Valentin (repostare)

Nu este de aici, chiar daca vorbeste si se comporta ca si cum ar fi. El este de fapt nascut in America. A ajuns la noi, adus de vremurile noi si timpurile moderene.

Pe Valentin l-am cunoscut la finalul liceului, cand mi-a fost introdus de iubita mea din acea perioada. Nu ne-am placut niciodata ,dar ne-am inteles tacit sa parem amici doar de dragul aparentelor. Mi-am dat seama ca iubita mea era mai fascinata de el, decat de mine.Nu m-a deranjat. Stiam programul lui. Nu sta cu noi decat doar o zi pe an.

De cand ne-am cunoscut, ne-am tot intalnit ocazional, in fiecare iarna de atunci. Cateodata vine la mine, dar niciodata nu o face cand sunt singur. In momentele cand nu o face, ma simt bine sa aud cum vizita lui streseaza si alti prieteni de ai mei. Dar toti il iubesc la de fel de mult ca si mine…deloc.

Valentin nu este de aici. Barbat bine, adus, parca, direct de pe covorul rosu al Oscarulilor americane, cu o prestanta demna de sange albastru, apare anuntat intodeauna pe 14 februarie, producand debandada in urma lui.

Dar tot timpul vei fi pregatit pentru el. Nu ai cum sa uiti ca vine. Toate femeile din jurul tau iti vor aminti asta zilnic, inca din prima zi a anului noi. Toate canalele media te vor avertiza ,ca tu sa nu fi luat prin suprindere. Pana si Google te va stresa cu doua zile inainte ca Valentin soseste.

Nu am inteles niciodata ce vad toate femeile la el. Da. Arata bine. Stie cum sa nu fie badaran ca noi. Cina romantica cu el pare scena de film , noaptea se va termina sigur cu focuri de artificii (DACA NU AVETI , CAUTATI-L PE DUDU).

Asa am fost si noi la primele intalniri cu ele. Tot Valentini am fost. Si ca si Valentin, am obtinut ce am vrut. Dar spre diferenta de el, care a doua zi fuge si nu mai auzi de el timp de un an,noi am ramas pe loc. Dar ele inca il asteapta pe el.

Valentin nu este de aici. Dar este ca mine si ca tine. Un ipocrit si un egoist. Timp de un an se iubeste pe sine, iar apoi are nevoie sa inventeze sarbatori si persoanje, pentru a-si da impresia ca este altruist si ca stie sa iubesasca si pe altii. Bine ai venit, Valentin!

Reclame

Voi arde in iad dupa … (repostare)

“Oare crezi ca atunci cand un barbat iti va vedea portofoliul tau bogat de pe retelele de socializare si se va opri asupra selfieurilor tale cu buzele tuguiate, se va gandi la cum le va saruta pasional? Te asigur ca nu avem o imaginatie asa romantica cum iti place tie sa crezi, cu toate ca in mare parte ai avea dreptate. Se va gandi la ele, dar in cu totul alte moduri. Nu iti face insa griji, in imaginatia lui vei avea aceeasi fata pasionala ca in pozele de pe facebook. Sper doar sa nu fi vegetariana si sa iti placa carnea.

     Si daca tot suntem la poze, crede-ma ca stim toti motivul pentru care iti incape doare jumatate de corp in poze. Decolteul ala, oricat de apetisant ar fi, nu ne poate vraji chiar asa rau. Stim ca silueta ta este silfida, doar cand iti faci poze din profil. Si crede-ma ca si telefoanele noastre au filtre de infrumusetare, asa ca nu te mai chinui aiurea, stim ca nu arati ca in poze…”

-Esti un misogin! ma intrerupe Canapeaua.

-Stiu…Am sa ard in iad pentru postarea asta! ii raspund ranjind, continuand sa imi tastez frustrarile la laptopul tabacit, din fata mea.

-Nu poti posta asa ceva! continua enervant, ea. O sa ranesti o gramada de persoane cu tampenia asta.Femeile sunt fiinte delicate…nu poti sa le vorbesti asa…

-Sunt delicate? Puii mei…si noi cum suntem? Nu iesim toti din aceeasi gaura, dupa acelasi proces? Noi suntem de piatra sau ce?

