averea.

Sportul mi-a placut in tinerete, cand aveam mintea si corpul odihnite. Acum, dupa patru decenii de alergat de bezmetic, nu mai are nici un farmec. Si de fapt care e diferanta intre a te uita la o cursa de cai sau la una de boi?! Difera doar balonul de joc si forma pasiunii pe care aleargat. Imi plac totusi biciclistii de pe DN1…De fiecare data cand ii intalnesc imi vine sa joc un GTA online cu ei. Oare nu le-a spus nimeni ca turul Frantei se desfasoara pe panta, iar de la Bucuresti la Ploiesti e vale. Probabil si de aia se viseaza Contador toti, imbracati in costumele lor mulate care incearca sa striveasca burtica de bere intr-un abdomen six pack.

Nu ma pricep nici la sentimente, relatii si socializare, asa ca ii las pe Adam si pe Eva sa fie libidinosi in postarile lor si pentru mine. Nu mi-au placut niciodata povestile cu printi si printese…Poate Conan Barbarul, dar ala sigur nu era genul de print pe care il viseaza Zanele de pe retele de socializare. Si chiar daca si eu pot sa fiu patetic, prefer sa imi respect radacinile mele agricole si sa fiu taranul cu care v-ati obisnuit mai departe.

As putea sa scriu despre zapada de afara, dar la cum arata iarna asta, probabil si ea a fost importata tot din China alaturi de toate celelalte lucruri de calitate ale secolului 21. E bine macar ca nu rezista mult si se strica repede.

Chiar este greu sa scrii despre absolut nimic. Foarte greu. De aia nu am sa scriu nimic astazi si am sa arunc fituica asta aici pentru a nu-mi lua absenta nemotivata. Acum pot sa ma joc linistit mai departe pe Play Station.

Pana cand ma loveste inspiratia sa traiti lung si prosper! Si nu uitati sa rezistati! Sunteti ca muntii si ca brazii cu toate ca aveti maini, picioare si un creier care sa va ajute… Dar nu mai luati copii cu voi la prosteste…stiu ca pare romantic…dar pulanele jandarmilor va asigur ca nu sunt. Iar copii voștri nu au nicio vina ca parintii lor sunt niste idioti. Nu le ucideti copilaria, voinicilor! Poate ei vor fi mai buni ca noi…

Jungla

Cand  prima brosura pe care o citesti in viata se cheama “Cartea Junglei” , iar primul film pe care il vezi atunci cand descoperi cinematograful se numeste “Tarzan”, cu o bunica profesoara de biologie si un tata a carui colectie literara se rezuma numai la expeditiile din colectia Delfin  (pentru cunoscatorii care inca mai sunt in viata) si la romanele lui Jules Verne si Arthur Conan Doyle, exista foarte mari sanse ca visele tale de explorator sa se indeplineasca, mai devreme sau mai tarziu si este bine sa te prinda pregatit.

De la prima pagina citita pana la primul pas facut in intunericul racoros al jungle s-au scurs mai bine de trei decenii oferindu-mi tot timpul din lume sa ma pregatesc de aceasta aventura. Sau asa am crezut…

Am inceput organizarea expeditiei, cu secole in urma, atunci cand epociile erau de aur si frigiderele puse goale la dezghetat, cand painea sa dadea pe cartela si televizorul cu portia, mai mult din plictiseala, dar si pentru ca asa era trendul pe vremea aceea. Toti voiau sa plece…

Ai crede ca treizeci de ani sunt indeajuns pentru a fii pregatit sa infrunti jungla la care ai visat o viata intreaga. Toata cartiile citite, documentarele si filmele vizionate, atlasele si jurnalele de calatorie studiate ar fi trebuit sa iti dezvaluie toate secretele ascunse de perdeaua de vegetatie deasa.

Cei 14 ani de serviciu si rutina aferenta lui ar fi trebuit sa intinda coarda din mine si sa ma trimita ca o sageata pe cararile intunecate si inca neexplorate, cu frica din mine deja ucisa de banalitatea si repetitivitatea vietii de sluga.

Cei 18 ani de relatie si cei de 7 de casatorie aveau sa ma pregateasca de singuratatea si tacerea care aveau sa ma acompanieze in salbaticie. Cei 6 de sala construisera bestia perfecta, capabila  sa supravietuiasca oricarei provocari fizice, iar depresia ma invatase cum sa le infrunt pe cele psihice.

