Daca tot mi-am instalat baza pe Tazacorte, am zis sa trag o plimbare sa imi admir noul domeniu. Imi place sa fac asta atunci cand sunt singur si nu am pe cine sa trimit dupa tubercului lui Sparo, iar astazi este o zi speciala pentru ca sunt singur si am ramas fara provizii pe plantatie.

Partea proasta este ca Jac Sparo a ramas si el Out of Stock (slabut… sunt aici doar de trei saptamani). Partea buna este mi l-a dat pe Maics, shaman-ul anestezist al tribului si in acelasi timp secundul lui Sparo pe vasul de vanat cascaloti cu fazerul smart.

Partea funny este ca asta este tot timpul spart in doua, dar partea dramatica este ca Max este tot timpul mult prea spart in doua pentru a te baza pe el.

Partea neutra si cea mai importanta este ca Maics apare pana la urma atunci cand ai nevoie de provizii. Doar ca trebuie sa astepti putin pana gaseste drumul si apoi pana ajunge la tine… Oricum, va dura ceva pentru ca omul este tot timpul spart… in doua.

Mi-a spus prin holomesaj sa ne vedem in port, pentru ca trebuie  sa plece pe mare cu Sparo. Tot acolo imi spunea ca ne vedem in 15 minute. Am facut un dush si mi-am luat cel mai misto combinezon de protocol pe mine (din ala cu casca intoarsa la spate si vizor complet negru), apoi mi-am luat nava si am pilotat-o incet, cu geamurile jos si o tigare de foi in coltul gurii, pentru a-i anunta pe bastinosi ca noul lor rege coboara pe mosie.

Holomesajul de la Maics l-am primit acum 30 de minute, dar e ok. Stiu sigur ca tipul va intarzia si eu il voi astepta. Asta si fac acum… imi termin relatia de scurta durata cu seniorita dintre buze, ascuns intr-un norisor de fum, de unde observ cum descarca pescarii canarioti fauna capturata din ocean.

Cerul este complet albastru, dar racoarea dimineatii inca e alaturi de mine si ma tine reconfortant de mana. Apa arunca sclipiri mult mai zglobii decat pestisorii maidanezi, care se alearga pe sub oglinda ei, printre ambarcatiunile primitive (veliere, catamarane) ale bastinosilor sau vizitatorilor din alte sisteme solare.

Corabia lui Jac ma saluta muta, leganata lenes de valurile ce par sa fi ratat alarma in aceasta dimineata. Totul este tranquilo pe mosie… Nici macar briza nu s-a trezit pentru gimnastica de inviorare, lasand cativa cormorani ancorati la sol sa priveasca dezamagiti la prada pescarilor.

Dupa 10 minute de asteptare contemplativa, apare si melcul meu in parcare, tarand dupa el cochilia de otel rosu si carpita apoi in curcubeul aromelor skittles. Cele doua bucati sparte ale lui Maics coboara din ea zambind…

-Sorry, man… apoi balmajeste ceva ce numai el poate sa inteleaga, in limbajul comun. Incearca sa isi motiveze intarzierea, dar regele stie deja motivul. Oricum nu se califica nici pentru premiul Zmeura, la cat de bine interpreteaza scuza.

Nici nu stiu de ce se mai agita sa explice?! Tot ce conteaza este prezentul… restul sunt doar cuvinte care nu vor schimba trecutul deja intamplat si nici nu vor cladi un viitor real si palpabil. Il las totusi sa se desfasoare… bastinosii canarioti de pe Tazacorte inca pastreaza obiceiurile, la care noi, cei nascuti in federatie, am renuntat cu secole in urma.

Doar in secolul 21 lumea mai crede in vorbe. Cum sa mai crezi in asa ceva in secolul 23?!  Nu e de mirare ca astea aici pe planeta inca alearga cascaloti cu barca… Bine ca ei macar mai au asa ceva… Noi abia cand am tacut ne-am dat seama ca nu ii mai avem pe ai nostri.

Ma aprovizionez indata ce Maics termina de interpretat scuzele de spart in doua, apoi trag o fuga pana pe plaja, sa vad daca au mai aparut dinozauri noi in menajerie. Jurassic Park-ul inca doarme la ora asta, insa…

Dinozaurii sunt totusi reptile si au nevoie de soare puternic sa se activeze, iar aici nu suntem pe Mamaia ca sa alergi pentru un loc mai bun in conserva.

Ma asez la o terasa de pe promenada modesta si astept “un servitor sa imi aduca un Cortado Natural y una Cola, por favor, cabron”, alaturi de o alta seniorita aparuta intre buze. Bastinosii deja ma stiu… Imi spun Italiano…pentru ca tot timpul cand incerc sa le vorbesc limba sasaita, italiana este tot ce reusesc sa scuip afara.

Dar e mai bine asa… Nu trebuie sa stie multe lucruri despre capitanul J. Cuc, fost ofiter al Flotei Interstelare si cetatean de onoare al Federatiei Oltenilor Galactici, pana a demisionat. E de ajuns sa stie ca acum eu invart lucrurile pe zona.

Ieri eram capitan de nava interstelara… dar parca e mult mai bine regele plantatiei, pe Tazacorte. In ritmul asta sigur ajung imparat in cateva luni. Deja am pus piatra de temelie… daca nu se va ocupa de constructie mesterul Manole, cine stie… poate in cateva luni va bat la usa cu armata mea de canarioti.

Nu se stie niciodata… Cerul este limita…