De la mugur la fum (ep.5)

(continuare)

Bunicii de la tara erau un cuplu de oameni reci si severi. Tataie Petre fusesese un student eminent la medicina , luand la examenul de rezidentiat, dat pe tara, primul loc. Asta tinea sa ne aminteasca intodeauna mamaie Dora. Nu intelesesem niciodata, daca se intamplase asa, cum de ajunsese sa practice medicina in coltul asta uitat de lume?!

-S-a intors in casa parinteasca sa isi ingrijeasca parintii – ne spunea mamaie , atunci cand am crescut si am inceput sa punem intrebari capcana.

– Dar se putea duce oriunde , mamaie! Insistam eu , incercand sa descopar misterul bunicului.

– Stiu! A fost cel mai bun din generatia lui, dar a venit aici sa isi ajute parintii. Erau batrani si bolnavi. Asa trebuie sa faceti si voi cu parintii vostri , cand veti creste mari, iar ei vor imbatrani.

Nicodata nu eram atenti la ultima fraza. In general, cand un adult iti explica ceva mult si cu patos , inseamna ca te minte. Se va aplica si mai tarziu in cadrul discutilor adult-adult.

Strabunicii mei , parintii lui Tataie Petre erau mosieri , iar cand au venit Comunistii , le-au luat tot ce au avut. Pe tataie nu l-au lasat sa profezeze in niciun spital mare din tara. L-au trimis la el in sat sa munceasca. A fost singurul post pe care l-a putut lua! – ne-a explicat soptit mama intr-o zi , cand ne-am intors acasa de la tara.

Am inteles mult mai tarziu ce insermna asta.

Probabil de aceea Tataie Petre era asa de ursuz tot timpul. Sau poate ne trata si pe noi ca pe pacientii lui de la Policlinica. Niciodata nu m-a interesat sau deranjat acest lucru la el.

Avea propriul ritual. Se trezea dimineata , hranea animalele din curte , apoi se imbraca in costumul lui de stofa neagra , cu palaria lui moderna acoperindu-i scalpul aproape chel si isi rostogolea trupul mai mult decat robust , 500 de metri mai jos pe drum , unde se afla policlinica. Se intorcea dupa masa , manca si tragea un pui de somn de o ora , in camera lui. Apoi iesea si facea diferite treburi prin curte , transformandu-se din medicul mandru , care pleca de dimineata la munca in costum , in gospodarul care matura găinațul  gainilor ce împânzea literalmente curtea, cu o matura obosita de nuiele.

Mamaie Dora era in schimb destul de emancipata pentru viata pe aceste meleaguri prafuite. Ca si bunicul, provenea tot dintr-o familie de mosieri , cred ca de undeva din Constanta. Sincer , niciodata nu prea am fost interesat de originile bunicilor mei de la tara. Stiu doar ca sora bunicii si mama ei , inca locuiau pe malul marii la aceea vreme.

Se imbraca tot timpul bine , mai putin cand facea echipa cu doctorul casei la treburile din gospodarie. Iesea des in vizite pe la prietene, alte colege de ale ei de munca. Tot ea ne plimba prin comuna de cate ori avea timp liber, pe la pseudomagazinele generale din sat si duminica ne ducea in targul ce se tinea la iesirea din comuna.

Fiind atras de viata academica de mic, mai mult decat fratele meu , ocupat in continuare cu daramatul si teraformarea locurilor pe care le vizita , intre mine si Mamaie Dora s-a format o legatura mai stransa. Fiind profesoara de biologie, a gasit in mine ,cred, singurul copil din tot satul care era chiar interesat de lucrurile pe care le preda ea. Banuiesc ca pentru restul era mai important sa munceasca pe camp , decat sa stie cum se inmultesc amibele sau ce este clorofila. Dar pe mine aceste lucruri m-au fascinat.

Atunci m-am indragostit pentru a doua oara. De data asta Biologia mi-a furat inima,  marind astfel haremul iubirilor mele. La fel de fidel i-am ramas si ei pana in ziua de azi.