Sau cel putin asa credeam in ziua cand impreuna cu Kush, am decis la umbra unui joint mantinal sa dezvirginam prima padure virgina din viata noastra.  Sa nu ma intelegeti gresit… Atat eu cat si el am mai fost si prin alte jungle, dar asta era o premiera pentru amandoi. Era prima care avea copaci in loc de beton si claxoane, si nu era chiar asa salbatica.

Si chiar daca atat eu cat si Kush suntem aventurieri, suntem bine ancorati in secolul 21 asa ca am ajuns la destinatie folosind cu succes Google Maps cu masina din dotare . Tot deviceurile noastre smart ne-au spus sa nu mancam in baza, pentru ca la marginea junglei se afla un restaurant unde ne putem pregati in tihna aventura, pierduti intr-un mic dejun copios.

Device-urile noastre smart nu s-au gandit ca restaurantul va fi deschis doar in sezon, iar noi suntem cam cu 6 luni in urma.  Nici noi nu am facut-o, asa ca am fost nevoiti sa incepem marea noastra aventura cu bateriile deja terminate, dar cu device-urile inutil de incarcate.

Dar cand te pregatesti de o viata pentru intalnirea cu jungla , foamea ,setea sau pofta de ceva dulce, nu se pot pune intre tine si intanirea ta cu destinul. Doar panta pe care serpuieste poteca ta o poate face. Ne-am luptat cu ea , dar dupa doua zeci de minute coboram amandoi la masina, cu plamanii in buzunar, cautand pe Google Maps cel mai apropiat restaurant cat mai indepartat de jungla.

Treizeci de ani de vise s-au terminat dupa o jumatate de ora de gafait printre copaci. Nu este rau pentru prima incercare. Altii au intrat in desis si nu s-au mai intors niciodata. Noi macar am gasit drumul inapoi spre casa…Multumim, Google!

Acum ma  duc sa ma bucur de zapada cu Sky, prin gerul de afara. Ma pregatesc de al doilea vis al meu…a doua carte citita a fost Chemarea Stabunilor de Jack London. Si chiar daca al doilea film a fost Razboiul Stelelor, urmatorea mea destinatie va fi foarte inzapezita.

Arunc postarea asta aici, va multumesc pentru atentie si ma duc sa ma antrenez cu al meu Colt Alb pe camp. Polul Nord ne asteapta, iar noi inca nu suntem pregatiti pentru asta.

Nu suntem pregatiti inca, dar suntem in grafic…

Pseudoiarna

Mi-a fost frica ca odata intors de la tropice, gerul si zapada ce aveau sa ma intampine pe meleagurile mele de bastina, ma vor arunca in cea mai crunta depresie in care m-am inecat de la Napoleon incoace. Nu ma asteptam ca tocmai absenta lor sa ma trimita la inot.

Pentru prima data din copilarie, pot spune ca am si eu sansa sa ma bucur iar de o iarna petrecuta integral la tara, in camp, langa o padure, fara sa am grija unui serviciu sau a unei sesiuni de examene. Sa ai o intreaga luna decembrie sa freci menta nonsalant, sa stai la caldura sa numeri fulgii de zapada si in schimb sa te trezesti facand surf pe valurile de namol ce au inceput sa se reverse din peisajul rural din jurul meu, nu este tocmai filmul Disney pe care-l facusem in cap sa-l montez de sarbatori.

Speram sa o inham pe Sky la placa si sa ma traga ea prin zapada, nu cum patinam acum amandoi pe campul care arata ca dupa batalia de la Calugareni in repriza a doua de prelugiri.

Credeam ca troienele si viscolul de afara imi vor alimenta imaginatia si voi reveni pe Canapeaua Rosie mai des, dar toamna asta eterna de afara ar scoate doar intunericul din mine si nu as vrea sa va trag aici, in noaptea mea, pentru ca nu cred ca v-ar place asa mult.

Pana si capusile pe care le culeg de pe vaca atunci cand revenim in baza, par debusolate de ce se intampla afara atunci cand le capturez si le asez pe biroul alb pentru interogatoriu. As putea sa le execut direct, dar ce mafiot as mai fi atunci?! Si intodeauna las doar una in viata pe care o eliberez de pe balcon, pentru a le spune si celorlalte ce se intampla daca ajung in drumul meu. Prea mult Netflix, Playstation si timp liber…stiu. Ce sa-I faci? N-ai ce sa-i faci…Claudiu…Cum zicea cineva odata. Sau mai multi cineva…nu conteaza. Am deviat de la subiect.

Cum spuneam… Toamna asta maidaneza care refuza sa cante si pe la alte mese mi-a taiat cam tot cheful de scris. De fiecare data cand privesc ecranul alb al laptopului gandul meu zboara inapoi pe insula, departe de mizeria de aici si imi e foarte greu sa scot ceva coerent. Probabil v-as plictisi cum am facut-o acum, iar eu chiar nu imi doresc acest lucru.

