Expira fumul greu, sprijinit cu spatele de marginea balconului si lasa aerul racoros al noptii sa ii clateasca plamanii. Baietii din fata scarii deranjeaza intunericul cu prezenta lor zgomotoasa, dar pentru el este balada care-i linisteste demonii ce-l tin treaz la aceasta ora tarzie.
Mai soarbe o gura de melancolie din jointul stramb ce arde in scrumiera si trimite tristetea in rotocoale spre luna palida, ratacita printre crengile copacilor. Corul de baieti stransi in jurul intrarii in bloc fredoneaza serenada vesela, acompaniati de o intreaga orchestra de tonuri de telefon, cutii goale de bere si brichete scaparand. Dar cantecul bucuros trezeste in cel ce fumeaza tacut pe balcon amintiri vechi, din alte timpuri si alte locuri, cu alta lirica si alte note pe portativ, dar pline de aceeasi bucurie curata si simpla.
O alta scara a blocului, un alt cer de noapte cu alta luna palida, doua banci care incearca sa sustina, obosite, formatia de baieti stransa in jurul pungii de seminte, alte poante rasuflate urmate de alt fel de rasete, dar la fel de grotesti. Un alt oras, o alta varsta… un alt timp, o alta orchestra, dar aceeasi bucurie dirijeaza fumul de tigara ce se pierde in intuneric.
O alta tehnologie, acelasi folclor juvenil, haine noi, dar aceeasi fericire stupida oglindita in privirile naive pline de viata pe care muzicantii si le arunca unii altora.
Aceeasi voce nervoasa care intrerupe simfonia din fata scarii, dar un alt vecin deranjat de “muzica”, etaje diferite, aceeasi fraza stupida, alt organ al legii…
– Daca nu plecati de aici, chem politia!
Si formatia se sparge, intr-un epilog murmurat, lasand noaptea sa inunde cu tacerea sa rece balconul gol. Jointul zace stramb in scrumiera, ingropat intr-o gradina de scrum. Spectatorul a parasit loja, rapit de somnul rebel care l-a atacat prin suprindere.
Cortina de intuneric a cazut pe scena din fata blocului, la fel cum a cazut si in amintirile ascultatorilor adormiti.
Si vantul mangaie frunzele copacilor, intr-un bis scurt, de final… dar sala a ramas goala.