IUBIRILE TREC…

Am iubit iarna si tot ce a insemanat ea.

Imi aduc aminte ca era mult mai frumoasa in primii mei ani de viata. Sau poate eu o vedeam frumoasa, prin ochii mei de copil, fermecat de povestile si magia acestui anotimp. Acum, pentru un adult blocat in rutina zilnica, iarna nu este decat o femeie acra care are ca singur scop sa te enerveze de cate ori ai sa o intalnesti.

Dar am iubit iarna.

Sa ma joc prin zapada cu fratele meu, imbracat in combinezoanele de schi cumparate de ai nostri. Sa privesc la fulgii mari cum acopera curtea blocurilor militare, in haina de parada alba. Sa simt zapada cum se topeste in mana sau in gura (si eu si fratele meu am fost mari mancatori de zapada).

Iernile de atunci erau incredibile. Probabil nu si pentru parintii nostri, care aveau si alte ocupatii banale, cum ar fi fost rezidentiatul sau serviciul. Dar pentru noi era magic.

Tot atunci l-am cunoscut si pe Mos Gerila. Era un tip batran, cu barba de vata alba, imbracat intr-un costum de catifea rosu (care statea pe el ca pe gard), cu burta de bere si care in fiecare noapte de 24 decembrie trecea pe la noi pe acasa.

Nu venea nicioda cu sacul gol, dar pentru a primi cadourile din el, trebuia sa trecem prin lungul ritual al recitatului de poezii. Doar eu, pentru ca Ovidiu reusea intodeauna sa-l fraiereasca repetand aceeasi poezie la nesfarsit – si tot timpul se incurca la ea.

Am aflat ca Mos Gerila este, de fapt, un nume fals, iar tipul era de fapt Mos Craciun, dar Servicile Secrete Romane din aceea perioada il urmareau si de aceea calatorea incognito. Foarte ciudat totul… mai ales cand la a treia vizita am observat ca purta niste cizme de piele intoarsa albastre, izbitor de asematoare cu ale tatalui meu, plecat (suspect) cu treaba pe perioada vizitei.

Tot cam in aceea perioada mi-am pierdut increderea definitiva in straini cu barba alba, imbracati in rosu.

Am iubit si iubesc vara, cu toata inima mea. Culoarea, aromele, temperatura, vantul si furtunile turbate care vin odata cu ea.

Ma regasesc in toate.

Vara este una din iubitele mele cele mai de pret, cu toate ca ma viziteaza doar cateva luni pe an. Dar intodeauna au fost niste luni fantastice.

Vara era perioada in care petreceam cel mai mult timp alaturi de prietenii mei din curtea blocurilor militare. Vara era perioada cand ne vizitam domeniul de la Potcoava si implicit casa bunicilor de acolo.

In perioadele acelea mergeam cu parintii pe litoralul Marii Negre (nu imi mai aduc aminte statiunile – oricum toate aratau la fel pe vremea aceea), adevarate expeditii pentru mine, in care puteam vizita Acvariul si Definariul din Constanta.

Apoi, cand am inceput cariera de elev, vacantele de vara erau perioadele mele de regasire cu prietenii alaturi de care crescusem.

Ce vremuri linistite…

Dar totul avea sa se schimbe pana aveam sa termin scoala primara. Veneau vremuri si oameni noi…

Poti sa opresti muzica acum. Am terminat prima parte a povestii mele. Daca ai ajuns pana aici, inseamna ca ti-a placut sau cel putin o gasesti interesanta. Oricum, iti multumesc ca ai stat cu mine pana acum.

Urmeaza sa fac o pauza. Am nevoie de putina liniste sa imi pun ordine in urmatorul set de amintiri ce urmeaza a-ti fi dezvaluit mai departe.

Ai intalnit pana acum primele mele iubiri… Iubiri primordiale, nascute in mintea verde a unui copil, ce au modelat omul care sunt azi. Fara ele nu ne-am fi cunoscut niciodata, te asigur, si de aceea am dorit sa incepem cu ele.

Dar acum am sa ma opresc pentru putin timp din scris.

Savureaza-ti viciul, gandeste-te la altceva si dupa ne intalnim in capitolul urmator…

(Sfarsitul sezonului 1)