Cand eram copil, nu ma prea uitam la televizor. Nu pentru ca nu voiam, ci pentru ca, pur si simplu, nu aveam ce sa privesc. Televiziunea noastra nu emitea decat cateva ore pe zi, si acelea fix in prime time-ul meu de joaca. Ma uitam, rar, la desene animate sau documentare cu animale pe televiziunea sarba sau bulgara. Dar era mai interesant sa stau pe afara si sa socializez cu tribul.

Dupa ce Epoca de Aur a oxidat, antenele cu elementi de aluminiu de pe blocuri si balcoane au disparut, iar cablurile lungi si negre ne-au patruns in locuinte si au bagat ceva viata in acele cutii negre pe care bunicile noastre isi tineau macrameurile.

Si asa am ajuns de la ”misca antena” la “schimba canalul”. Apoi am descoperit telecomanda si nimic nu a mai fost la fel. Lumea intreaga era la picioarele mele. Trecusem de la un canal tv cu program de 3 ore la zeci de canale tv cu program non-stop. A fost iubire la prima vedere.

Am fost fidel relatiei, pana atunci cand la o iesire cu prietenii, intr-o cafenea am cunoscut pe altcineva si am calcat stramb. Relatia mea cu computerele si internetul a trebuit sa fie mentinuta secreta o perioada. Ne vedeam doar prin sali de jocuri sau net cafe-uri .

Prima data cand am adus internetul acasa, a fost odata cu achizitionarea Pentiumului 4, primul computer al familiei. Pe vremea aceea “teava” se numea dial-up si era mai mult un pai… dar era tot ce aveam nevoie pentru a naviga nestingherit lumea virtuala.

Iubirea mea fata de televiziune s-a transformat usor intr-o dragoste platonica. Am inceput sa petrecem tot mai putin timp impreuna. Computerul imi oferea tot ce imi dadea televiziunea si pe langa, contribuia cu o gramada de alte  activitati la consumarea timpului meu liber. Trebuie sa recunosc ca facusem cunostinta cu jocurile video, inca de pe vremea lui Ceausescu, atunci cand jucam Pong (un gamer stie despre ce vorbesc) pe televizorul alb negru al unui vecin de scara. Apoi m-am jucat pe un HC-91, iar dupa moartea acestuia am continuat sa o fac pe diferite console Made in China (care la noi erau vandute ca Nintendo), si apoi pe PC.

Dial-up a fost si el inlocuit usor de fibra optica, iar timpul petrecut alaturi de computer a inceput sa creasca, chiar daca cunostintele mele de IT au ramas aceleasi. Dar cand toata povestea de iubire dintre mine si cutia neagra parea ca se indrepta spre un sfarsit abrupt, lucrurile au luat iar o intorsatura demna de programul Acasa.

Cu timpul, jocurile pe PC au inceput sa devina mai mari si sa foloseasca din ce in ce mai multe resurse. Pentru un gamer ca mine, care poate sa petreaca intr-o zi libera si 14 ore intr-un joc, durata de instalare si modul in care ruleaza aceste aplicatii incepuse sa devina cu adevarat iritanta, iar bugetul meu de student nu putea sa faca fata la updateurile pe care computerul incepuse sa le ceara des.

Asa am cunoscut-o pe bunica actualului PS4. Consola Sony a fost cea care a reusit sa salveze relatia mea cu televizorul. PC-ul a inceput sa devina doar un Desktop banal, pe care rulam filme sau muzica ori pe care imi incercam talentele de pescar pe diverse canale de chat.

Dar durata de viata a unei Console de joc este mica. Batrana 2 a fost inlocuita de un Xbox 360, care, la randul ei, dupa un stop cardiac, a fost schimbata cu un Playstation 3, iar apoi, dupa un an, de un PS4, care inca se chinuie sa imi supravietuiasca.

Totul parea ca se aseaza la locul lui. Invatasem sa imi impart iubirea intre consola, televizor si computer, in asa fel incat nici una dintre ele sa nu imi simta lipsa. Dar povestea mea nu avea sa se termine aici.

Televizorul vechi a fost inlocuit de un televizor nou, subtire cu ecran plat, pe care jocurile mele puteau sa ruleze in adevarata lor splendoare si filmele in adevarata lor culoare. Tehnologia noua, smart, a reusit sa uneasca tot haremul meu intr-o singura camera, intr-o singura priza. Acum computerul, consola si televizorul se tin de mana atunci cand interactioneaza cu mine. Navighez pe internet la tv, ma uit la meciuri pe Digi, vad filme si documentare pe Netflix sau online si ma joc la super rezolutie, cu toate ca sunt miop si nu vad asta. Dar stiu.

Scriu toate acestea, pentru ca si la 36 de ani aceste lucruri inca fac parte din viata mea, iar eu tot nu am cea mai mica idee cum functioneaza.

Dar oricum nu conteaza, atat timp cat functioneaza….