Continua sa bodogoneasca, iar eu continui sa scriu, lasand ca galagia din jurul meu sa se trasforme in zgomot de fundal.  Dar daca am inceput, ce rost mai are sa ma mai opresc acum, nu?!

“…stim ca nu arati ca in poze.

      Iar acum vei spune probabil ca sunt doar  un barbat nesimtit si misogin care nu stie sa respecte o femeie. Si probabil ai avea dreptate sa spui lucrurile astea despre mine. Dar pe mine nu ma dernajeaza atunci cand cineva are dreptate.

      Dar nu din vina mea am ajuns sa vad lucrurile asa. Tot tu mi-ai deschis ochii, si inainte de a ma face nesimtit si misogin pentru tot ce ti-am spus mai sus, vreau doar sa mai spun ceva, dupa care te las prada comentariilor tale acide.

      Ai analizat vreodata dansul si coregrafia unei gagici care se dezbraca pentru bani? Ce pozitii si scene simuleaza ea, barbatului caruia ii este adresat momentul artistic? Acum comparale cu cele pe care le face un striper, tipei care-l plateste si se agita ca o disperata de viata.

      Gandeste-te bine la asta! Nu noi va jignim, nu noi va injosim, nu noi va transformam in panaramele din pozele de profil de pe retelele de socializare. Voi o faceti…noi doar intram in jocul vostru.

   Acum puteti sa ma faceti praf. Nu plec nicaieri.”

 

-Astazi dormi in dormitor! tipa Canapeaua cand lovesc tasta ENTER si ma las prada lupilor.

Clubul mincinosilor anonimi

Salut!

Numele meu este Claudiu si sunt un mincinos.

Am contactat aceasta boala atunci cand am reusit sa leg vocal primele cuvinte intr-o propozitie, infectat probabil de unul din adultii din jurul meu. Probabil as fi mintit si inainte de asta, dar eram prea ocupat cu biberonul si cu murdaritul scutecelor.

Primele minciuni le-am servit inca din copilarie, fabricate in distileria rudimentara, din capul meu si aveau gust de apa de ploaie.Nu prea reuseau sa ameteasca multa lume, dar acest lucru m-a ambitionat sa lucrez mai tare la gasirea unei retete perfecte.

Dupa ani de studii aprofundate si dupa mii de pahare pline cu minciuni, baute alaturi de diverse persoane, am resusit sa perfectionez tehnica de producere ale acestei licori magice. Intre timp, vechea distilerie se transformase intr-o adevarata fabrica. Imaginatia mea nu mai se ocupa de servit pahare. Deja livram produsele ambalate in sticle mari si exportam butoaie pline, ajutandu-mi prietenii care ramasesera cu stocul gol.

Era prea tarziu, cand am descoperit, ca dependenta vicioasa care a pus stapanire pe mine, a fost pretul pe care a trebuit sa-l platesc pentru transformarea aceastui obicei in arta. Dar nu am regretat niciodata acest lucru.

Nu ma aflu in mijlocul vostru, aici in Clubul Mincinosilor Anonimi, pentru a ma trata de aceasta boala. Din contra, sunt aici pentru a va ruga sa renuntati la aceasta idee stupida, prin care doar veti reusi sa va faceti singuri rau.

Da stiu, voi vreti sa va tratati, iar eu acum am venit aici ca sa fac pe desteptul si sa va dau tratamentul peste cap.Promit sa nu va retin mult si am sa fac tot ce pot ca sa nu va adorm in scaune.

Ca si voi sunt un mincinos. Am incercat sa schimb acest lucru dupa fiecare Interventie facuta de persoanele care tin la mine. Au fost momente cand chiar mi-am dorit sa ma schimb. Dar recuperarea medicala cu metoda Spune Adevarul, a fost foarte dureroasa. Si folosind-o am ajuns sa pierd persoane dragi, sa-mi indepartez prieteni si chiar sa am probleme la locul de munca. Viata mea a devenit cenusie si serioasa, transformandu-se intr-un lung sir banal de zile,fara nume si numar.

Sa nu mai fim ipocriti.  Stiti toti ca Spune Adevarul, este o metoda invechita si netestata niciodata clinic, care de fapt nu functioneaza. Din contra, am ajuns sa cred, ca folosita neadecvat poate duce la ranire sau chiar la deces. Parerea mea este sa lasati mai bine un specialist sa o faca, daca veti gasi vreunul.

