– Despre ce scrii?

– Habar nu am! oftez, in timp ce privesc albul ecranului din fata mea. Ma cam doare capul…

– Iar?! intreba ea, incercand sa isi ascunda exasperarea, sub tonul nu prea calm.

Dar intrebarea zboara surd pe langa mine. Durerea asta imi taie tot cheful de aberatii literare. As putea sa dau vina pe un blocaj, dar probabil doar as minti. Incerc sa elimin cateva din calitatile mele, iar mitomania este una dintre ele. Fac si eu ce pot. Sper sa imi si mearga. Daca nu, ii pun roti si o imping.

Domnisoara Migrena a aparut fara sa anunte (nu ca asta s-ar intampla vreodata) si simtul umorului s-a ascuns undeva, intr-un colt intunecat, asteptand sfarsitul vizitei neanuntate. Laptopul ma priveste mut, dar albul din privirea lui nu imi spune nimic azi. Niciodata nu mi-a spus nimic, dar azi exceleaza.

– Chiar nu imi trece nimic prin cap, in afara de migrena asta! ii zambesc, in timp ce ma prabusesc pe Canapea.

Mai bine termin sezonul 4 din Mad Men. Poate reusesc sa o pierd pe domnisoara M prin el. Oricum ma tine strans in brate si nu vrea sa imi dea drumul. Romantismul asta ma termina mai incet decat picatura chinezeasca, dar viata m-a invatat ca va fi mai rau daca ma impotrivesc, asa ca accept imbratisarea stresanta, sperand ca totul sa se termine mai repede. Am luat doua pastile albastre de Advil PM, care sper sa ma salveze din vizita asta neasteptata. Dar cum si stomacul meu e ocupat cu intalnirea asta surprinzatoare, nu stiu cand va avea timp sa digere si planul meu de evadare.

Domnisoara M nu pare grabita astazi. Ii simt rasuflarea rece si seaca cum imi mangaie ceafa si tamplele, enervant ca intotdeauna. Chiar nu imi era dor de ea, dar am incetat acum mult timp sa ii mai spun asta. Si ne cunoastem inca din adolescenta… dar intotdeauna ma ignora cand incerc sa vorbesc cu ea.

Nici nu o mai ascult. La inceput incercam sa o inteleg, dar mi-am dat seama ca este doar o pierdere de timp. Mai bine o las sa ma foloseasca. Vizitele sunt mult mai scurte asa, chiar daca iritarea pe care prezenta ei mi-o provoaca este aceeasi.

– Te doare rau?

Dar nu mai raspund. Am plecat in lumea viselor, in timp ce caroseria mea zace in imbratisarea domnisoarei M, uitata pe Canapeaua Rosie. O regasesc tot acolo, atunci cand revin. Domnisoara M a plecat si a luat si soarele cu ea. Laptopul ma pazeste cu ochii inchisi pe masuta de cafea. Televizorul a inceput deja sa imi povesteasca si urmatorul sezon din Mad Men, dar il opresc. Am sa-l rog mai tarziu sa mai imi spuna episoadele anterioare. Dar pana atunci…

– Cred ca am sa scriu ceva! spun, in timp ce fac pe Cupidon pentru cablul de alimentare si laptop. Si asa nu am ce face. Noaptea asta este inca tanara. Intotdeauna mi-au placut pustoaicele…