Jungla

Cand  prima brosura pe care o citesti in viata se cheama “Cartea Junglei”, iar primul film pe care il vezi atunci cand descoperi cinematograful se numeste “Tarzan”, cu o bunica profesoara de biologie si un tata a carui colectie literara se rezuma numai la expeditiile din colectia Delfin (pentru cunoscatorii care inca mai sunt in viata) si la romanele lui Jules Verne si Arthur Conan Doyle, exista foarte mari sanse ca visele tale de explorator sa se indeplineasca, mai devreme sau mai tarziu – si este bine sa te prinda pregatit.

De la prima pagina citita pana la primul pas facut in intunericul racoros al jungle s-au scurs mai bine de trei decenii, oferindu-mi tot timpul din lume sa ma pregatesc de aceasta aventura. Sau asa am crezut…

Am inceput organizarea expeditiei, cu secole in urma, atunci cand epociile erau de aur si frigiderele puse goale la dezghetat, cand painea sa dadea pe cartela si televizorul cu portia, mai mult din plictiseala, dar si pentru ca asa era trendul pe vremea aceea. Toti voiau sa plece…

Ai crede ca treizeci de ani sunt indeajuns pentru a fi pregatit sa infrunti jungla la care ai visat o viata intreaga. Toata cartile citite, documentarele si filmele vizionate, atlasele si jurnalele de calatorie studiate ar fi trebuit sa iti dezvaluie toate secretele ascunse de perdeaua de vegetatie deasa.

Cei 14 ani de serviciu si rutina aferenta lui ar fi trebuit sa intinda coarda din mine si sa ma trimita ca o sageata pe cararile intunecate si inca neexplorate, cu frica din mine deja ucisa de banalitatea si repetitivitatea vietii de sluga.

Cei 18 ani de relatie si cei de 7 de casatorie urmau sa ma pregateasca de singuratatea si tacerea care aveau sa ma acompanieze in salbaticie.

Cei 6 de sala construisera bestia perfecta, capabila sa supravietuiasca oricarei provocari fizice, iar depresia ma invatase cum sa le infrunt pe cele psihice.

Sau cel putin asa credeam in ziua cand impreuna cu Kush, am decis la umbra unui joint mantinal sa dezvirginam prima padure virgina din viata noastra. Sa nu ma intelegeti gresit… Atat eu cat si el am mai fost si prin alte jungle, dar asta era o premiera pentru amandoi. Era prima care avea copaci in loc de beton si claxoane, si nu era chiar asa salbatica.

Si chiar daca atat eu cat si Kush suntem aventurieri, suntem bine ancorati in secolul 21 asa ca am ajuns la destinatie folosind cu succes Google Maps cu masina din dotare . Tot deviceurile noastre smart ne-au spus sa nu mancam in baza, pentru ca la marginea junglei se afla un restaurant unde ne putem pregati in tihna aventura, pierduti intr-un mic dejun copios.

Device-urile noastre smart nu s-au gandit ca restaurantul va fi deschis doar in sezon, iar noi suntem cam cu 6 luni in urma.  Nici noi nu am facut-o, asa ca am fost nevoiti sa incepem marea noastra aventura cu bateriile deja terminate, dar cu device-urile inutil de incarcate.

Dar cand te pregatesti de o viata pentru intalnirea cu jungla, foamea, setea sau pofta de ceva dulce, nu se pot pune intre tine si intanirea ta cu destinul. Doar panta pe care serpuieste poteca ta o poate face. Ne-am luptat cu ea, dar dupa douazeci de minute coboram amandoi la masina, cu plamanii in buzunar, cautand pe Google Maps cel mai apropiat restaurant, cat mai indepartat de jungla.

Treizeci de ani de vise s-au terminat dupa o jumatate de ora de gafait printre copaci. Nu este rau pentru prima incercare. Altii au intrat in desis si nu s-au mai intors niciodata. Noi macar am gasit drumul inapoi spre casa…Multumim, Google!

Acum ma duc sa ma bucur de zapada cu Sky, prin gerul de afara. Ma pregatesc de al doilea vis al meu… a doua carte citita a fost Chemarea Stabunilor de Jack London. Si chiar daca al doilea film a fost Razboiul Stelelor, urmatoarea mea destinatie va fi foarte inzapezita.

Arunc postarea asta aici, va multumesc pentru atentie si ma duc sa ma antrenez cu al meu Colt Alb pe camp. Polul Nord ne asteapta, iar noi inca nu suntem pregatiti pentru asta.

Nu suntem pregatiti inca, dar suntem in grafic…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s