Stiu ca boala noastra are si dezavantaje. Dar ganditi-va la toate lucrurile pe care le ati putut realiza, datorita acestei afectiuni. Sunt sigur ca viata voastra ar fi fost diferita si probabil mult mai trista. Probabil ati fi avut alti prieteni, alte iubite, alta cariera.  Oricum nu cred ca ati fi avut imaginea pe care o aveti acum, in societate sau incercul vostru de cunostinte.

Cum ar fi fost viata voastra, daca ati fi spus intodeauna Adevarul?! Saraca si cinstita…dar voi ati fi fost multumiti doar cu atat?! Ati fi multumiti doar cu atat, acum, daca reusiti sa nu mai fiti Mincinosi?

Eu nu cred. Si nici voi. Nu aveti de ce sa va simtiti vinovati ca sunteti bolnavi de Minciuna. Toata lumea din jur, v-a aratat inca de mici cum se face acest lucru, transmitandu-va in acest fel virusul. Din pacate pentru chestia asta nu a existat vaccin, iar Biserica nu este spital, cum nici preotul cadru medical,pentru a putea trata asa ceva.  Acolo chiar va puteti imbolnavi mai rau.

De ce credeti voi, ca daca reusiti sa scapati de aceast viciu, veti fi mai bine?

Voi nu veti fi bine…doar ceilalti din jurul vostru vor beneficia de pe urma Adevarului. Si oricum ai aflat ca te-ai imbolnavit, cand ai descoperit ca Minciuna provoaca mai putine pagube, pe moment, decat Adevarul.

Sunt mincinos ca si voi. Dar nu sunt aici ca sa ma schimb. Oricum nu are rost. Toata lumea minte. As fi doar un om sanatos intr-o lume bolnava. Va las pe voi sa experimentati acest lucru. Iar daca m-as trata, cine ar mai scrie Jurnalul Canapelei Rosii si ar mai termina romanul?!

Sunt Claudiu si am decis sa raman un mincinos.

La un ceai

– Nu poti pierde nimic in viata! mi-a spus intr-o zi Canapeaua, la un ceai.

– Cum asa? m-am prefacut interesat, in timp ce butonam concentrat, controlerul de la consola.

-Absolut nimic. In viata nu poti pierde nimic! continua ea, iritant conversatia, apoi arunca afara din ea acel oftat trist, care te face sa pui jocul pe pauza si sa te prefaci interesat de gandurile ei. Asta in caz ca nu ai alta Canapea care sa te suporte.

-Cum nu poti pierde nimic? Poti pierde absolut tot. Uite…poti pierde cheile de la casa de exemplu. Despre asta ce zici? am continuat eu, incercand sa strivesc sub zambetul meu, vlastarul unei discutii filozofice idioate, care incepuse sa rasara si incerca acum sa-si inalte frunzele spre lumina.

Canapeaua ma priveste imbufnata, cu pernele in san, semn ca daca nu o voi lua in serios, va trebui sa ma joc de pe covor de acum. Imi aprind o tigare, aratandu-i ca ochii si urechile mele ii aparatin in totalitate, pentru urmatoarele 5 minute…maxim 6.

-Cum adica nu poti pierde nimic? incerc eu sa o recastig.

-Chiar nu poti pierde nimic. Nu va inteleg pe voi oamenii, de ce va temeti atat si incercati sa controlati totul in viata, cand de fapt, nu puteti pierde nimic, oricum.

-Este cea mai mare tampenie pe care am auzit-o, pana acum. Este normal sa ne temem. Avem o gramada de lucruri de protejat, pentru a nu le pierde. Oameni, case, masini, visuri pentru care am muncit pentru a le implini…sunt o multime de lucruri.

Deja sensul discutiei imi strica mojoul de joc, dar incerc sa ma pastrez calm. Nu am chef sa ma cert cu aceasta piesa ieftina de mobilier,  cu origini scandinave. Venim din locuri diferite si vedem viata diferit, asa ca incerc sa o ascult si poate sa o inteleg. Cu toate ca nu imi iese niciodata acest lucru, cu cineva de gen feminin. Am aceeasi problema si cu pisica.

