De cartier

Nu stiu daca are legatura cu visul de noaptea trecuta, pentru ca nu mi-l mai amintesc, dar in dimineata asta m-am trezit gangsta. E posibil sa fie si din cauza analgezicelor, care inca se lafaie prin venele mele dupa party-ul dat noaptea trecuta in rinichiul meu stang sau a faptului ca durerea a decis sa faca o pauza astazi, dar in dimineata asta m-am trezit setat direct pe modul DE CARTIER.

Mi-am luat pitbull-ul in lesa si am lovit strazile pentru plimbarea de dimineata. Las aroma matinala a cartierului sa imi gadile narile si pe Sky sa ma plimbe strangulata de zgarda (not so gangsta…cu inimioare), dupa propriul ei Waze imaginar. Si poate toata imaginea ar fi aratat ca un videoclip westcoast, daca nu as sta in Otopeni, in mijlocul campului si cainele meu de lupta nu ar paste ca o vaca. Mai ales ca si arata ca una.

Dar e ok…am imganiatie, ochii inchisi si un joint in coltul gurii. Pot sa imi inchipui ca sunt “back in da hood” in timp ce imi spal virgulele din picioare prin namolul proaspat asezonat cu bruma de toamna, paie si gainati de fazan. U feelin’ me?!

M-am intors la cuib, dupa o jumatate de ora anosta, de colindat tufisuri si boscheti (nu era canepa acolo…am cautat) si m-am aruncat in bratele canapelei. Dar am facut-o tot intr-un mod gangsta…cu capul inainte, iar restul corpului m-a urmat. La fel si cainele, care a aterizat greu pe abdomenul meu, amintindu-mi ca sunt inca in covalscenta si ca Sky este extraponderala. Dar sa nu ii spuneti…in general adevarul o cam doare si s-ar putea sa reactioneze. Asa fac majoritatea catelelor. De ce?! De pitbull.

-Move ya ass up, bitch! o alint usor pe Sky, in timp ce o lansez pe o alta orbita cu o amicala palma peste fund, data cu membrul meu inferior drept.

Ma injura pe limba ei si pleaca pe balcon sa priveasca dupa porumbite, ciori si alti interlopi de pe ulita mea. Imi arunca un ignore de toata frumusetea atunci cand o chem langa mine sa privim un film. Drace!…Ce ti-e si cu catelele astea cand se supara?! Cum zice fratele meu J…I got 99 problems, but the bitch ain’t one! Dar sunt prea gangsta in dimineata asta ca sa o ard aiurea cu Sky, asa ca imi mai rulez un cui si imi pun un film…tot asa…mai de cartier.

Daca e fraiera sa stea pe balcon cu gusterii ei. Aveam de gand sa pun un film pentru amandoi…stiti voi, cu labradorul lui Bob Marley, Scooby Doo si cei sapte pitici…Asa ma vad obligat sa gasesc ceva care imi place doar mie si va iesi nasol pentru ca sunt gangsta azi.

Mi-am pus chiar si superstarurile in picioare. Am zis ca daca tot sunt albi si nu ii pot purta pe asflatul lipsa de afara, macar sa ma bucur de ei pe canapea.  Si mi-am aruncat si o sapca in cap, doar asa la misto. Stiu ca nu ploua in casa, dar absenta parului meu, cateodata trimite reflexii in ecranul televizorului, blocandu-mi iritant titrarea de la filme. Si frate, crede-ma ca e greu sa privesti un film from da hood, fara titrare. Stiu doar engleza…nu si jargoneza care o vorbesc baietii mei de acolo. Word!!!

Imi aduc aminte ca am piratat All Eyez on Me acum cateva zile, de pe un site din Suedia si il arunc pe ecranul led din telecomanda. As fi putut sa joc putin Destiny 2 inainte, dar chiar daca sunt de cartier astazi, iarba din sistem imi da cu pace, oricum as arunca zarurile. Si nici jointul din scrumiera servit fumegand cu doua doze de Actimel rece, pentru ca asa e pe colica renala post litrotitie, nu ma lasa. Sper ca macar de data asta, odata cu apa sa treaca si pietrele. Dar eu beau Actimel…despre ce plm de apa vorbesc?!

Am deviat de la cartier. Sa revenim. Filmul a fost mediocru. Adica dupa ce am privit doua ore o dramatizare a vietii lui Tupac, la final am descoperit ca filmul spune chiar mai putine lucruri decat o fac alte documentare vazute de mine in trecut, pe aceasta tema. Dar partii mele gangsta i-a placut mult, iar la final chiar a mimat o lacrima pentru baiat, de parca nu stia spre ce final se indreapta povestea. Mda…poate ratau impuscaturile de data asta. Dar din pacate, in Vegas nu se rateaza asa des ca in Rahova sau Ferentari, asa ca acum ne-au mai ramas doar filmele astea penibile despre el si muzica care a inceput sa se demodeze rau, iar rasfatatiilor mici din zilele noastre, le plac versurile mult mai simple, pentru a putea fredona si ei cele trei onomatopei de pe refern. Wasss up!!!!

