Pe vremea lui Ceausescu nu existau printi si printese. Toata lumea dorea sa fie explorator si sa descopere misterele lumii, aflate dincolo de granitele mult prea frumoasei noastre tari. Nu visam la masini luate in leasing, sau la penthouse-uri cumparate in rate, fix padurea cu stejari, precum nu ne doream nici cariere in vanzari sau in juridic.  Eram prea morti de foame ca sa strangem bani pentru sampania din Ego Mamaia, sau ghetutele Louboutin, fabricate de Chang Lee la el acasa… pe vapor, singura roata o aveam la telefonul imens de pe hol, iar Zuckeberg inca cauta o barza libera pe Uberul neinventat inca.

Si daca acum stim in ce city vrem sa facem break, atunci stiam doar ca vrem sa intram in Dunare si sa dam cateva lungimi. Nu ne interesa prea mult unde vom iesi la mal… atata timp cat nu ne inecam langa el si ieseam pe partea sarba, sau bulgareasca. Cel putin asa incepeau toate planurile expeditionare din Oltenia. Cum am spus… eram modesti. Nu visam yachturi… ne multumeam si cu o pluta facuta repede pe genunchi in gara, sau cu o baliza artizanala confectionata pe baza informatiei acumulata din carti, la care presaram putina imaginatie. Nu exista net. Sistemul binar in Epoca de Aur era format din X si 0, nu din 0 si 1.

In timpurile cand Nea Nicu inca dadea din maini, eram prea superficiali pentru a sti cine este Kardashian sau cu cine se vede Ronaldo. Stiam doar cine a fost Darwin, Racovita sau Cousteau si toti ne doream sa fim precum Marco Polo, pentru ca doar acest lucru ne interesa. Cum sa exploram cele mai indepartate orizonturi pe care le zaream urcati pe banca din fata blocului, iar tipii astia erau cei mai buni la chestia asta.

Fata de restul aventurierilor din jurul meu, planul meu avea deja si destinatia planificata… chiar daca la inceput am vrut sa incerc ceva nou si sa explorez Luna. Am decis sa renunt la aceasta prima idee, deoarece bugetul expeditiei si lipsa sponsorilor nu acopereau cheltuielile mele si ale echipajului. Am ales sa exploram Africa si asta pentru ca nimeni de pe strada noastra nu mai fusese pe acolo. Europa era prea aproape de casa, Asia era vizitata prea des de nea Nicu, iar telenovelele din America de Sud inca nu trecusera oceanul. America de Nord era teritoriu S.U.A., iar S.U.A. erau diavolii… chiar nu vroiam sa exploram iadul la varsta aceea.

Continentul negru era perfect ca destinatie, cel mai bun loc de desfasurare al expeditiei… si se incadra si in buget. Trebuia doar sa construim o pluta care sa ne duca pe ruta Jiu – Dunare – M. Neagra – Bosfor – M. Mediterana – Suez – M. Rosie – Kenya si toata asta fara Google Maps sau Waze, bazandu-ne doar pe busola bunicului lui Edy (care iti arata intodeauna Nordul inainte, indiferent de pozitia ta in spatiu) si pe calitatile de astrolog ale lui Breazu, care era stelistul echipajului. Livosu, Dudu si restul tribului aveau sa se ocupe de bucatarie, vaslit, glumit si alte chestii marinaresti (eram foarte informati), in timp ce Radaru si cu mine aveam sa ne asiguram ca totul merge conform planului. Adica ceva gen manager in ziua de azi… dadeam cel mai bine din gura si vrajeam mai bine ca Harry Potter. Ambarcatiunea nu avea un capitan propriu-zis. Functionam dupa principiul primilor exploratori ai speciei homo sapiens… unul stia destinatia si restul voiau sa ajunga acolo. Toti mateloti si toti capitani.

Meticulosi precum vacutele elvetiene care pasc iarba toata la acelasi nivel, am rumegat planul expeditiei in Africa timp de cativa ani. Ziua pregateam expeditia, noaptea visam savane, mancam cu o mana pe furculita si cu alta pe Atlasul Geografic, mazgalind rute de navigatie, consumandu-mi pasional toata energia cu aceasta idee.

Eram foarte aproape sa ne lansam la apa, dar iarna lui ’89 ne-a scufundat planul precum cubul de gheata a facut-o cu Titanicul in filmul ala cu DiCaprio. Brusc, valurile capitalismului de carton balcanic au devenit mai interesante si toata lumea a preferat sa se aventureze in explorarea timpurilor noi, aduse cu petale de trandafiri rosii.

Daca te gandesti, este si normal. E mai safe sa te joci de-a exploratorul in piscina sau in cada. Singurul pericol este sa aluneci pe gresie si sa cazi ca o balega. Dar e ok… te poti ridica si merge mai departe sau poti sa te arunci iar in piscina.

In fond, doar tu esti responsabil de planurile expeditiei tale. Nu?!

P.S. amr 7 zile pana la debarcare 😉