– Toate lucrurile sunt trecatoare. Disparitia lor este inevitabila.Nu tu le pierzi…pur si simplu ele dispar cand  le vine sorocul. Asa e facuta lumea sa mearga.

-Nu am chef de discutii de genul asta, acum!spun, stingand tigarea in scrumiera. Imi pot tine si singur depresia sub control si nu am nevoie de discutii motivationale acum. Poti sa vorbesti cu pisica, daca te plictisesti. Oricum spui numai prostii…Da. Poate nu conteaza ca pierzi obiecte sau lucruri pentru care ai muncit. Poate ca sunt inutile sau poate te-ai plictist de ele si nu iti mai plac, iar tu renuti de buna voie la ele. Dar ce faci cand pierzi locuri sau oameni, care conteaza pentru tine si sunt importante in viata ta?

Sorb cu sete din ceaiul fierbinte, apoi imi reiau questul care ma astepta cuminte,in pauza pe consola.Chiar nu am dispozitia necesara pentru o discutie inutila.Jocul este mult mai interesant si oricum deadline-ul cauzat de MassEffect Andromeda pune o imensa presiune pe umerii mei de gamer.

-In viata nu poti pierde absolut nimic. Nu mai fi egoist si crede ca orice discutie are legatura cu tine si cu depresia ta de ipohondru. E pana la urma Jurnalul meu. Tu doar scrii pentru mine, scribule.

-Dar este o tampenie ce spui! pun eu jocul iar pe pauza. Ok! Inteleg ca nu pui mare valoare pe obiecte. Cu toate ca mi se pare foarte ciudat, pentru ca si tu esti tot un obiect. Dar cand pierzi oameni din viata ta? Rude, prieteni, iubiri?

-Sunteti voi naivi cand credeti ca acele persoane v-au apartinut voua, ca sa puteti spune ca le-ati pierdut. Sunt oameni ca si voi…nu au disparut. Pur si simplu asa a fost drumul lor in viata. V-ati intersectat, atat cat a fost nevoie sa o faceti, apoi fiecare si-a urmat propria destinatie.

-Dar le pierdem, din cauza rutei proaste pe care o alegem.Te-ai gandit la asta?

-Nu aveti cum sa aveti oricum aceasi ruta. Drumurile se intalnesc cand trebuie sa se intalneasca, iar apoi duc la destinatii diferite. Ar fi inutile doua drumuri cu o ruta identica. Unul din ele ar fi sigur in plus. Nu poti pierde o persoana. Drumurile voastre doar se despart mai devreme sau mai tarziu, intr-o directie sau alta.Nu pierdeti nimic defapt.

-Pai si atunci de ce suntem asa de tristi, daca de fapt nu pierdem nimic?o intreb.

Imi zambeste superior, in timp ce mangaie cu o perna pisica, proaspat aterizata langa mine.Simt ca e pregatita sa stearga orice argument viitor, cu ce urmeaza sa imi spuna:

-Pentru ca sunteti niste idioti! Credeti ca puteti controla tot si ca lucrurile vor fi intodeauna acolo unde vreti voi, chiar daca va irositi tot timpul vostru si toata energia, crezand tot timpul ca inevitabilul poate fi evitat, intr-un fel sau altul.

Pufnesc plictist si pornesc pentru a doua oara jocul. Pentru un moment chiar crezusem ca imi va spune ceva inteligent. Dar cum poti astepta asa ceva de la o Canapea Rosie.Ii arunc invingator peste umar, lovitura de gratie, in timp ce hack-uiesc si slash-uiesc linistit niste bestii mecanizate in Horizon Zero Down.

-Uite vezi…pana la urma tot pierzi ceva in viata!

-Ce? intreaba ea, arogant.

-Pierzi timpul…

Zambeste,traieste…mori

O Canapea Rosie. Un Claudiu. Una bucata pisica. Laptop. Fum de tigare. Muzica se aude in surdina pe fundal, in timp ce ploaia loveste in ferestre.

Canapeaua Rosie

Zambeste, traieste si apoi mori.

Claudiu

Huh?De ce sa mor?

Canapeaua Rosie

E doar o expresie. Nu stiu unde am auzit-o…

Claudiu

Adevarul este ca si iesi mult din casa, tu…

Canapeaua Rosie

Probabil am auzit-o la televizor…

Claudiu

Si de ce sa mor?

