Voi, fetelor, ce ati simti daca un barbat v-ar spune la prima intalnire ca este independent?

La ce v-ati gandi in prima instanta?

Ca are coaie, da, stim deja, sau ne imaginam!

Ca vrea sa plateasca nota, ok… si asta era de asteptat chiar daca si voi sunteti ca mine care faceti tam-tam sa platiti nemteste.

Dar cand stai cu el si vorbesti ore si iti spune cu atata modestie si naturalete de parca ar povesti un film, propriile experiente, dramatice pe alocuri, intense si muncite, la ce sa te astepti?

Cand afli ca un ras din suflet, venit la o masa ordinara, cu o servire mediocra, el fiind Chef, face toti banii din nota si inca de 10 ori?! Cand afli ca si rasul tau, aparent constrans de context, face Rasul sa Rerada, cand afli ca el vrea sa fie independent, ce crezi?

Si nu e vorba de potenta, de femei, de muschi sau de bani, nici de vreun alt lucru oltenesc de al Canapelei Rosii…nici de vreo idee in stil Nietzsche*.

I-am intins doar un pumn, a ghicit ca in el era surpriza. A si suflat. Si i-am intins o guma de mestecat.

Nu vrea guma.

Dar a inceput sa isi scuture frenetic buzunarele, sa scoata ipod, portofel, chei, si cauta nervos, nu sa isi etaleze recuzita.

A gasit intr-un final GUMA lui.

El e independent.

* Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată (sursa: Wikipedia)