Ma doare capul, iar muzica lautareasca ma plesneste fara mila peste timpane, facandu-ma sa fredonez in gand un blestem acru pentru cei patru violatori de instrumente de pe scena. Ar fi trebuit poate sa beau alcool, pentru a mai indulci ambianta, dar acum este mult prea tarziu pentru asta. Melodia m-a asezat direct pe scaun si mi-a taiat tot cheful de chef de viata.

Ma eschivez de cativa ametiti din trib care incearca sa ma traga in aceasta spirala energetica de tip hora. Stau ascuns in umbra monolitului cu flori ce troneaza in mijlocul mesei. Sau este o vaza?! Pe muzica si pe luminile din jurul meu, imi e greu sa mai deslusesc ceva. Notele isterice ale lautarului ma orbesc si ma vad nevoit sa bajbai in cautarea telefonului.

Lansez un S.O.S. si un taxi raspunde chemarii. Trebuie doar sa mai rezist inca zece minute, chiar daca vioara ma zgarie fara mila. As vrea sa cred acum ca “gusturile nu se discuta”, dar iritarea produsa de acordeon imi sopteste la ureche ca este doar o prostie. Normal ca si gusturile se discuta. Ele iti spun multe despre capacitatea intelectuala a unei persoane. Cum am crescut de la  “Capra cu trei iezi” la “Game of Thrones”, banuiesc ca si “gusturile” noastre se modifica odata cu dezvoltarea gandirii. Iar “gusturile” tin doar nivelul nostru de cultura. Nu au legatura cu inteligenta. Poti fi un inteligent incult si sa asculti manele mai departe si poti fi autist si in acelasi timp cel mai mare artist al omenirii.

Dar spirala dansanta de pe ring se integreaza doar in alcool in aceasta seara, asa ca sunt scuzati. Este normal sa se simta bine, atunci cand sunt torpilati de Bachus direct la temelie. Stii cum ti se pare ca esti cel mai tare cantaret si dansator atunci cand esti beat? Asa si ei acum, se cred probabil sincronizati in Lords of the Dance, cu toate ca arata ca dansul ploii. Dar se simt bine acum. II las sa se simta rau mai tarziu si in seara asta nu am sa le discut gusturile.

Ma strecor afara, iar tacerea crepusculului de vara imi clateste cu liniste rece urechile. Taxiul inca nu a ajuns, asa ca imi aprind o tigara, pentru a mai calma migrena manelista agatata inca de tamplele mele. Am sa o bat in cuie acasa in timp ce am sa ascult melodiile mele favorite. Iar ca sa nu fim nevoiti din nou sa ne intoarcem la “gusturi” am sa va spun ca imi place orice tip de muzica care ma face sa vibrez… dar nu dau banii decat pe muzica rock (sechele din copilarie).

Luminile de la taxi disipeaza intunericul atunci cand opreste ca sa ma pot urca in el. E liniste si aici… rasuflu usurat si ii spun soferului destinatia. Melodia “Seven Nation Army” umple cockpitul, dar se pare ca am bulan in noaptea asta si am prins un sofer cu gusturi bune. E rocker si e si educat. Ii ucide pe White Stripes atunci cand respinge apelul de la telefon si decolez spre casa.

– Te superi daca dau drumul la muzica? ma intreaba, dupa ce imi observa lipsa apetitului conversational pierdut la nunta lasata in urma.

– Chiar te rog! ii rasund cu privirea pierduta in ecranul telefonului.

“E rocker si e bine crescut!” imi spun in gand. “Nu poate fi mai rau decat la nunta!” Il privesc cum cauta ceva special in multitudinea de foldere Unknown pe care ecranul palid al bordului le arata. Asta e ca mine… imi place de el… stie ce vrea.

Cateva secunde de liniste… suspansul ma nelinisteste, apoi…

Ma prabusesc la mine pe canapea ranit mortal de minunea lui Adi si vijelia lui Vali. Ma dezbrac si imi pun toate hainele la spalat. Sper ca mirosul de salam al lui Florin sa iasa la spalat. Daca nu… am sa le dau foc.

Murphy a facut iar misto de mine… Cei de la nunta erau beti. Dar taximetristul? Alcoolemie de ridicat permisul… ori nu are nicio scuza. Gusturile se discuta!