Canapeaua Rosie

Nu asta vroiam sa spun. Ma gandeam asa, ca suna frumos pentru blog.

Claudiu

Suna ca o laba. Zici ca e blestem. Traieste, zambeste si …

Canapeaua Rosie

Zambeste, traieste si mori…

Claudiu

Si eu ce am zis?!

Canapeaua Rosie

Traieste, zambeste si mori. Ai spus invers.

Claudiu

Invers era daca incepeam cu “mori”. Oricum ai spune-o tot e o tampenie.

Canapeaua Rosie

Crezi? Imi place cum suna. E filozofica intr-un fel. Zambeste, traieste si mori…gandeste-te.

Claudiu

Duminca nu vreau sa gandesc. Ilumineaza-ma tu, te rog! Oricum nu voi scapa fara sa dezvolti mai mult discutia asta idioata!

Canapeaua Rosie

Tu nu vrei sa gandesti in general…Duminica doar recunosti asta. Nu mai conteaza…Mi-a pierit tot cheful de discutie.

Claudiu

Nu…Chiar te rog! Ilumineaza-ma…

Canapeaua Rosie

Nu…

Claudiu

Nu…acum trebuie sa ma iluminezi.

Canapeaua Rosie

Nu mai vreau…

Claudiu

Bine. Unde e telecomanda sa schimb…

Canapeaua Rosie

Gandeste-te! Zambeste, traieste si mori… Uite cat de optimist suna!

Claudiu

Ce puii mei e optimist in moarte?

Canapeaua Rosie

Tu ai o problema!

Claudiu:

Huh? In afara faptului ca vorbesc cu o canapea? Crezi !?

Canapeaua Rosie

Zambeste, traieste si mori…Adica sa traiesti cu zambetul pe buze. Tu ai o problema cu moartea…

Claudiu

Cacat…

Canapeaua Rosie

Baia e imediat pe dreapta.

Claudiu

Mda. Traieste cu zambetul pe buze…Si apoi mori. Debordeaza de optimism.

Canapeaua Rosie

Da. Esti doar tu, nihilist.Traieste cu zambetul pe buze. Tocmai asta vrea sa spuna. Bucura-te de viata cat traiesti ca nu sti cand se termina…

Claudiu

Acum ma sperii…

Canapeaua Rosie

Cu ce?

Claudiu

Acum a sunat a amenintare…

Canapeaua Rosie

Adica?

Claudiu

Sa ma bucur de viata ca nu stiu cand se termina. Tu si pisica planuiti ceva sigur.

Canapeaua Rosie

Esti nebun…

Claudiu

Crezi? Unde e telecomanda?

Canapeaua Rosie

Langa tine…Cred ca esti tu un nihilist paranoic. Ti-am zis ca ai sa ajungi asa de la ceai…

Claudiu

Nihilist?

Canapeaua Rosie

Paranoic. Nici nu stiu de ce pierd timpul cu tine…

Claudiu

Esti o canapea. Nu ai de ales…

Canapeaua Rosie

Esti un bou…

Claudiu

Fac si eu ce pot…

Canapeaua Rosie

Idiot…

Claudiu

Dar de ce esti nervoasa?

Canapeaua Rosie

Esti un prost. Doar ma enervezi.

Claudiu

Zambeste, traieste…nu se stie cand prostul ajunge la Ikea.

Canapeaua se ridica si pleaca. Muzica s-a oprit. Doar ploaie la ferestre…

Ipocrizie (repostare)

Cu totii avem propria idee despre normalitate, cu toate ca suntem niste anormali incurabili, fiecare in stilul sau propriu si cu secretele si dorintele ciudate, tinute ascunse in unghere doar de noi stiute. Si toti ne credem speciali in banalitatea noastra nativa si vedem perfectiunea in toate lucrurile ordinare pe care le facem si gandim.

Vorbim cu totii prea mult, crezand ca puterea cuvantului va munta muntii din loc si va desparti marile in fata noastra, aruncand fraze pompoase pentru lucruri marunte, in timp ce lucrurile complexe le soptim banal si rece.

