Alarma de la ceas te anunta triumfatoare ca este vremea sa iti abandonezi visele sub perna si sa iti misti fundul ala lenes sub dus. Si chiar daca ii vei da snooze, peste 5 minute tot ea va iesi invingatoare… asa ca nu are rost sa te mai impotrivesti si te recunosti învins, in timp ce lasi apa rece de la robinet sa-ti dea cateva palme de inviorare.

Erau vremuri cand iubeai sa te trezesti dimineata… dar au trecut decenii de atunci si tu ai uitat de ele, iar acum esti prea ocupat cu newsfeed-ul de pe Facebook ca sa imi mai amintesti. In timp ce servesti pe fuga micul dejun al campionilor retrasi din activitate si iti privesti, pierdut in ganduri gri, ecranul rece al telefonului tau super scump si incredibil de genial, esti prea ocupat ca sa iti mai amintesti ceva asa indepartat. Vremurile s-au schimbat si tu odata cu ele, iar amintirile cu dimineti bucuroase zac acum ingropate sub o tona de stres cotidian si de planuri mature si banale, iar dimineata de azi (la fel ca si cea de ieri), asemeni multor altora trecute, este monocroma si rece, mult prea goala pentru a mai putea simti ceva.

Si o abandonezi in cosul de chei de la intrare, in timp ce inchizi usa metalica in urma ta, amintindu-ti intotdeauna sa folosesti toate yalele, pentru a-ti proteja visurile si realizarile actuale, pe cat de importante pentru tine, pe atat de comune si banale pentru trecutul tau. Dar pentru ele ai ucis atatea potentiale dimineti bucuroase, sacrificandu-le pe rugul aprins in campul sterp al muncii, cladind un viitor relativ. Iar rugul va continua sa ceara intr-una jertfe, pentru a putea pastra aprinsa flacara mirajului care te face sa mergi mai departe, prin tot acest desert cotidian. Cand stai prea mult printre dune, incepi sa uiti cum arata padurea…

Cu decenii in urma, te trezeai zambind, cu inima bubuind in piept de emotia unei noi zile, plina de mister si de provocari, lipsita complet de planuri. Si fiecare dimineata era asa, iar tu nu credeai ca aveau sa dispara vreodata.

Nici cand ai ajuns la scoala nu erai convins ca le vei pierde, mai ales ca inca te bucurai de ele in toate zilele de sfarsit de an scolar sau de vacanta. Totusi, ai inceput sa uiti, fiind captivat de zilele noi si ciudate care aparusera la orizont. Si noul a devenit treptat banal, ciudatul s-a transformat in comun, iar tu ai obosit prea mult ca sa mai sapi acum dupa ele prin toata mizeria ce le acopera.

Este mai simplu sa le dai uitarii… ai destule lucruri la care tin treaz noptile si asa, iar amintitul nu ar face altceva decat sa te incurce si sa inchida si mai mult nuanta de cenusiu in care sunt colorate zilele tale.

Mai bine, in drum spre munca, zambeste placid la glumele rasuflate ale tipilor de la radio si viseaza mai departe visele banale care ti-au mai ramas.

Cine stie… poate pana la urma gasesti ceva la capatul desertului. Daca nu, intotdeauna poti sa urmaresti o alta fata morgana sau un alt miraj, care sa iti mai fure cate un zambet fals de bucurie si care sa iti umple golul pe care-l simti in tine, atunci cand ceasul te trezeste triumfator dimineata, fara sa stie ca a castigat batalia cu mult timp in urma.

Cine stie?!