Xpeditia

Cer albastru amestecat cu soare sclipitor. Linistea diminetii fredoneaza nestingherita in timp ce topaie prin umezeala matinala a pajistii, in timp ce mangaierea de gheata a vantului imi face jointul dintre degete sa fumege atarsic.

Cu alte cuvinte…este “frig de te caci pe tine”, dar se pare ca pascutul vacii mele mecanice (cumparata pe post de caine de companie) nu este afectat de acest aspect al sfarsitului de octombrie si functioneaza la parametrii normali, la fel ca si tremuratul meu in chiloti.

Bag o liniuta de aer rece si tusesc, atragand pentru o secunda atentia robotului de companie, care dupa ce se asigura din senzori ca voi supravietui, se reintoarce la treburile lui agricole. E bine ca tusea mi-a incalzit putin muschii congelati de peisajul feeric de afara.

Melodia comunicatorului din buzunar intrerupe linistea campului si ma obliga sa-l scot din buzunar, dar degetelor mele nu le place acest lucru in timp ce patineaza tremurand pe suprafata de sticla a apartului, in incercarea disperata de a-l aduce la tacere.

“Less than 24h” straluceste mesajul pe ecranul bucatii de plastic care zace muta in palma mea.

Se pare ca si dr. Kush este la fel de agitat ca si mine, daca trimite mesaje la ora asta. In general nu iese din laboratorul lui pana la amiaza, dar plecarea se apropie, iar acest lucru se simte in agitatia pe care o manifestam de cateva zile…Bine, doar el o simte acum pentru ca eu sunt ocupat sa tremur ca o sperietoare de ciori in vant de noimebrie, in timp ce robotul meu de companie fertilizeaza pajistea.

Acum doua luni cand am primit misiunea din partea Federatiei Oltenilor Galactici (FOG) , totul parea doar un joc de copii, dar pe masura ce timpul s-a scurs am inceput sa simt presiunea pusa de Amiral pe umerii mei, iar ceea ce parea ceva banal la inceput s-a trasformat treptat in ceva complicat.

Iar acum sunt mai putin de 24 de ore pana la plecare si eu ma transform in Craiasa de gheata, privind sistemul de irigatii inventat de Sky, droidul de companie. Vantul imi aminteste ca inca sunt pe una din lunile Bucurestiului, cu o rafala peste ceafa.

Macar acolo unde ma duc o sa fie cald…cel putin asa spun rapoartele trimise de sondele de explorare ale Federatiei. Dar nu se stie niciodata atunci cand sondele sunt fabricate pe asteroizii care oribiteaza in jurul Kinei. Se poate la fel de bine ca si acolo sa tremur pe aripile vantului rece de noiembrie.

Gandul asta ma sperie putin, dar bagajul deja asteapta sigilat pe hol si orice alte textile ar fi oricum surplus pentru cala aparatului. Kilogramele extra ar face nava sa consume mai multa materie neagra, ceea ce doar ne-ar ingreuna misiunea. Iar noi plecam sa exploram, nu sa ne alimentam prin toate statiile spatiale.

Canapeaua Rosie e fabricata in Sistemele Scandinave, in nordul indepartat al galaxiei. Este o nava rapida si usor manevrabila, dar mica si neincapatoare, facuta sa ne duca unde trebuie si poate putin mai departe, asta in caz ca nu facem vreo pana pe drum sau ne ratacim. Am sa vad, maine cand plec, ce parere are marele Oroscop despre asta.

Pana atunci ma duc sa imi aduc robotul inapoi, pentru ca nu functioneaza niciodata din telecomanda. Probabil a inghetat si ea , in aceasta dimineata feerica de toamna, a ultimei zile inainte de expeditie.

Ramanem sa comunicam mai departe prin intermediul acestui Jurnal, dar ma duc sa ma incalzesc cu o ceasca de cafea si un nou joint. Pe asta mi l-a postit Alizeu, de tot.

Claudiu 2 bridge…ENGAGE!

Reclame

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s