Toti cunoastem iubirea in modul nostru propriu si asteptam ca si ceilalti sa o simta ca noi, tesand singuri o plasa de asteptari anormale, din dorintele noastre egoiste.  Si toti vorbim despre dragoste, cu toate ca fluturii din stomac par scosi dintr-un insectar din Antipa. Sunt frumosi, dar sunt exotici si morti, ucisi de ulcerul produs de vietile noastre agitate. Si am uitat toti ca iubim cu inima si nu cu stomacul, dar dragostea nu tine de foame in zilele noastre.

Aparam cu totii binele, facand intodeauna numai raul necesar pentru a reusi.  Ne ingrijim naivi de sufletele pe care le-am amanetat pentru bucuria ieftina si superficiala zarita in  spoturile publicitare de la  televizor.  Si ne-am vandut idealurile si visurile pure din tinerete pe lucruri comune si banale.

In simplitatea noastra incepem sa ne credem fiinte complexe si superioare, cu toate ca toti am coborat din acelasi copac, chiar daca unii mai tarziu decat altii.  Puritatea noastra nu o are nimeni, cu toate ca ne vom spala mizeria in focurile aceluiasi iad.

Suntem interconectati wireless, dar ne simtim prin emoticoane infantile, iar telefoanele noastre ne cunosc mai bine decat persoanele din viata noastra.

Cunoastem  intodeauna Adevarul, dar credem doar in propria noastra minciuna.

Cand fericirea te cauta (repostare)

Daca intr-o zi Fericirea iti bate la usa si tu nu esti acasa?

Tu ai fi plecat la munca, crezand ca aceasta este calea  care trebuie urmata pentru a o intalni. Adica, cu gandul asta te trezesti in fiecare  dimineata, ascunzand in spatele lui , indoielile pe care le ai cu privire la drumul pe care ai inceput sa mergi.

Si e si normal sa le ai. Iti amintesti de alte momente de fericire din viata ta, si realizezi ca nu au avut nici o legatura cu banii din portofel sau cu ziua de salariu.  Dar nu conteaza daca Ea te cauta acasa si tu esti plecat la munca. Poate va reveni mai tarziu, cand tu ai  muncit destul de mult incat, sa iti permiti o alta Fericire mai rara si mai sofisticata. Pentru ca tu crezi, ca Fericirea e diferita de alte simtiri ale tale, si poate fi alterata si upgradata cu toata tampeniile care ti se varsa in cap, in toate mediile prin care te invarti.

Ca si restul lucrurilor care-ti bantuie sufletul, Ea nu este conditionata de nimic. Daca esti fericit …esti. Nu exista grade de fericire…este o prostie sa crezi asta.  Este ca si cum ai crede ca durerea pricinuita de un cui banal de fier, este mai greu de suportat decat cea provocata de un cui din aur. Esti cumva idiot?! Intensitatea sentimentului e aceeasi.

Dar  daca Fericirea ti-ar bate intr-o zi la usa si tu ai fi plecat sa o cauti prin mall, crezand ca ai sa o gasesti apoi acasa, ascunsa prin sacosele ieftine, de hartie, pe care le-ai purtat asa mandra ,pe culoarele aglomerate de altii asemeni tie, pierduti intr-o cautare inutila. Fericirea nu se produce intr-o fabrica uitata in China si nici in atelelierele din Paris sau Milano. Ai experimentat-o si in haine scumpe si in toata goliciunea ta si sti ca nu carpele de pe tine conteaza.  Si cu toate astea vei intra sa o cauti si la Starbucks, crezand ca poate o vei gasi band singura o cafea , asezata la o masa intr-un colt, butonand pierduta la telefon.

Daca Fericirea ti-ar bate la usa si tu nu ai auzi bataile, pentru ca o cauti cu castile pe urechi intr-un meci de FIFA pe consola, sau pierdut intr-o lume virtuala, crezand ca o vei gasi ca premiu, la sfarsitul jocului. Si Ea tot bate la usa si tu nu o auzi sau iti este prea lene ca sa deschizi, fiind prea ocupat cu castigatul de experienta sau cu terminarea inca unui nivel la joc. Ai uitat ca ai fost fericit si cand la tine in casa nu exista televizor color si despre computer citeai doar in cartile SF. Toti uitam…

Poate  ai sa o cauti pe fundul sticlelor si paharelor de alcool, prin cluburi si baruri intunecate,amagit de oboseala dulce a noptilor albe, in timp ca Ea iti inroseste butonul de la sonerie, fara sa stie ca tu o cauti ametit in locuri pe care Fericirea nu le frecventeaza niciodata. Doar oamenii debusolati ca noi.

