Taranii, ghiaurii si prazul

Fumul focurilor de tabara se inalta molcom spre  norii negrii  dusi de vantul rece, departe spre crestele muntoase din zare , fugind parca din calea noptii ce se pregatea sa cada peste acele locuri. Vantul rece alerga printre sutele de corturi colorate viu, ignorand  soldatii ce forfotesc nervos in asteptarea intunericului.

-O, Dumnezeule! murmura una dintre cele trei siluete, ascunse in lastarisul des , care acoperea creasta dealului.  Par mai multi ca data trecuta…Ioane, ii numarasi?

-Da , Marine! Raspunse cel intrebat, timid.

-Si cati iti iesira?!

-Cata frunza, cata iarba, Marine! Jur ca sunt multi , ai dracu’!

Marin tace in timp ce priveste ganditor la focurile ce stralucesc in inserare. Nu stie sa numere, dar dupa focurile care acopera valea pana aproape de orizont stie ca Ion are dreptate. Sultanul a adus intreaga sa armata de data asta. Dar fata lui nu trada nici un sentiment atunci cand se intoarse spre ceilalti doi cercetasi.

-Vasile, sa stii ca Ion are dreptate! Astia venira mai multi. Ce zici sa facem?

– Eu zic sa ii atacam acum, la lasarea intunericului, Marine! raspunse Ion, dupa care arunca o flegma plictisita in vale.

El era cel mai optimist om pe care Marin il intalnise vreodata. Chiar daca era doar un taran legat de glie, cu mainile batatorite si haine peticite, descult si inarmat doar cu o furca ruginita, speranta nebuna care lucea in privirea lui si inima care batea in el puteau munta muntii din loc.  Dar din pacate nu si pe turci….

-Ioane, auzisi ce zise Vasile?  intreba Marin, azvarlindu-si iar o privire la tabara otomana. Totusi sunt cam multicei, nu?!

Ion se apropie timid si mai arunca o privire speriata la peisajul prevestitor de rau care desena cu pete de lumina valea. Mirosul acru de frica imprastiat de vlajganul imbracat in camasa de zale, il facu pe Marin sa se strambe discret. Fierarul cetatii potcovise urata satului, intr-o noapte de betie si din iubirea lor se nascuse acest munte de om. Cu toate ca ta-su il inarmase bine si il invatase sa se bata ca un zmeu, Ion evita intodeauna lupta. Si nu o facea pentru ca era fricos, ci pentru ca era doar un pesimist notoriu. Asa ca raspunsul lui nu suprinse pe nimeni:

-Nu avem nici o sansa! Io zic sa otravim fantanile si sa ardem ogoarele si sa luam calea muntilor. Ne vom adaposti acolo la iarna. Vasile stii ca e nebun…Si data trecuta s-a dus cu capul inainte peste ei si…

-Si ce? se apara Vasile. I-am pus pe fuga data trecuta! O putem face si acum…

-Neghiobule! O sa murim toti din cauza ta! Nu vezi ca sunt mai multi ghiauri ca niciodata…

– Taceti! se rasti in soapta Marin, pleznindu-i cu o privire rece pe amandoi. Cred ca stiu ce trebuie sa fac…

Se ridica si se indrepta linistit spre cei trei cai priponiti mai adanc in desisul intunecat. Ceilalti il urmara privind, asteptand…

-Ce vei face, Marine?! Ma sperii! Zau asa! nu mai rezista Ion.

-Da, Marine! Ce vei face? Furca mea abia asteapta sa muste din carne de ghiar spurcat! il acompanie si Vasile, emanand optimism prin toti porii.

Linistit, Marin se intoarse spre cei doi si scoase din pantalonul itarilor de firma, iPhoneul pe care-l deschide cu amprenta.

– Il sun pe var-miu! Asta tocmai veni din Italia. E smecher! Stie el ce sa facem!

 

 

 

 

Anunțuri

19 comentarii

  1. delfinasu'

    m-ai confuzat
    ( si iar o sa te incrunti (desi sper un zambet) poate ca te bazai pe-aici 🙂 )
    nu cumva taman turcii spuneau romanilor „ghiauri” ?
    (de fapt spuneau asa oricui era de alta religie decat mahomedana)

    Apreciat de 1 persoană

      1. delfinasu'

        din pacate, exact asa am luat ce ai spus.
        si regret ca am comentat, sincer.
        nu am avut nimic altceva decat zambet scriind pe aici.
        si chiar nu pricep ce ti-a casunat din senin.

        Apreciat de 1 persoană

  2. delfinasu'

    sincer, nu pricep.

    – replica mea referitoare la telecomanda si gaming a fost facuta ca sa explic de ce nu am comentat, nu ca tu ai face ceva rau butonandu-le
    – faptul ca am pomenit de cafea si tigara nu are absolut nicio legatura cu socializarea.
    inutil sa explic de ce.

    nu iti inteleg nici aluziile nici perceptia unei oarecare ostilitati.
    in fine, mai bine taceam.

    Apreciat de 1 persoană

      1. delfinasu'

        wrong.
        nu eram adversar, repet.
        in orice caz, a scrie niste comentarii pe unele texte, pe care te asigur ca nu le aleg random, sau , mai bine zis, e o „dependenta” la fel cu cea cu care-ti alegi cartile intr-o biblioteca.
        sau cu ziarele intr-o papetarie
        sau cu prajiturile intr-o cofetarie

        so, promit ca nu te mai deranjez cu randomu’.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s