Primul Batineanu era analfabet si abia se tinea pe doua picioare. Atunci cand a coborat din copac mergea ca un cimpanzeu si se comporta ca unul. Arunca cu banane dupa gagici, cu pietre dupa alti maimutoi ca el si cu privirea catre padure, pentru ca in acea vreme strabunicul meu nu era cel mai smecher din curtea scolii, cum se intampla acum. Orice dihanie sau planta putea sa-i curme mai rapid excursia de sub crengile copacului.

Aceasta situatie a durat pana la aparitia primului junior din clanul Batinenilor. Fiind mai deschis la minte decat ta-su, care inca se mai urca in copac din cand in cand, asta micul a luat la picior savana in cautare de noi oportunitati si orizonturi. Nu le-a gasit… dar a descoperit in schimb focul si l-a adus acasa. Si-a mutat rubedenile in prima pestera pe care a gasit-o pe Imobiliarele din acea vreme, incepand sa-si etaleze noul statut social printre dobitoacele din padure.

Fiii sai nu au fost prea straluciti, lasand in urma doar cateva capete de sulita si alte unelete din piatra. Nepotii au fost primii artisti ai familiei, spoind peretii pesterii bunicului lor cu graffitti-urile rupestre. Stranepotul, considerat la acea vreme prostul familiei, a fost cel care a descoperit accidental roata, intorcandu-se acasa dupa o excursie magica pe ciuperci.

Apoi istoria nu a mai inregistrat nimic notabil, Batinenii pierzandu-se in negura preistoriei. Au fost ocupati cu gratareala, lasand in urma lor o lista intreaga de animale disparute. Nimic nu mergea mai bine pe gratar decat o ceafa de mamut sau niste mici din rinocer lanos… neamul meu gurmand.

Dupa milenii de frecat menta in jurul pesterii, satui de jocul de-a vanatoarea, ai mei s-au hotarat sa faca o pauza si sa isi schimbe putin rutina, influentati si de extinctia in masa a felurilor de mancare favorite.

Primul Batineanu care a parasit pestera si-a construit o casa de chirpici pe marginea unui rau si a inceput sa cultive pamantul. Fiind prea ocupat cu ingrijitul recoltei si neavand timp pentru vanatoare, si-a tras familie numeroasa si alte dobitoace in ograda care sa-l ajute la munca pamantului. A lasat-o mai moale cu gratarele si a intrat la o dieta bogata in fibre si gluten.

Mosia lui a devenit o chestie foarte importanta, viata sa si a intregii sale familii depinzand de recolta si de toanele vremii. Nepotii lui, putini mai sclipitori decat raposatul bunic, s-au gandit ca mai mult pamant le poate aduce si mai multa recolta. Asa au descoperit matematica si odata cu ea si razboiul pentru resurse. Generatiile urmatoare doar au dus la superlativ ambele lucruri, pe langa multe altele noi.

Si iar Batinenii s-au blazat in negura istoriei. Secolele au trecut si agricultorii mei au defrisat planeta si au transformat-o in terenul lor de joaca. In afara de cateva razboaie, nimic notabil nu s-a mai intamplat… o perioada.

A fost nevoie de doua Big Banguri prin Japonia pentru ca baietii sa o lase mai usor cu datul cu sapa si sa devina mai sociali.

Apoi un alt Batineanu a decis sa paraseasca ferma si sa traiasca la oras, alaturi de urmasii altor clanuri, unite acum sub steagul binar al tehnologiei si al globalizarii. S-a angajat la fabrica din cartier si a inceput sa lucreze de la 7 la 16. Intr-o zi, dupa munca, iesind la o bere cu colegii de la serviciu (era zi de salariu), si-a cunoscut viitoarea nevasta.  Dupa nunta s-au mutat din garsoniera in care stateau cu chirie intr-un apartament mai spatios, dintr-o zona mai buna, si asta pentru ca doamna Batineanu urma sa lanseze la apa viitorul junior al familiei. Si daca primul job il termina la ora 16, ajungea acasa sa isi vada familia abia pe la ora 23, atunci cand termina lucrul la cel de-al doilea serviciu. Ratele la banca nu se puteau plati singure.

Dar in timp ce muncea ca un sclav, visa ca un prost la un viitor mai bun pentru odrasla sa. Din pacate, nici contextele geopolitice si nici evolutia umanitatii nu i-au ajutat visurile sa se implineasca. Fi-su a visat la fel, in timp ce se spetea la aceeasi fabrica de la care ta-su iesise la pensie. Si se mai intreba si ce facuse gresit… urmase intocmai pasii facuti de cel batran… munca, nevasta, copii… Apoi nepotii si stranepotii lui au visat cu ochii deschsi, in cubiculele lor sufocante de la etajul al doilea (sau al treilea… nu mai tin minte) al unei corporatii. Casa, nevasta, copii…rate, taxe, impozite, munca, stres, foarte putin timp liber, dar viata merge inainte.

Si deceniile au trecut la fel de linistite, fara ca Batineanii sa mai deranjeze mult istoria.

Pana cand, intr-o dimineata, un alt Batineanu se trezeste si pleaca cu cainele la pascut pe camp, obosit dupa o noapte dormita scurt in bratele Canapelei Rosii. Nu are nimic special… doar ca specimenul simte ceva ciudat plutind in aer. Poate e doar mirosul de iarba…

…proaspat taiata.