Nu o vei gasi nici in fumul inecacios pe care il bagi in plamani, pentru ca Fericirea nu se va materializa din reactia chimica a unor reziduuri vegetale arse intre buzele tale,ingalbenite de nicotina. Oricum vei fi prea pierdut in alte senzatii artificiale, pentru a o mai auzi atunci cand bate la usa. Dar nu conteaza…te simti bine pentru moment.

Poate vei sti ca va bate la usa, dar preferi sa pleci si sa o ignori, cautand alte lucruri in viata, sperand ca poate Ea va reveni si te va cauta si mai tarziu. Cine stie?! Poate esti norocos si asa se va intampla. Este un risc pe care ti-l asumi singur. Cu toate ca fericirea nu asteapta dupa nimeni, poate va face o exceptie in cazul tau…doar ai sacrificat atatea lucruri pentru obiectivele tale.Trebuie sa inteleaga asta…

In timp ce Fericirea iti bate la usa, poate tu o vei cauta printre straini, crezand ca ai sa o poti gasi tu pe Ea, inainte sa iti ajunga la adresa. Si faci asta cu toate, ca sti ca nu o vei gasi acolo…Poate doar un surogat a ceva ce a fost odata la usa ta, cand tu nu ai fost acolo sa deschizi.

Mai bine las usa deschisa…

Sunt un incult (repostare)

Sunt un incult.

Am incercat sa fiu mai mult decat atat, dar nu am reusit. Stiu sa scriu si sa citesc, iar cateodata ma mai loveste pasiunea desenului, dar dupa primele linii imi dau seama ca fara talent, pasiunea moare si prefer sa ma rezum la a admira lucrarile lui Stan Lee , Alan Moore  sau alti titani ai acestei arte.

Ma pasioneaza si muzica. In timpul liceului, in paralel am urmat si cursurile Scolii de Arte din Craiova, incercand sa descifrez tainele instrumentului numit chitara.  Dar le-am abandonat dupa cateva luni, cand mi-am dat seama ca profesorul nu avea sa ma transforme niciodata intr-un real Slash sau Hammet, invatandu-ma sa cant muzica clasica pe corzi de plastic.

Sunt un incult. Nu ma duc la teatru. Nu imi place…Poate a fost doar soarta care m-a trimis la piese proaste, actori slabi sau pur si simplu nu sunt destul de elevat sa inteleg de ce trebuie sa stau infipt intr-un scaun pentru cateva ore, ca sa vad o poveste, pe care o pot citi intr-o carte sau vedea intr-un film. Stiu. Sunt si oltean pe deasupra. Ne place sa jucam teatru mai mult decat sa privim asa ceva.  Dar din pacate, nu pot sa joc teatru ca sa para ca imi place teatru… Prefer lucrurile mai light. Mintea mea are si asa destule mistere proprii de rezolvat, pentru a mai fi chinuita si de dileme shakespeareiene.

Sunt un incult.  Ascult muzica clasica, dar urasc sa ma duc la opera sau la ateneu. Am fost o singura data in viata mea la un concert de muzica clasica. Am baut o cafea impreauna si am mers amandoi pe drumurile noastre. Prefer sa imi dirijez singur concertele, de la adapostul Canapelei Rosii si sa ma transform in Pavarotti la dus, decat sa fiu o pata de culoare intr-o mare de oameni culti. Doar as strica imaginea.

Cu toate ca am fost o singura data la balet in viata mea, a fost doar o aventura de o noapte (sau de o dimineata in cazul meu)si a continuat sa ma caute, dar m-am eschivat mai bine decat romanul cand trebuie sa munceasca (si isi face blog precum subsemnatul). Asa am reusit sa nu mai am si alte aventuri cu aceasta ramura culturala. Baletul ar fi  mult mai interesant pentru mine, daca ar renunta la distributia masculina – barbatii in colanti sunt un cockblocker pentru mine – si as mari numarul de balerine. Sa fim sinceri…nici un barbat nu se duce sa urmareasca un spectacol din Spargatorul de Nuci , ca sa vada nucile. Nu?!