Cum am spus…filmul a fost slabut dar setarea gangsta a ramas mai departe. Si daca imaginile nu prea m-au facut sa ma simt prea de cartier, muzica m—a dus direct acolo. Just like that, if ya’ll know what I mean!

Bine…cum Los Angelesul era prea departe, iar imaginatia mea nu are bani sa plateasca biletul de avion, m-a aruncat intr-un low cost cu directia Craiova aniilor 2000. Back in my hood, yo!

I-am gasit pe baietii mei in fata blocului, unde ii lasasem cand ne-am vazut ultima oara, fumand la posta un chistoc de BT (nu stiu  juniorii din astea old school, frate) si umflandu-se cu faptele eroice la care participasera doar fictiv. Dar asa e in cartier, coaie…te lauzi si cu ce ai si cu ce nu ai. Nu exista publicitate negativa, yo! Exista doar publicitate.

Oricum, pe vremea aia nu aveam bani de nimic, asa puteai sa vinzi cat cacat vroiai, ca noaptea tot tu te intorceai cu el acasa. Erau vremuri grele in cartier atunci, frate! Lumea se pregatea sa intre in noul mileniu, virusul Y2k ameninta Yahoo messengerul de pe pentiumul meu 4, reveneau blugii cu talie joasa si evazati, iar eu ma pregateam de bac si de facultate. Teoretic…

Practic eu, Iedu si Radaru ne pregateam  pentru a doua noastra incercare de a arunca in aer industria muzicala autohtona.  Zi si noapte in studio…noapte si zi in studio. Stii tu…chestii din astea grele. Doar ca studioul era bucataria lui Radaru (era singurul la care se putea fuma pe blat in casa pe vremea aia), iar programul de inregistrari nu era chia asa non stop…Doar de la 10 la 15, ca dupa veneau ai lui de la service si ne scoteau rap-ul din cap pe ritmuri de calusari.

Din pacate, formatia a intampinat niste impedimente tehnice tocmai cand eram aproape de prima noastra reprezantatie live, la mega discoteca NRJ de la Institut. Dar noi am continuat sa fim Gangsta si asa, cantand doar in bucataria lui Radaru, iar hitul “Doctoru la petrecere” nu a plutit niciodata in eter. Amin!

Cine stie…poate daca stiam sa export negativele in format .mp3 sau .cda, acum dadeati din cap pe ritmurile mele la MTV. Dar nu eram IT-ist in acele timpuri, cum nu sunt nici acum. Eram doar gangsta…adica bata.

Si daca cu muzica nu am reusit sa evadam din cartier, ne-am lasat prada vietii de pe strada si am devenit golani. Fratele Iedu’ m-a ajutat sa imi iau chiar si o pereche de Fubu originali din Turcia, pe sub mana, care au completat perfect imaginea mea de bad boy in „da hood”. Aratam periculos in blugii mei de contrabanda, mustar, de marimea unei parasute de agrement, purtati pe sistemul “in vine” .  Cu cele 65 de kilograme de os cu piele si cei 183 de centimentri in inaltime, bagam frica in babele din cartier, in zilele in care nu batea vantul. In restul zilelor aveam probleme, din cauza echipamentului gangsta.

Gasca noastra era recunoscuta pentru cojile de seminte si mucurile de tigara, abandonate in fata scarii blocului, seara de seara.

Am fost periculosi o perioada, apoi viata ne-a trezit la realitate cu bacul si apoi cu facultatea. A trebuit sa o lasam cu gangsta-ul mai usor, la fel si cu adolescenta si planurile de libertate. Dar frate…ce vremuri nebune!

Acum daca stau sa ma gandesc…pana la urma, filmul despre Tupac nu a fost chiar asa de rau. M-a facut sa aberez pana acum cu voi pe blog. Dar acum va las…

Ma duc  sa dau din cap pe niste muzica si ard ceva in scrumiera! Nu stiu cat ma mai tine gangsa mode si vreau sa ma bucur de asta, asa ca va abandonez acum.

‘Till next time, motherfuckers!!!! Holla!!!

Anunțuri

6 comentarii

  1. mihailxmihai

    Yap! Am râs, la început, timid, până am intrat în ritm, și-am hăhăit, cu aprecieri, cam până pe la jumate.
    P-aci mi s-au terminat bateriile, și-am rămas cu hăhăiala-n gură.
    Nu că n-ar fi fost mișto și în continuare, dar animalul se supraîncălzise și i-au sărit siguranțele de avarie.
    Cam asta-i, frate! Tre’ să știi când te pornești, dar… mult mai important… când te oprești, și cum?!
    Deci! Căci există și un deci, taie-n carne vie, păstrează poanta aia tare și fă o liposucție la cam cât poate suporta un român născut miștocar când citește de miștoul altuia.
    Cu ce rămâne pui de „mâna a doua” că tot tragem vinul …
    Și te-ai scos!

    Să fii iubit!

    PS: Scrie și tu cu diacritice ce plm. Eu am lipit bucățele de leucoplast pe tastatură și după două luni le-am scos. Se duc dejtele singure!
    Baftă!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s