Azi nu a mai mers vrajeala cu mersul la plaja. Dupa antrenamentul de forta, terminat cu cele 10 ture de baza alergate in tempo de furtuna, in Miss’T s-a trezit cheful de explorare si aventura. Se pare ca nu poate sa inteleaga ca eu mi-am bagat picioarele in ea de Federatie si nu ma mai intorc acasa.

Sincer, locotentul Miss’T uita cateodata faptul ca nu sunt nascut Amazon ca ea (sunt mai mult AliBaba Express), iar pe mama mea nu o cheama Carnitina si nici tata nu e un taur rosu, ca sa pot explora de nebun universul infinit al spatiului, la foc automat. Ce cuiul meu… nu suntem pe Playstation… suntem pe Tazacorte, la Frontiera.

Si chiar daca parul a inceput sa ma paraseasca de la 4 fara un sfert , cu un deceniu si ceva in urma… inca nu am ajuns precum colegul Picard sa o ard teleleu prin galaxie. Eu am ales sa o ard la umbra la mine, pe plantatie.

Iar sa fii rege peste canarioti si germyeni octogenari, poate fi foarte obositor… Germyenii au intotdeauna o intrebare de pus, sau o problema de rezolvat, iar bastinosii apar la programul de supusi doar trei ore pe zi, in restul aflandu-se in siesta. Am incercat sa le-o scurtez cam cat de marimea iobagilor, dar m-am trezit cu liderii de sindicat la usa Bazei si a trebuit sa le accept condiitile de munca. Normal… sunt oltean si am primit mita ca sa accept.

Dar cum locotenetul Miss’T nu prea accepta refuzuri si prefer sa fiu sofer de nava, pe playlistul meu, decat sa stau azi pe zona cu galagia ei in timpane, i-am dat un holostrigat lui Sparo sa ma salveze cu o activitate.

Asa am ajuns in rezervatie, calare pe corabia lui Jac Sparo, despicand valurile oceanului, pentru o scurta vanatoare de cascaloti.

Cum deja Miss’T s-a ocupat de programul zilei si sunt prea epuziat si aprea afumat pentru a mai arunca cu text pe ecranul alb al monitorului, voi atasa la nota de jurnal, holograma video a vanatorii. Pregatiti-va floricelele… eu ma duc sa ma inalt putin si va doresc sa o vizionati lung si prosper!