Cartile de zoologie ale bunicii, dupa care studiase in facultate, erau incredibile. Groase, grele, cu paginile mirosind a vechi, pline de imagini cu animale, ma pierdeam in ele  cu orele, ascuns in garajul bunicului, locul unde era depozitata aceasta comoara.  Pana am ajuns la varsta cititului a trebuit sa ma multumesc doar cu privitul pozelor.

Probabil primul orgasm l-am avut cand am descoperit vestitul Atlas Zoologic, tiparit in Epoca de Aur, cu coli lucioase si imagini in culori. Cum altii umblau intodeauna cu o mica Biblie dupa ei, asa si eu am inceput eu sa port dupa mine imensa carte, ca un savant nebun.

Ascunse printre serviciile de cristal si bibelourile bunicii, erau o gramada de exponate bune de muzeu. Mamaie Dora avea o gramada de chestii interesante colectionate de ea in timpul facultatii. Am fost fascinat de florile de pestera , de trilobitii fosilizati, de coralii si cochiliile imense de melci marini. Capodoperele colectiei erau un fazan impaiat si chior, ale carui pene, mai tarziu m-au ajutat sa ma transform intr-un veritabil apas- si o salmanadra in formol, la a carei scoatere din recipient m-am chinuit ceva ani, doar pentru a descoperi ca era deja moarta. Am mai omorat-o eu o data.

Am gasit universul asta la fel de fascinant precum cartile tatalui meu. Nu am fost captivat chiar de tot ce inseamna biologie. Asta s-a intamplat ceva mai tarziu si tot atunci vom ajunge si acolo. Anatomia si genetica mi s-au parut intodeauna plictisitoare, chiar daca mai tarziu am ajuns sa fiu fizioterapeut. Botanica a devenit interesanta spre a doua jumatate a tineretii mele.

Dar zoologia mi s-a parut incredibila. La fel si niste manuale  de ale bunicii din facultate, de paleontologie si geologie. Ciudat, cartile de medicina ale parintilor mei sau ale bunicului nu m-au atras niciodata. Hmm…Acum am realizat asta. Buna iarba…

In universul infinit de nevertebrate, vertebrate, dinozauri si alte fosile, inca mai plutesc si acum, in momentele mele de singuratate. Intodeauna ne intoarcem la vechile noastre mari iubiri.

De cate ori ai nostrii ne lasau la tara si plecau inapoi acasa, restul zilei il petreceam cu fratele meu, plangand disperati ca doi supravietutori ai unui naufragiu dupa corabia care pleaca in zare si ne lasa izolati pe acoperisul garajului bunicilor, in timp ce mamaie Dora ne implora sa coboram, fiindu-i frica sa nu cadem prin plafonul de carton al constructiei.

Dar a doua zi se intampla ceva ciudat. Sunetul cocosilor din curte probabil declansa un soft de resetare a memoriei noastre recente. Deja pana la pranz cainii erau eliberati din lanturi, porcul era scos din cotet si deja calarit, iar gainile alergau ingrozite prin curte, ferindu-se de ploaia mea ucigatoare de sageti sau de sulite. Invatasem sa fauresc arcuri rudimentare si sulite din cartile de paleontologie ale bunicii. Desenele erau destul de explicative, iar atunci cand am inceput sa si citesc, deja upgradeurile au fost promitatoare.

Probabil daca as fi fumat iarba pe vremea aceea as fi descoperit si praful de pusca. In schimb am descoperit ca lamele de cutit cu care isi curatau buncii, cizmele pline de namol, puteau fi folosite ca varfuri de sulita. Asa au inceput prunii si visinii bunicii sa isi piarda ramurile cele mai suple si sanatoase. Lemnul de visin e foarte elastic si combinat cu un nailon pentru pescuit poate forma un arc care atunci, cand e folosit cum trebuie, poate face cocosul cel negru, mandria lui Tataie Petre sa isi piarda frumoasa podoaba din coada.