Sunt un incult. Ma rezum doar la citit si la scris. Si sunt sigur ca nici aceste doua lucruri nu le fac cum trebuie. Dar asta e…fac si eu ce pot.

Sunt mai cult totusi decat cainele meu. El nu poate citi si scrie…Hmm…dar daca stau sa ma gandesc bine se poate duce la teatru, opera si balet.Acum nu mai sunt asa sigur …s-ar putea sa fiu incultul casei.Cine stie?!

Daca as fii femeie (repostare)

Daca as fi femeie, probabil as avea mai multa minte decat sa imi doresc un tip cu six pack, freza de Johnny Bravo la care se adauga, la pachet sprancene frumos pensate de catre acelasi hairstylist, care i-a aranjat superb si barba, exact dupa moda Isis 2017.  Spun asta pentru ca sunt sigur ca padurarii dupa care s-a insiprat moda Lumberjack nu se penseaza si nu isi trimeaza barba.

Nu mi-as dori nici sa fie imbracat cu haine de ultima moda si nici sa aiba BMW sau orice alta masina inutil de scumpa. Nu as vrea coroane de trandafiri si nici alte cadouri ieftine cu care sa incerce sa ma cumpere, pentru ca mama mi-a spus ca iubirea nu se cumpara. Se gaseste.

Daca as fi femeie, as fi interesata mai mult de gandurile si planurile omului din fata mea, decat de cardurile lui de credit si de conturile bancare. Banii imi pot asigura multe, dar nu si fidelitatea lui. Poti satisface multe nevoi, dar nu si cele esentiale- esentiale intr-o relatie de lunga durata.

Acum, daca ma gandesc mai bine, sunt sigur ca daca as fi femeie, nu as iesi cu unul ca mine. As avea mult mai multa minte.

Plecat cu plugul (repostare)

Viata nu iti va da tot timpul ce iti doresti.

De fapt, viata niciodata nu iti va da ceea ce iti doresti. Pentru ca viata nu este Mos Craciun sa ofere cadouri. Si cu toate ca stim cu totii acest lucru, tot timpul ne intristam sau ne suparam, cand ea ne refuza anumite dorinte sau ne naruie unele visuri. Copilul din noi, tot timpul se va imbufna cand nu va primi cadoul dorit. Si chiar daca ne maturizam, copilul va fi intodeauana ascuns, acolo in adancul nostru si se va manifesta, chiar daca unii dintre noi vor avea destule masti pentru a deghiza dezamagirile.

Viata nu indeplineste dorinte. Nu este duhul din lampa fermecata sa iti satisfaca cele mai megalomane visuri si nici nu este covor fermecat ca sa te plimbe pe tine prin lume, dupa bunul tau plac. Asa ca nu mai e nevoie sa tot freci lampi aiurea. Doar le lustruiesti si atat. Nu iese nimic de acolo.

Viata nu este razboinica, asa ca nici sa te lupti cu ea nu are rost, sperand ca poate asa iti vei satisface dorintele. Asa ca nu are rost sa te lupti cu morile de vant, pentru ca nu se vor mai scrie carti despre tine. Cervantes nu mai traieste.

Viata nu iti va da tot timpul ce iti doresti. Unii dintre noi am descoperit acest lucru in zilele glorioasei Epoci de Aur, altii in anii tumultosi ce au urmat Revolutiei din ’89 si multi dintre voi vor descoperi acest lucru in acest secol al vitezei. Toti invatam acest lucru pana la final, intr-un fel sau altul. Dar nu trebuie sa fim dezamagiti cand unele dorinte vor ramane doar la acest stadiu.

Viata nu iti va da ce iti doresti. Viata iti da doar ce ai nevoie ca sa traiesti. De restul trebuie sa te ocupi tu. Pe ea nu o intereseaza tampeniile tale din cap. Nu vrea decat sa petreaca cat mai mult timp posibil, alaturi de un nerecunoscator ca tine, care tot timpul o ignora, alergand dupa fluturi imaginari.

Viata nu iti va da ce iti doresti. Dar deja ti-a dat tot ce ai nevoie. Restul sunt doar detalii.

Trebuie doar sa deschizi ochii…ai deja tot ce iti trebuie.

Daca si Jagger spune asta…