M-am trezit devreme din nou. Nici nu mai stiu ce a mai fost de data asta… soarele care-mi batea stralucitor in fereastra, dialogul tipat in soapta de colocatarii din zona, sau corul vanatorilor latrat de cainii din curte.

Nu mai conteaza… iar m-am trezit cu cearceaful pe fata, la ora la care raposata de bunica-mea iesea sa hraneasca pasarile din ograda.

Privesc obosit tavanul, incercand sa ma reculeg acolo, dar nu gasesc nimic in afara de caii verzi care alearga liber pe umbrele desenate de perdea pe pereti. Pierdut, ma refugiez sub dus in cautarea alter-egoului treaz, pe care-l gasesc intr-un sfarsit aproape inecat sub picaturile calde de apa.

Curat si aproape intreg, cobor in curte. Dupa ce ma instalez confortabil in foisor imi amintesc ca espressorul doar prepara cafeaua, nu o si aduce, asa ca mai bag o tura parter-etaj sa o recuperez.

Chiar daca par viu, sunt mai altfel dimineata, iar lucrurilor le ia putin mai mult timp sa se aseze. Dar au timp destul, pentru ca este inca devreme… alarmele corporatistilor nu au sunat inca de inviorare, iar restul lighioanelor din ograda abia au inceput sa se miste.

Astazi am zi libera.

Urasc zilele libere. Le urasc cu toate ca sunt la polul opus unui workaholic… doar ca atunci cand o arzi boem si singur in camp, zilele libere sunt cele mai lungi si lipsite de substanta din an.

Sorb o gura neagra de cafea amara, o asezonez cu putin fum de tigara si gandul ca as putea scrie ceva astazi ma loveste cu reverul in moalele capului.

As putea scrie putin la romanul la care tot construiesc de pe vremea bancilor scolii si nu reusesc sa ii dau de cap. Am cam tot ce imi trebuie la mine sa pot face asta astazi.

Am timp, am spatiu, am o gramada de galagie in mansarda, asa ca nu vad nimic din ce m-ar putea opri. Decorul nu-mi prea place, dar voi inlocui foisorul si corul vanatoresc de caini cu piscina fratelui meu si linistea satului vecin. Intra mai bine scrisul acolo si nici caldura de August nu va mai fi asa insuportabila.

Dar nu ma grabesc pentru ca inca este dimineata, devreme…

Dupa doua ore de citit ziare online cu cafeaua in mana si fumul in piept, ma pun in miscare, cu dorinta infipta acut in minte de a scrie ceva grandios astazi.

Traversez cu mustangul galben preeria salbatica care ma desparte de oaza mea de inspiratie, si ma refugiez in sclipirile racoroase ale piscinei, cu laptopul deschis in fata mea, asteptand cuminte cu gura cascata sa imi soarba cuvintele ce nu se grabesc se apara.

E inca devreme… Astazi scriu sigur ceva memorabil… Dar nu ma grabesc… Inca mai am timp.