Singur pe plantatie.  Toata lumea este ocupata cu cautatul timpului pierdut, oriunde mai putin aici. Din pacate al meu a fugit cu mult timp in urma si ma vad fortat sa o ard solitar la umbra bananierilor, pierdut intr-o duminica moale si pufoasa.

As putea sa frec menta iar prin rezervatie sa ma vad cu Sparo si bastinosii sai, dar imi este lene si sa numar scarile pe care trebuie sa le cobor pana la nava, asa ca nu exista nici o sansa sa le abordez prea curand.

Mesajele cu fum care se ridica in deparatare pe munte, sunt sub forma de cerculet. E clar… si doctorul Kush o arde aiurea prin baza lui si nu vrea sa fie deranjat din experimentele sale. Dar nici nu planuiam asa ceva… asta ar insemna, pe langa coboratul scarilor pana la nava, si urcatul cararii pana la baza din jungla. Nu ma simt in vana azi…poate alta data.

D.D.u. 2.1 se incarca tacut intr-un colt, blocat cu privirea rece de android in bucata de plastic din mana sa. Nici daca as vrea nu as putea sa-l activez acum… dar, oricum, completeaza bine decorul de pe balcon asa ca il las acolo, ca da bine ca sperietoare de canarioti.

Manolo a inceput sa lucreze doar in tura de noapte, de frica gusterilor care misuna ziua prin baza. Asa se intampla cand te dai mai dragon decat esti… te arde orice hobbit cu sange rece. Degeaba face flotari in pestera lui… noaptea cand iese el la impresie artistica, nu mai e nimeni pe zona.

Singurul care ma deranjeaza este acest alb al monitorului, care-mi cere cateva cuvinte pentru nota de jurnal de astazi. As vrea sa pot sa-l ajut, dar nu le am la mine… poate intr-o alta zi, cand imi aduc aminte sa le iau.

Tuberculul lui Sparo arde mocnit in pipa, asteptand sa-mi inece plamanii cu aburul lui greoi. Se entuziasmeaza totusi degeaba atunci cand buzele mele ating pipa… nu stie ca ai mei stiu sa inoate. Eu il las totusi sa incerce. Ce se poate intampla?!

Frunzele bananierilor imi soptesc cantece de ploaie atunci cand briza oceanului le mangaie racaoros, dar mirajul dispare in lumina torida a soarelui.

Privirea alba si goala a monitorului inca insista sa o hranesc, dar o evit si plonjez in albastrul imaculat al cerului, urmarind o mica cireada de norisori, captivat fiind de geometria lor.  Mi se pare ca unul are forma de cascalot…

Pana termin de vanat pe Moby Dick, va las pe voi sa paziti monitorul asta alb. Ne auzim cand imi aduc aminte sa iau cuvintele la mine…

S-o ardeti toti, lung si prosper!