Fumul focurilor de tabara se inalta molcom spre norii negri, dusi de vantul rece, departe, spre crestele muntoase din zare, fugind parca din calea noptii ce se pregatea sa cada peste acele locuri. Vantul alerga printre sutele de corturi colorate viu, ignorand soldatii ce forfotesc nervos in asteptarea intunericului.
– O, Dumnezeule! murmura una dintre cele trei siluete, ascunse in lastarisul des care acoperea creasta dealului. Par mai multi ca data trecuta… Ioane, ii numarasi?
– Da, Marine! raspunse cel intrebat, timid.
– Si cati iti iesira?!
– Cata frunza, cata iarba, Marine! Jur ca sunt multi, ai dracu’!
Marin tace in timp ce priveste ganditor la focurile ce stralucesc in inserare. Nu stie sa numere, dar, dupa focurile care acopera valea pana aproape de orizont, stie ca Ion are dreptate. Sultanul a adus intreaga sa armata de data asta. Dar fata lui nu trada nici un sentiment atunci cand se intoarse spre ceilalti doi cercetasi.
– Vasile, sa stii ca Ion are dreptate! Astia venira mai multi. Ce zici sa facem?
– Eu zic sa ii atacam acum, la lasarea intunericului, Marine! raspunse Ion, dupa care arunca o flegma plictisita in vale.
El era cel mai optimist om pe care Marin il intalnise vreodata. Chiar daca era doar un taran legat de glie, cu mainile batatorite si haine peticite, descult si inarmat doar cu o furca ruginita, speranta nebuna care lucea in privirea lui si inima care batea in el puteau munta muntii din loc. Dar din pacate nu si pe turci….
– Ioane, auzisi ce zise Vasile? intreba Marin, azvarlindu-si iar o privire la tabara otomana. Totusi, sunt cam multicei, nu?!
Ion se apropie timid si mai arunca o privire speriata la peisajul prevestitor de rau care desena, cu pete de lumina, valea. Mirosul acru de frica imprastiat de vlajganul imbracat in camasa de zale il facu pe Marin sa se strambe discret. Fierarul cetatii potcovise urata satului intr-o noapte de betie, si din iubirea lor se nascuse acest munte de om. Cu toate ca ta-su il inarmase bine si il invatase sa se bata ca un zmeu, Ion evita intodeauna lupta. Si nu o facea pentru ca era fricos, ci pentru ca era doar un pesimist notoriu. Asa ca raspunsul lui nu suprinse pe nimeni:
– Nu avem nici o sansa! Io zic sa otravim fantanile si sa ardem ogoarele si sa luam calea muntilor. Ne vom adaposti acolo la iarna. Vasile stii ca e nebun… Si data trecuta s-a dus cu capul inainte peste ei si…
– Si ce? se apara Vasile. I-am pus pe fuga data trecuta! O putem face si acum…
– Neghiobule! O sa murim toti din cauza ta! Nu vezi ca sunt mai multi ghiauri ca niciodata…
– Taceti! se rasti in soapta Marin, pleznindu-i cu o privire rece pe amandoi. Cred ca stiu ce trebuie sa fac…
Se ridica si se indrepta linistit spre cei trei cai priponiti mai adanc in desisul intunecat. Ceilalti il urmara privind, asteptand…
– Ce vei face, Marine?! Ma sperii! Zau asa! nu mai rezista Ion.
– Da, Marine! Ce vei face? Furca mea abia asteapta sa muste din carne de ghiar spurcat! il acompanie si Vasile, emanand optimism prin toti porii.
Linistit, Marin se intoarse spre cei doi si scoase din buzunarul itarilor de firma iPhoneul, pe care-l deschide cu amprenta.
– Il sun pe var-miu! Asta tocmai veni din Italia. E smecher! Stie el ce sa facem!
Jurnalul Canapelei Rosii 
m-ai confuzat
( si iar o sa te incrunti (desi sper un zambet) poate ca te bazai pe-aici 🙂 )
nu cumva taman turcii spuneau romanilor „ghiauri” ?
(de fapt spuneau asa oricui era de alta religie decat mahomedana)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu cum le ziceau. Că eu sunt oltean:)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
iti zic eu ca asa le spuneau:)
ApreciazăApreciază
Probabil. Nu am prins vremea aia. Eu am prins o pe asta cu iPhone.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si mai sunt și prea prost că să folosesc Google pe el:) ei sunt doar gamer
ApreciazăApreciază
te alinti acum 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Făcui și eu ce putui. Oricum sunt sigur că l am depășit pe cel de ieri cu tehnologia. Că ieri m ai sărit cu mesajele 😂
ApreciazăApreciază
ce facui, muica?? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
p.s.
nu te-am sarit cu mesajele doar ca eu…
nu-s gamer 🙂
nu sunt dependenta de telecomanda
in general nu-mi plac dependentele
(exceptand cafeaua si tigara)
vezi ca l-am citit?:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prefer dependentele mele in timpul liber, decât să risc pierderea lui cu socializări random
ApreciazăApreciază
Și nu vreau sa iei ce am spus că un afront. Doar că așa sunt eu. Mai retard
ApreciazăApreciază
din pacate, exact asa am luat ce ai spus.
si regret ca am comentat, sincer.
nu am avut nimic altceva decat zambet scriind pe aici.
si chiar nu pricep ce ti-a casunat din senin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
de unde-ai scos ca as avea dependenta asta cu randomu’?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai doar nu fumez o țigare și mă uit în ceașca de cafea. Că sigur nu vorbește cu mine cum vorbea ceșcuță din beauty and the beast😁
ApreciazăApreciază
sincer, nu pricep.
– replica mea referitoare la telecomanda si gaming a fost facuta ca sa explic de ce nu am comentat, nu ca tu ai face ceva rau butonandu-le
– faptul ca am pomenit de cafea si tigara nu are absolut nicio legatura cu socializarea.
inutil sa explic de ce.
nu iti inteleg nici aluziile nici perceptia unei oarecare ostilitati.
in fine, mai bine taceam.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt întotdeauna pe defensiva. Scuze:) 🤓 Ți am spus că sunt mai retard…
ApreciazăApreciază
ba ai fost taman pe dos, pe ofensiva
din pacate, absolut inutile pentru ca nu eram adversar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cea mai buna defensiva e ofensiva. Probabil de asta a sunat așa rău.
ApreciazăApreciază
wrong.
nu eram adversar, repet.
in orice caz, a scrie niste comentarii pe unele texte, pe care te asigur ca nu le aleg random, sau , mai bine zis, e o „dependenta” la fel cu cea cu care-ti alegi cartile intr-o biblioteca.
sau cu ziarele intr-o papetarie
sau cu prajiturile intr-o cofetarie
so, promit ca nu te mai deranjez cu randomu’.
ApreciazăApreciază