– Nu sunt cam multi? il intreb in timp ce numar, ingrijorat, garzile care pazesc intrarea in baza.

– Neah! Erau mai multi data trecuta… raspunde el, pasiv. Nu iti face griji. Daca ramai in spatele meu, iti promit ca armura ta de tinichea se va intoarce in lobby fara nici o zgarietura.

Ii place sa se umfle in fata mea. Urasc cand face asta, dar din pacate va trebui sa-l suport daca vreau sa bifez misiunea asta. Gandul ca la final as putea sa-l dezumflu cu un glont in cap, incepe sa-mi surada cu fiecare minut in plus pe care-l petrec in compania acestui veteran de carton.

Are cu doua zile mai mult decat mine pe front. Armura lui este identica cu a mea… difera doar culoarea. A lui este aurie si naspa… a mea este kaki si arata incredibil. Iar priscariciul lui din mana nu se poate compara cu tunul care-mi atarna de umar. Dar il las sa se laude… am nevoie de el in interiorul bazei. A mai fost aici… cunoaste problema si are si rezolvarea ei. Iar eu trebuie sa termin cu brio misiunea asta daca vreau sa promovez. Asa ca tac si incerc sa ma concentrez pe adversari. Si asa numarul lor ma cam ingrijoreaza.

– Ii pot curata de aici cu luneta! ii spun, pregatindu-mi arma.

– Ai putea… Dar care ar fi farmecul?! imi raspunde si porneste in alergare atacul, tragand de la sold ca un apucat.

Ii curat drumul de la inaltimea adapostului, iar nebunul foloseste partia facuta de mine pentru a trece de zidurile inalte ale bazei inamice.

– Stai usor, nebunule! urlu in casca, aruncandu-ma in urmarirea lui.

– Coaie… ti-am zis sa te tii dupa mine! ma loveste peste timpane, glasul sau enervant. Deja am intrat in baza…

– Ajung si eu acum… Asteapta-ma!

Alerg usor, incarcand-mi armele in acelasi timp. Erau cam multe garzi, dar ne-am descurcat binisor. M-AM descurcat binisor… Tovarasul a dat doar cu alergarea in ei.

O explozie asurzitoare ma arunca la pamant. Cerul se intuneca si pamantul incepe sa vibreze ciudat sub talpile mele. Asta nu e de bine…

– Coaie… avem eveniment! ii strig tembelului in casca. Ma auzi… EVENIMENT!!!

– Am vazut! Vin acum…

– Nu e de bine… nu suntem pregatiti si pentru asta… Suntem prea putini…

Ii vad silueta albastra rasarind din baza… Tot in alergare… zici ca este un fel de Rambo pe EPO. Daca da proba de urina topeste eprubeta…

– Stai linistit… ne descurcam! imi striga el. Am mai trecut prin chestii mai nasoale ca asta. Ai sa vezi… va fi bine…

Silueta intunecata a navei de invazie ne acopera cu umbra ei uriasa, in timp ce din pantecele ei scuipa nervoasa cateva detasamente de drone de lupta. Activez bariera kinetica si, adapostit in spatele ei, arunc o ploaie de plumb spre roiul mecanic care coboara spre noi.

Un tarait puternic acopera zgomotul infernal al luptei. Il ignor si trag mai departe. Nimeresc tot… dar ei continua sa vina. Bariera abia mai rezista… Tovarasul inca alearga spre mine, tragand la nimereala… Nava coboara amenintator spre noi… Taraitul asta deja ma irita.

– Imediat! strig, in timp ce ma ridic sa deschid usa de la intrare.

– Ce ai spus?! ma intreaba, Rambo in casca.

– E cineva la usa… Trebuie sa deschid! raspund, in timp ce arunc controlerul pe canapea.

– Pai si eu? Eu ce fac?

– Cum ce faci? Pai te descurci tu… ca ai mai fost pe aici.

Zambesc si inchid consola. Oricum trebuia sa inceapa meciul la televizor. Promovez alta data…