Noaptea trecuta, doctorul Kush si-a luat laboratorul in spate si a urcat  pe munte. Va lipsi cateva zile din tabara, fiind ocupat cu catalogarea descoperirilor botanice de pe Tazacorte, cat si cu experimentele lui chimice. Si cum insigna lui din piept nu functioneaza din cauza lipsei de semnal, a ramas sa comunicam prin fum, la fel cum isi dadeau indienii mesaje si like-uri pe vremuri… Atat timp cat vad norul lui Kush sus pe munte, stiu ca e in siguranta si totul decurge conform planului.

Tabara arata dezolant in aceasta dimineata. Germyenii s-au dat disparuti in pesterile lor racoroase, din fata caniculei care s-a revarsat dinspre ocean. Pe canarioti nu ii vezi niciodata, deoarece sunt in siesta si nu m-am prins inca de programul lor de functionare, iar Manolo alearga dupa cai verzi pe unul din peretii taberei si nu raspunde la apelul meu.

Il las in voia sortii si imi rulez un ceai din tuberculii primiti de la Jac Sparo, gandindu-ma ca as putea sa-l vizitez azi, pentru mai mult schimb de experienta. Ii trimit o holograma de pe frezarul meu inteligent si contemplez plantatia de bananieri din baza, in asteptarea unui raspuns, care nu intarzie sa ma dezamageasca.

Jac Sparo e plecat la pescuit de cascaloti pe ocean si revine abia in doua zile la el in rezervatie.

Se pare ca va trebui sa omor ceva timp liber azi, fara ajutorul unui complice, lucru putin cam incurcat atunci cand nu stii ce arma sa folosesti. In doi sau mai multi e intodeauna mai usor… asa de usor, incat poti ucide timpul liber cu mainile goale. Singur… ai nevoie de o arma, iar eu sunt cam pacifist pe aici… Si nici tuberculii lui Sparo nu ajuta la mobilizare.

Totusi, este prea cald astazi. Prefer sa ma topesc pe plaja singur, decat aici privindu-l pe Manolo cum isi incordeaza muschii de reptila in fata gusteritelor insirate pe zidurile din baza… Si nici nu a raspuns la apel… In seara asta va dormi sub cerul liber si nu are voie la TV o saptamana.

Oricum nu avem televizor in baza…

Dar drumul pana la plaja e lung si cand ajung intentionez sa stau acolo o vreme. Ma gandesc ca ar fi bine sa iau niste ceai din asta rulat si in termos, pentru a ma mentine hidratat pe sezlong. Incep sa imi pregatesc meticulous rucsacul pentru evadare…

– doua perechi de pantaloni de baie (asta pt ca in prima zi de plaja nu am avut nici unul la mine – uitat in baza);

– prosop cu logo de firma (dar facut pe Chinezia) pentru invelit sezlongul (l-am luat pe cel mai bengos, sa vada germyienii si canariotii din ce parte a galaxiei vin… Romania! Mainile sus!!!);

– doua perechi de ochelari de soare, pe care am sa le port alternativ in functie de cele…

– trei sepci puse in rucsac (un fit cap, una de baseball si una de “camionagiu” fara remorca);

– kindle-ul… ca sa zica lumea ca sunt cult (nu are baterie, dar aia de pe plaja nu stiu asta);

– camera foto cu doua baterii de rezerva, pentru selfie-uri desavarsite;

– action cam-ul, pentru filme tip selfie, desavarsite;

– stickul pentru frezarul smart, care sa faca alte selfieuri desavarsite direct pe Spacebook (si a carui lungime rivalizeaza cu unditele canariote de prins cascaloti);

– laptopul, in caz ca ma loveste o colica acuta de inspiratie;

– 3 brichete antivant;

– 2 pachete de tigari;

– un hanorac sa-l arunc pe mine la misto, in caz ca e si vreo parada de moda prin zona.

Cobor anesteziat cele 563,43 de trepte pana la nava, iar dupa ce pornesc playlistul preferat, decolez intr-un nor de praf “ca la mama acasa”. Acum sunt sigur ca m-am facut remarcat.

Drumul pana la plaja nu e lung, dar dupa ce l-am facut o data pe picioare alaturi de doctorul Kush, am decis ca e mai bine sa nu repetam experienta a doua oara… iar eu chiar nu am de gand sa imi incalc promisiunea, mai ales pentru ca imi folosesc plamanii si in alte scopuri.

Parchez Canapeaua Rosie putin mai departe de scarile ce duc spre plaja, pentru a putea studia din mers eventualele atractii si a localiza locul ideal de montare a sezlongului inchiriat, pe care-l tarasc dupa mine. Se pare ca plaja e plina doar de germyieni expirati, iar eu sunt singurul prost care trage ceva dupa el. Fosilele se prajesc direct pe nisip, iar eu ma instalez pe tronul meu de plastic, in mijlocul turmei.

De la nivelul solului nu poti sa vizualizezi asa bine activitatea maritima si terestra din zona, iar un oltean oricum trebuie sa stea intotdeauna peste ceilalti. Si nici selfieurile nu ies desavarsite daca nu ai sezlong… Baldachine nu exista pe planeta… m-am interesat la Jac Sparo.

Cica planeta e patrimoniu al unuia Unesco si ca ar trebui sa fiu multumit ca pot folosi macar un sezlong. Nu stiu cine e asta, dar nu am de gand sa-i multumesc pentru o tampenie ca asta. Cum sa fac plaja pe nisip?! Nu sunt o balena esuata… chiar daca arat ca un cascalot subnutrit.

Dupa o tentativa nereusita de a face o baie in ocean, am hotarat sa ma rezum doar la plonjatul din priviri si sa stau linistit pe sezlongul meu pana plec, chiar daca nu e nici urma de femela umanoida pe toata limba asta de nisip.

Ma asteptam ca macar pe caldura asta Jurassicul sa evolueze spre Cretacic.

Imi pun castile si caut in rucsac termosul cu ceai rulat… Canci… am uitat sa-l pun pe lista, implicit in rucsac, deci sunt prost de mor. Acum ce fac? Prizez nisip?! Privesc spre baza, dar drumul in coasta pe care ar trebui sa-l urc pana acolo imi taie aripile.

Nu ma mai intorc. Raman aici, pe plaja si adaug nota asta in Jurnalul de bord, dupa care pornesc la vanatoare de dinozauri.

Cand ramai singur, izolat la frontiera, o iei usor razna, iar velociraptorii si tyranosaurii incep sa-ti para apetisanti. Daca ai bulan, gasesti poate ceva mai recent (mamut, urs de pestera, lenes gigant) si ai ce manca toata noaptea.

Pace si prosperitate, vericule! Capitan J. Cuc, over and out… hunting!