Planuri

Imi place sa fac planuri si ca tot romanul, am devenit foarte bun la acest lucru. Stau mai prost cu pusul lor in aplicare si probabil aceasta calitate se datoreaza tot genelor mele mioritice, dar nu conteaza…perseverez.

Daca memoria mea putin prajita nu ma inseala, primul meu proiect a fost o constructie din cuburi de lemn si pietre de rau, in care sa isi poata desfasura activitatea indienii mei din plastic in razboiul lor etern cu John Wayne si fratii sai. Vazusem o poza cu un castel LEGO intr-o revista de shopping nemteasca si singura posibilitate de a te bucura de o asemenea minune a civilizatiei occidentale, era sa ti-l faci singur . In cazul meu, am primit ajutorul arhitectului sef al familiei…taica-miu. Erau alte vremuri atunci, lipsite de cariere, credite la banca, iar parintii chiar aveau destul timp liber pe care sa-l petreaca cu decreteii lor.  Dar castelul nu a vazut niciodata lumina zilei…se pare ca aracetul si pernandezul nu pot lipi doua pietre intre ele…asa ca am fost nevoit sa imi mut inapoi indienii, in gropile lor sapate in pamantul din curtea blocurilor.

Planurile mele au inceput sa devina mai elaborate, pe masura ce avansam de la gradinita la scoala generala si descopeream cititul si scrisul, ustensile foarte importante pentru orice planificator profesionist. Cand cresti inconjurat doar de carti din colectia Jules Verne sau Delfin, iar primele tale romane citite sunt “Toate panzele sus” si cele cinci volume din “Ciresarii” toate gandurile tale de viitor vor fi influentate de plumbul tusului care acopera acele pagini. Adauga la aceasta si postul de radio Romania Libera, ascultat de ai mei in noptiile tarzii si zidurile inaltate de comunisti pentru a ne tine intodeauna legati de glie si poate vei intelge de ce tot timpul am fost preocupat de un plan de evadare sau altul, in functie de varsta la care ma aflam.

Primul loc unde am incercat sa fug, impreuna cu prietenii mei din copilarie fost pe Luna. Nu ne pricepeam noi prea bine la inginerie, dar am avut incredere in batranii Tribului, care ne-au sfatuit sa strangem toate chistoacele de tigari pe care le gasim aruncate pe jos si sa folosim filtrele ca si  combustibil pentru nava noastra spatiala. Cum sa nu ai incredere in bunica-miu, plutonier medaliat in Armata Romana cand iti spune ca arderea filtrelor va provoca o reactie chimica care va genera destula energie sa ne poata lansa racheta in spatiul cosmic?! Nu am ajuns pe Luna, dar am curatat curtea blocurilor de chistoacele de tigari aruncate pe la colturi si pe sub banci.

Apoi am descoperit Africa. Planul era simplu. Construim o ambarcatiune de tip pluta cu care vom naviga pe Jiu spre Dunare si de acolo pe Marea Neagra, dupa care vom ajunge in Mediterana prin Bosfor si de acolo in Marea Rosie via Canalul Suez de unde vantul din vele ne va conduce spre Oceanul Indian si Kenya. Acolo urma sa ancoram si sa exploram Kilimajaro si imprejurimile lui. Civilizatii noi, flora si fauna noua…exact timpul de aventura la care exploratorul din mine tanjnea.

Si poate chiar am fi reusit sa ne construim pluta si sa ne scufundam lamentabil in Jiu, daca Ceausescu nu fugea cu elicopterul in acea iarna cenusie si continua sa puna caramida peste caramida pe zidurile din jurul nostru. Nu a mai fost nevoie sa plecam in Africa, pentru ca Africa a venit la noi…cel putin asa pare acum privind in retrospectiva acele vremuri.

Planurile mele au inceput sa devina din ce in ce mai banale, influentate de lumea noua si turma noua care incepea sa rasara in jurul meu. Mi-am facut formatie rock si am planuit sa cuceresc scena muzicala internationala, mi-am luat calculator si am decis sa cuceresc lumea virtuala…sau macar cateva gagici pe mIRC sau pe HI5, am facut facultate si m-am angajat, planuind sa imi cumpar o masina si haine misto pentru a putea cucerii societatea cu statutul meu social.

Dar toate aceste proiecte au ramas mereu in umbra marelui Plan nascut in copilarie si nu au putut stinge niciodata focului interior care ma arde si vrea sa ma trimita cat mai departe de aceste locuri. Si nici macar realizarea lor nu au putut satisface foamea de explorator ce-mi chinuie visele.

Sutele de planuri mari sau marunte, realizate sau esuate cu brio, nu au reusit sa dilueze dorinta mea de a parasi aceste locuri, in care mi-am petrecut ultimii 37 de ani din viata. Si e foarte greu sa incerci sa iti faci alte planuri banale si normale, cu un demon ca asta sapand adanc in tine.

Nu am cum sa fug de el si singura solutie care mi-a mai ramas pe maneca, asemeni unui As de trefla la un  joc de Sah, este sa-l infrunt…sau in cazul meu sa plec cu el in calatorie.  Sunt oltean si stiu ca atunci cand nu iti poti invinge demonii, trebuie sa treci de partea lor pentru a suprevietui. Cum este vorba aia veche a batranilor din Trib: “ Fa-te frate si cu dracu’, pana treci lacul’!”

Sunt pregatit de o viata pentru aceasta exorcizare inversa si tot ce mai imi trebuie este un plan. Dar asta fac de o viata si chiar ma pricep la acest lucru. Pusul in aplicare ma omoara…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s