Am incercat niste shmekerii învățate de la bastinasii din rezervația din Tazacorte, dar se pare ca Dansul Ploii nu functioneaza si in cazul zapezii si nu am reusit decat sa cresc usor productia de namol cleios. O frumusete…

Jur ca daca nu incepe sa ninga in urmatoarele doua saptamani imi fac bagajele si ma intorc pe insula definitiv. Aici nu numai lumea a luat-o razna…Ci si vremea si poate este timpul sa filmez sezoanele urmatoare din viata in alte locatii, fata de cele obisnuite.

Decat sa o ard pe aici aiurea, mai bine o ard pe acolo cu un scop. De asta m-am si asezat pe Canapea in aceasta seara. La cum se prezinta vremea afara azi sunt toate sansele sa incep sa imi caut iar echipaj si vroiam sa va anunt si pe voi.

In rest… Toate cele bune! Ma duc sa ma bucur de pseudoiarna alaturi de Sky. Tocmai m-a anuntat ca vrea sa se goleasca si sa se pregateasca de cina. Ma duc sa ma distrez in intuneric.

Plugusorul

Sper ca sarbatorile voastre de iarna sa fi fost fericite si anii care urmeaza, multi si imbelsugati, chiar daca  colindul meu vine cu o intarziere cfr-ist de lunga si doar cuvintele din urare mascheaza goliciunea din spatele lui. Oricum se vor pierde probabil in gramada de ganduri bune, noroc si sanatate care ti-au umplut frigiderul aceste zile, asa ca nu imi fac griji ca ai observat absenta mea de pe baricadele ridicate in jurul nostru de bucuria sarbatorilor de iarna.

Stiu ca te-ai bucurat din plin de ele, in timp ce navigai cu viteza de dric pe strazile din Bucuresti in cautare de provizii pentru cele doua saptamani apocaliptice ce urmau sa se abata caledaristic pe aici. Sunt sigur ca ai simtit magia sarbatorilor la fiecare scoatere de portofel, in timp ce alergai dupa cadouri prin Mall, Harry Potterul din tine incercand toate trucurile din joben, pentru a impaca si vaca si capra care asteaptau cadouri sub bradul de acasa.

Tot de fericire si prosperitate vei canta si atunci cand vei sta capturat de traficul de pe autostrazi sau din Valea Prahovei si nu vei fi nici nervos si nici stresat atunci cand vei ajunge la munca, a doua zi. Minivacanta de sarbatori si timpul liber adus de Mos Craciun probabil ti-au umplut bateriile si esti gata sa ataci munca cu aplombul iepurasului Energizer din reclame (si probabil aplombul tau va dura la fel de mult ca si spotul, dar asta e partea a doua).

Ai fost fericit in  mijlocul oamenilor dragi tie, chiar daca fetele si numele acestora se schimba in fiecare an, in functie de necesitati si instinct. Iar dupa sarbatori oricum cu jumtate dintre ei nu vei mai tine legatura asa strans, cum ai promis in noaptea dintre ani. Dar atat timp cat ai sanatate, bucurie si noroc, nu ai de ce sa iti faci griji pentru ei. Incantația ta magica ii va proteja.

Fericirea care te-a cuprins la cumpana dintre ani, te-a urmat si dimineata la baie, in timp ce iti depuneai pentru a mia oara juramintele antialcool in fata albului si neclintitului W.C., dispus sa ascunda gandurile necurate care se plonjeaza sec in el, din gura ta deschisa.

Banuiesc ca tot plin de magia sarbatorilor iti calculezi si bugetul cu care vei ataca noul an, chiar daca cheltuielile din ultimele saptamani au depășit cu mult si cele mai negative proiectii. Dar te descurci tu…nu e prima oara cand se intampla si probabil la cum te vad ca rumegi acum…nici ultima.

Ai fost oricum prea ocupat ca sa simti caldura craciunului si lumina sarbatorilor din colindul meu, iar eu prea lenes ca sa trec pe aici in ultimele doua saptamani, dar acum daca tot am sters laptopul de praf si l-am deschis, am decis sa impartasesc bucuria si gandurile mele bune.

