– Nu mai merge asa aproape de bordura! ii spun, atunci cand trece milimetric pe langa oglinda unei masini parcate pe marginea drumului.

Dar nu imi raspunde. Priveste concentrata la drum, cu mainile inclestate regulamentar pe volan, asa cum scrie la decret. Sta usor aplecata in fata, dorind parca la prima frana bruca sa decoleze prin parbriz, cu toate ca, la ce viteza avem, nu ar putea face accident nici daca ar vrea asta.

– Mai avem mult? o intreb plictisit, de pe scaunul din dreapta.

– Ai rabdare! Ajungem imediat! spune ea sec, fara sa isi abata privirea de la drum.

Oftez. Spune asta de un sfert de ora, iar mie mi se pare ca doar ne invartim in cerc. Si ne invartim in cel mai plictisitor mod posibil.

– Dar unde mergem, de fapt?

– Ai rabdare! Ai sa vezi! Iti va placea sigur! zambeste ea, volanului.

– Crezi?! intreb eu, mai mult pentru mine. Poti sa faci prima la dreapta… Nu va fi asa aglomerat pe acolo.

– Pe unde?

– Prima la dreapta… Dar e prea tarziu acum… Ai ratat-o!

– Trebuia sa imi spui pe unde! pufneste soferita din ea.

– Pai ti-am spus…

-Lasa ca merg mai bine pe unde stiu eu! spune ea, urmarind cu atentie drumul.

Imi aprind o tigara si deschid geamul. Ma plictisesc… Nu am mai mers asa de incet cu masina de la inmormantarea lui bunica-miu din Craiova. Incerc sa dau muzica putin mai tare la casetofon, dar ea ma roaga sa o dau mai incet, ca sa se poate concentra la drum. Zici ca traseaza vectori imaginari si conduce dupa formule de fizica cuantica… femeile intotdeauna au tendinta sa complice lucrurile simple. Misoginul moderat din mine se trezeste usor, usor, la viata. Probabil s-a plictisit si el pe scaunul din dreapta.

– Vezi ca ai cedeaza aici! ii spun, atunci cand vad ca nu are de gand sa incetineasca in urmatoarea intersectie.

-Stiu! Dar am zis sa nu franez brusc! spune ea, asigurandu-se fugar ca nu ne ataca nici o alta masina de pe lateral.

Ea stie. Intodeauna stie. Nici macar Google Maps sau Waze nu o vor abate de la drumul ei, atunci cand ea este la volan. Tu trebuie doar sa stai in dreapta si sa te bucuri de drum. Sau sa te plictisesti… depinde de gusturi.

– Mai avem mult? o intreb iar, putin enervat.

– Ai rabdare si ai sa vezi! Iti va placea! imi repeta ea, pe acelasi ton sec.

Rabdarea mea mai dureaza inca doua intersectii, apoi, cand masina opreste la culoarea rosie a semaforului, deschid portiera si ma dau jos.

– Ce faci? ma intreaba ea, cu ochii fixati pe semafor. Unde te duci?

– Ne vedem acolo! ii spun eu. Dar prefer sa vin in felul meu…

– Vrei sa mergi pe jos?

– Da! ii raspund, si inchid portiera.

Se intoarce spre mine si ma priveste in ochi.

– Cum vrei tu! spune sec. Ti-ar fi placut!

Priveste iar doar la drumul din fata ei, iar verdele semaforului o trimite mai depearte pe el in timp ce eu raman in intersectie si privesc la masini. Astept verdele pentru pietoni. Nu are rost sa ma grabesc… stiu ca nu ma va astepta sa ajung si eu. Este prea concentrata la drum…