Ne cunoastem de o viata… dar o viata precum a ei, pentru ca a mea a fost ceva mai lunga si am fost ocupat cu alte chestii pana ne-am intalnit. Dar daca imi spunea cineva cu un an in urma ca voi ajunge sa traiesc cu o pisica in fiecare zi, probabil as fi ras si i-as fi spus ca nu ma cunoaste. Si probabil as fi avut dreptate.

Acel cineva nu avea de unde sa stie ca toata viata m-am considerat un mare iubitor de caini, desconsiderand aproape total pisica, ca animal de companie. Nu imi displacea ca animal, dar pur si simplu nu i-am inteles niciodata rostul, am ales intotdeauna prezenta ocrotitoare a unui caine. Si am avut ceva prezente canine in viata mea. Dupa o lista mai lunga decat ce a lui Schindler, plina cu maidanezii alaturi de care am crescut la bunicii mei la tara, a urmat un caine lup, un metis de pitbull si un bichon, care s-a dovedit a fi cea mai retarda rasa intalnita de mine pana in acest moment… sau poate am fost doar eu mai norocos, cine stie?!

Toata viata am fost un mare iubitor de caini. Dar, din pacate, nu am reusit sa ma indragostesc si de plimbarile matinale sau nocturne, pe ploaie, ger sau ninsoare si de faptul ca tot programul zilei va gravita in jurul adulmecatului de garduri si al linsului de pisat de pe rotile masinilor parcate pe trotuar. Am incercat… dar chiar nu am reusit sa o fac. Asa ca am decis ca urmatorul meu caine va veni la pachet cu o curte in care sa si stea… asa ca a trebuit sa caut companie la alte specii de animale, mai mult sau mai putin exotice :p, in cautarea unei creaturi care sa vibreze cam pe aceeasi lungime de unda ca si mine.

Asa a ajuns Blu in viata mea. Sau eu in a ei… granita dintre aceste doua lucruri e foarte confuza in general. Nu stiu inca cine e proprietarul si cine e proprietatea, dar deocamdata stau bine, atat timp cat veterinarul inca o vaccineaza pe ea.

Acum un an, cand eu eram sigur ca nu voi avea niciodata o pisica drept animal de companie, Blu se nastea la margine de Bucuresti. Dar nici o stea cazatoare nu mi-a calauzit pasii spre ea si oricum nu ar fi functionat pentru ca sunt dinamovist, si nu urmez stelute. In schimb anuntul de pe OLX si GPS-ul au fost bune pentru a ajunge la intalnirea mea cu soarta, care dormea ca un sobolan electrocutat pe bancheta unui masini, in asteptarea destinului.

Si nu a fost dragoste la prima vedere. A fost doar baie la prima… La a doua vedere am inceput sa ne cunoastem mai bine… Lucru care continua si in ziua de astazi…

Pe 14 iulie, Franta isi sarbatorea ziua nationala, iar eu primul an de viata al bestiei de sub canapea. Sunt sigur ca pe ea a durut-o fix in vuvuzela de ambele sarbatori. Si eu, care ma asteptam la putin mai multa maturitate din partea ei, mai ales acum, cand e aproape majora.

Tot in vuvuzela a durut-o cand i-am aratat si cadoul pe care-l cumparasem de ziua ei. Chitara neagra si cele doua huse de telefon nu au impresionat-o deloc. Si eu care am crezut ca o voi suprinde… Ce dracu’ sa fac eu cu chitara?!

Acum, daca ma gandesc bine… nu stiu nici de ce iarasi scriu despre ea pe blog. Oricum i se rupe… Acum doarme, dar are fluturi in stomac. A mancat aseara doua molii, vanandu-le destul de agresiv incat sa imi petrec toata noaptea numarand rasele de caini pe care le puteam alege acum un an.

La multi ani, Blu!