Nu sunt bun la facut bagaje, chiar daca de la 23 de ani tot schimb coduri postale si prefixe intr-un ritm putin debusolant. Stiu sigur ca nu sunt bun, pentru ca de fiecare data cand ajung la destinatie, caut ceva in bagaj, fara succes – nu il gasesc niciodata.

Scriu aceste randuri ingrozit de monstrul roz care troneaza in mijlocul sufrageriei, cu gura larg deschisa, aruncandu-mi priviri hamesite. Nu sunt bun la facut bagaje, dar trolerului (de marime medie/max20kg cala/gen) nu-i pasa de acest lucru. Doar imi sopteste telepatic…”Umple-ma, coaie! Umple-ma!”

“Ba, esti prost?!” ma scap pe mine un gand. “Ce sa fac?!”

“Umple-ma! Umple-ma!”

Probabil de asta este Samsonite asa special… te pune intodeauna pe ganduri. Si cum nu stiu sa fac bagaje, gandul ca habar nu am cum sa-l “Umplu! Umplu!” pe fraier chiar ma ingrozeste. Nu am mai plecat niciodata intr-o expeditie care va dura cat asta, intr-un loc cum este destinatia mea viitoare.

Pe vremea cand lucram pe plantatie si escapadele de genul asta nu durau mai mult de o saptamana, imi faceam bagajul fara grija… luam o gramada de lucruri, pentru ca oricum stiam ca in cele din urma tot voi uita ceva.

Si eram tot timpul asistat de o membra a echipajului, care avea intodeauna grija sa “ai cu tine 2-3 outfituri de plaja, 2-3 de strada, 3 de seara… ia si doua camasi ca iesim la restaurant!”… Acela era momentul in care stiam ca expeditia e compromisa.

“Sa iti iei si pantaloni lungi! Poate au dressing code! ”- era momentul cand incepeai sa ai indoieli in privinta echipajului. Si tot bagai textile din dulap in troler… dar era ok. Nu stateai asa mult incat sa conteze daca uitai ceva acasa. Haine aveai sigur…

“Coaie!!!!! Umple-ma!!!!” ma trezeste la realitate gura larg deschisa a chestiei de plastic roz din fata mea.

Poate daca ar avea alta culoare as avea mai multa inspiratie, dar, sincer, nuanta asta palida de roz trezeste in mine tendinte prea trendy/fancy/cool si imi e frica ca am sa plec cu tot dulapul dupa mine. Am troler roz si am sa-l umplu de “outfituri”, daca tot nu am farduri si placa sa pun in el… Si oricum la ce par am… placa pot sa o uit linistit.

La cat am bantuit timp de trei decenii, te-ai astepta sa fiu mai inspirat. Ar trebui sa fiu un fel de CHEF la facut bagaje. Sa arunc repede niste chestii si sa le amestec intr-o salata de textile, electronice, carti si echipament de scufundari. Dar habar nu am sa fac asta, pentru ca sunt prost la facut bagaje.

Chiar daca de trei ani am batut toti melcii din zona la kilometrii facuti cu casa in spate, asta tot nu ma califica sa umplu cu ceva trolerul din fata mea. Sa te muti e simplu… Iti iei catrafusele si te cari mai departe spre urmatoarea destinatie… dar acum e ceva cu totul diferit.

Nici macar nu stiu la ce sa ma astept la destinatie si nici nu am o femeie in echipaj care sa faca operatiunea asta pentru mine. Si va face asta, nu pentru ca sunt eu nesimtit si lenes, ci pentru ca nu ii va placea cum impachetez eu lucrurile, iar ea le va face intotdeauna mai bine ca tine.

Totusi, cred ca e mai bine asa, pentru ca ma duc intr-un loc in care marea este mare si muntele este munte, unde este si foarte cald dar si frig, iar ruralul zonei ar fi produs sigur o dilema in mintea ei si totul s-ar fi sfarsit cu mine transformat in catar.

Lasa… Mai bine asa, magar cu personalitate. Am sa vad eu cu ce hranesc trolerul din fata mea. Mai am timp pana luni sa-l umplu.

Canapeaua o iau sigur…