Conform parintilor mei, sunt nebun si am nevoie de un control psihiatric. Asa pare funny la prima strigare, daca nu te-ai pomeni cu programarea la doctorul de ticniti la usa. Am decis ca usa sa ramana inchisa atat in fata doctorului cat si a familiei.

Prefer compania siguratatii… oricum doar ea a fost acolo sa ma asculte, sa imi stearga lacrimile atunci cand totul se rupea in mine, sa ma tina in brate in cearceafurile reci si paturi goale.  Doar ea a fost cea care mi-a ascultat suspinele, care ma tinea de mana atunci cand durerea era prea mare.

Singuratatea mi-a fost parinte si frate, cei reali fiind pierduti in fictiunile lor si aparand din cand in cand in viata mea. Tot ea mi-a fost si dascal si profesor, restul find prea angrenati in vietile lor extraordinare.

Singuratatea mi-a fost si iubita si nevasta, cand cele din realitate au ales sa isi urmeze drumurile si destinele marete, uitand de sufletele lor patetice.

Singuratatea mi-a fost prieten si niciodata dusman. Nu mi-a cerut niciodata nimic si nici nu a incercat sa imi ia ceva. Nu a profitat si nu s-a folosit niciodata de mine.

Si sincer…. prefer sa ma las in bratele singuratatii decat sa fiu inghit de lumea voastra falsa. Va las sa va bucurati voi de ea.

P.s Vrajeala pe blog s-a terminat. E cazul sa dam drumul demonilor din lesa.