Am descoperit o microlume a insectelor, calcand parcelele  proaspat sapate sau florile frumos colorate si aranjate in rasaduri ordonate frumos in cele trei gradini ale bunicilor.  Si partea cea mai frumoasa era ca fratele meu era cel pedesit pentru toate prostiile mele. Eu eram nepotul favorit al doamnei profesoare, baiatul care e pasionat de carti si de invatat. Niciodata nu as fi putut face asemenea tampenii. In schimb, mamaie Dora era convinsa ca Ovidiu ar trebui exorcizat. Chiar mai mult decat o data. El era intodeauna cel pedepsit pentru tampenile mele, dar cred ca ii facea placere sa fie intodeauna scos tap isapasitor. Ii crestea notorietatea de baiat rau.  A fost intodeauna un bun secund, pana a inceput sa isi dezvolte propria personalitate, adica pe bancile gradinitei.

Bunica ne ducea cateodata pe garla la pescuit, cu undite confectionate, urmand instructiunile noilor nostrii prieteni, Giani si Bogdan, baietii veterinarului de peste strada, din trestie, fir de nailon, un bold indoit (tinand loc de ac de pescuit) si un cui sau o piulita grea pe post de greutate. Tot ce am reusit sa prindem au fost doua broaste, si am trecut milimetric pe langa intalnirea cu niste lipitori foarte infometate.

Nevertebrate, amfibieni, arahnoide…tot ce vedeam in cartile din garaj, descopeream acum cu ochii fascinati ai unui baiat de cinci, sase ani. Deja dupa prima saptamana, mintea incepea sa imi creeze planuri pentru a descoperi noi ecosisteme (normal ca nu stiam ca se numesc asa pe aceea vreme), iar expeditiile din cartile tatalui meu au trezit in mine dragostea de explorator.

Analizand la rece, (a se citi “high”) a treia mea mare dragoste a fost de fapt un incest cu fiica nascuta de Carti si Biologie. Probabil si din aceasta cauza nu a rezistat pana la varsta asta. Ne mai vizitam cateodata, dar rar. Intalnirile cu ea imi lasau intodeauna gaura in buget.

Dar pe vremea cand aveam fluturi in stomac, dragostea mea cu ea a nascut ideea unei expeditii epice in Africa. Aveam sa navighez pana pe continentul negru cu o pluta facuta, dupa un proiect propriu, din cuibarele pe care mamaie Dora le folosea in scopul colectarii oulelor de gaina, pe care avea sa ni le dea la pachet, inapoi la Craiova. Din pacate pentru cativa ani, ratia noastra de oua a fost usor scazuta, dar orice merita sacrificat pentru atingerea telului suprem.

Aveam sa vanez lei si elefanti in savana africana si nimeni nu avea sa imi stea in cale pentru asta. Din pacate, pluta a fost prea grea pentru a fi transportata de doi baieti de varstele noastre, pana pe paraul Plapcea, de unde  speram eu sa ajung pe raul Olt , apoi Dunare-Marea Neagra-stramtoarea Bosfor-Mediterana-canalul Suez-Marea Rosie si urma sa acostam pe tarmurile Kenyei. Inoptam la poalele muntelui Kilimajaro apoi urma sa avansam in interiorul continentului pentru vantoare si explorare.

Calculasem cu exactitate cantitatea necesara de provizii si confectionasem cele mai bune arme (testate pe animalele din curte – cateva gaini au iesit lipsa la recensamant), cele mai bune harti si cea mai buna busola-care arata intodeauna nordul in alta directie, mai putin spre nord. Totul avea sa ne ajunga pentru cele cateva zile cat ne va lua drumul pana acolo.

Dar partea cea mai rea nu a fost atunci cand am descoperit ca planul nostru esuase lamentabil datorita greutatii ambarcatiunii. Cand mamaie Dora a observant pe post de panza unul din cearceafurile ei bune, mostenite de la bunica ei care se luptase cu turcii sau ceva de genul asta, siguranta celor doi membrii ai echipajului a fost grav periclitata.

Dupa cateva zile am fost trimisi la pachet, inapoi la Craiova impreuna cu cele cateva oua ramase si alte alimente pe care de obicei bunicii de la tara le trimit la pachet.

Tata a fost mandru de noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s