Eu nu iti doresc ani multi pe care sa ii petreci ca un sclav muncind pentru un viitor ce nu va veni vreodata sau pentru o pensie mizera in care sa iti inecii amintirle. Nu iti urez sa fii sanatos, pentru ca stiu ca iti vei bate oricum joc de acest lucru intr-un milion de feluri cretine. Nu vreau sa ai noroc, pentru ca tin prea mult la tine pentru a te lasa la mana destinului. Nu vreau nici ca lumina lui Iisus sa te lumineze si nici duhul sfant sa te ocroteasca, pentru ca te prefer stins si cu mintea deschisa, ca sa te poti bucura de lucrurile reale din jurul tau.

Iti doresc doar sa te trezesti si sa adormi fericit in fiecare noapte pentru tot restul vietii tale! Chiar daca vei mai trai doua ore sau 200 de ani, sa simti bucuria vietii in fiecare rasarit, apus sau orice ploaie care te va uda si iti va ascunde soarele.

Sa fii fericit este tot ce conteaza! Restul sunt doar cuvinte goale!

Nebun

Conform parintilor mei, sunt nebun si am nevoie de un control psihiatric. Asa pare funny la prima strigare, daca nu te-ai pomeni cu programarea la doctorul de ticniti la usa. Am decis ca usa sa ramana inchisa atat in fata doctorului cat si a familiei.

Prefer compania siguratatii…oricum doar ea a fost acolo sa ma asculte, sa imi stearga lacrimile atunci cand totul se rupea in mine, sa ma tina in brate in cearceafurile reci si paturi goale.  Doar ea a fost cea care mi-a ascultat suspinele, care ma tinea de mana atunci cand durerea era prea mare.

Singuratatea mi-a fost parinte si frate, cei reali fiind  pierduti in fictiunile lor si aparand din cand in cand in viata mea. Tot ea mi-a fost si dascal si profesor, restul find prea angrenati in vietile lor extraordinare.

Singuratatea mi-a fost si iubita si nevasta, cand cele din realitate au ales sa isi urmeze drumurile si destinele marete, uitand de sufletele lor patetice.

Singuratatea mi-a fost prieten si niciodata dusman. Nu mi-a cerut niciodata nimic si nici nu a incercat sa imi ia ceva. Nu a profitat si nu s-a folosit niciodata de mine.

Si sincer….prefer sa ma las in bratele singuratatii decat sa fiu inghit de lumea voastra falsa. Va las sa va bucurati voi de ea.

P.s Vrajeala pe blog s-a terminat. E cazul sa dam drumul demonilor din lesa.

Past Tense

         Fericirea nu exista la timpul prezent. Este doar o creatie a creierului, pentru a ne oferi un motiv pentru a ne trezi dimineata, si a cauta toata ziua momentul  in care o vom intalni. Iar seara adormim, sperand ca se va intampla ziua urmatoare.

Fericirea nu poate exista decat la timpul trecut.  Multi o confunda cu sentimentul de bucurie, altii cu spiritul de veselie, iar unii cand sunt euforici sau fascinanti  cred ca au intalnit fericirea. Dar se insala. Fericirea nu exista decat la timpul trecut,  iar cea din viitor e intodeauna o himera.

Fericirea nu o poti simti la prezent. Chiar daca probabil cand citesti aceste randuri, te gandesti cat de idiot sunt eu ca spun asta, pentru ca tu esti fericit la prezent. Dar gandeste-te bine…oare nu te inseli? Adica banuiesc ca din fericire ai gasit acest articol, postat pe o retea de socializare (unde tu nu cauti de fapt fericirea,pentru ca tu esti fericit…remember?!). Si oricum nu ai avea cum sa fi fericit, pentru ca fericirea este o stare, nu un sentiment.

Fericirea nu poate fi decat la timpul trecut, pentru simplu fapt, ca ea trebuie sa aiba un inceput si un sfarsit, ca tu sa realizezi ca ai experimentat-o.  Poti crede ca ai intalnit fericirea in present, dar pana nu se va termina , nu vei fi sigur niciodata daca a fost real sau doar ai fost inselat de o iluzie. Si abia cand se termina, poti fi sigur daca ai intalnit la trecut fericirea sau ai experimentat cu totul altceva.

Intodeauna iti amintesti de fericire la trecut. Intodeauna vei povesti cum ai fost fericit in anumite momente din viata, tot timpul vei rememora ce inseamna fericirea cand vei simti bucuria unui moment, care iti va aminti de timpurile trecute. Fascinatia, euforia te vor intoarce intodeauna cu gandul la persoane si clipe  sau la alte locuri  pe care le-ai vizitat cand erai fericit.

Asta pentru ca fericirea este o stare si nu o poti avea decat la timpul trecut. Nu ai cum sa o simti la present, fiind pierdut intr-o mare de sentimente care te pot indruma spre stari pe care nu le cauti.

Pentru ca fericirea este o stare. La fel si tristetea. Dar daca pe prima o poti experimenta doar la timpul trecut, pe cea de a doua o poti simti la toate timpurile…

Portul

Chiar daca m-am nascut in tinutul arid al prazului si al lubenitei, la sute de kilometri departare de ea, intodeauna am iubit marea. Am descoperit-o prima data in cartile din colectia Delfin, care umpleau biblioteca tatalui meu, din care imi citea cand inca eram un analfabet de patru- cinci ani. Apoi tot alaturi de familie am descoperit prima Mare din viata mea si de atunci am ramas atras de mirosul de plaja si apa sarata, cu toate ca prima descoperire era Neagra. Nu sunt rasist.

Sunt un om al marii. Intodeauna am fost atras de orizontul pe care ti-l ofera aceasta intidere nesfarsita de apa, iar misterul lucrurilor care se afla dincolo de ea, tot timpul a nascut intrebari in mintea mea. Muntii imi plac, dar nu ma pot simti cu adevarat liber, daca nu aud valurile lovindu-se de tarm in urletele de incurajare ale pescarusilor, care plutesc ca niste zmeie in briza, deasupra marii turcoaz.

Probabil si datorita adictiei mele de apa sarata, in care ma adancesc an de an, percep lucrurile prin care trec intr-un mod mai marinaresc …sau ceva asemator.  Stiti toti expresia cu “ VIATA CA O GARA” si probabil ii intelegem toti sensul metaforic, asa ca nu voi pierde timpul acum considerandu-va pe toti idioti ,incepand sa va explic semnificatia ei.

Viata mea este totusi putin mai complicata, lipsindu-i sinele lucioase de otel si peroanele, unde opresc trenurile metaforice si coboara toti ciudatii din ele.  Viata mea este un PORT. La mine in viata, vapoarele stau mai mult decat o fac trenurile in gara, iar povestile matelotilor sunt mai interesante decat cele ale navetistilor grabiti sa prinda urmatorul tren.

Nu pot sa imi privesc viata din perspectiva unei GARI. Sigur ati fost in viata voastra cel putin o data intr-un astfel de loc. Nu vi se pare trist si plin de oameni ciudati? Cum as putea compara viata cu un astfel de loc?!

Da, si in port vei intalni oameni tristi, dar macar tristetea despartiri pe termen lung, pare mai pura decat cea a uneia facute din usa vagonului de tren. In fond…cat de departe poate sa ajunga un tren, incat sa nu va puteti regasi unul pe altul repede? Si trenurile intodeauna revin in gara, dupa un program prestabilit.

Dar cand inima iti pleaca pe mare, tristestea despartirii este palpabila in atmosfera aglomerata de pe docuri. Pare ca intreaga sare din mare este formata de lacrimile varsate de pe vapoarele, ce parasesc portul.Totusi este o imagine mai frumoasa decat o gara.

Vapoarele care au ramas ancorate in Portul meu, arata mai bine decat trenurile ruginite, uitate printr-un depou parasit sau ingropate intr-un cimitir de fiare vechi. Inca pot pluti, dar pe moment se pare ca se simt bine, in danele mele din PORT.

Da, au fost si vase care au parasit viata mea, ducandu-se spre alte porturi. Nu stiu daca au ajuns la destinatie sau inca infrunta marile pe care au ales sa le traverseze in expeditia lor, dar am incredere ca toate valurile duc spre un tarm si echipajele lor vor fi in siguranta. Sunt doar un biet PORT, nu pot retine pe nimeni legat de mine, daca vantul din panze le impinge vasul spre alte orizonturi. Si voi fi tot timpul in acelasi loc, daca vor decide sa mai coboarele velele, in apele mele.Majoritatea o fac…

Viata mea este ca un PORT. Vapoare vin, vapoare pleca, unele raman putin, altele pe timp nedefint. Dar fata de o Gara, care dupa plecarea  trenurilor, peroanele se golesc si linistea si singuratatea incep sa danseze mana in mana, ca niste naluci pe sinele de tren, PORTUL meu va ramane plin de containarele lasate in urma de vapoarele care m-au parasit.  Si toate au lasat in urma lazi intregi de amintiri, ce impanzesc danele lovite de mare.

VIATA MEA ESTE CA UN PORT. Urmeaza lumina farului daca vrei sa ma gasesti, daca nu, macar stii ca o mare infinita te asteapta daca intorci carma si ridici panzele.Orizontul este plin probabil și de alte porturi ca al meu.