– 100! Asta este postarea cu numarul 100! imi spune entuziasmata ea atunci cand deschid laptopul, pregatit sa-i mazgalesc albul ecranului cu gandurile mele murdare.

– Asa,si?! o intreb usor speriat de valul exagerat de voie buna. Habar nu aveam… Ce naiba?! Chiar ai stat sa le numeri?

– Nu fi naiv…le-au numarat ei pentru tine!

Se lipeste de mine, probabil intr-o incercare naiva de a-mi insufla putin din entuziasmul ei.

– Si ce vrei sa scrii astazi? Trebuie sa fie ceva foarte tare… E postul cu numarul 100.

– Imi tot repeti asta de parca as fi luat Pulitzer-ul!

– In niciun caz nu scrii despre Adolf in postul de astazi! sare ea speriata. Nu cred ca pe oameni ii intereseaza ce face Adolf al tau…

– Pe oameni nu cred ca ii intereseaza oricum ce scriu si nu vad ce legatura are Adolf cu premiul Pulitzer?

– Pai este un premiu? Nu stiam… Am crezut… Nu conteaza.

Roseste si pune putina distanta intre noi. Dar este femeie si o femeie nu cedeaza niciodata, mai ales cand te vede plecat cu gandurile in alta parte. Ea tot insista:

– Ma gandeam ca fiind postul cu numarul 100, poate ar trebui sa marchezi chestia asta cu ceva mai special pe blog… Stii ce zic, nu mai face pe prostul… pentru ca stiu ca nu esti…

– La fel cum il stiai si pe Pulitzer!

– Ce mormai in barba acolo?

– Nimic… Ma gandeam la ce voi scrie acum.

Simte slabiciunea in apararea mea si micsoreaza iar distanta dintre noi. Se pare ca azi nu voi scapa din marcaj oricat de iritant as incerca sa fiu.

– Scrie despre dragoste, relatii, femei, cupluri… stii tu… chestii din astea siropoase si psihologice. Oamenii citesc chestiile astea… Poate iti si vor tipari blogul intr-o zi.

– Pai ce?! Se tiparesc bloguri? Nu cred asta!

– Cum, nu stii? Credeam ca stii… Nu citesti pe Adam si pe Radu F?

Probabil ei ii se pare ca discutia devine interesanta pentru mine… Se insala.

– Nu. Nu ii citesc. Eu citesc prostii oricum… Monstri, nave spatiale… Dar nu stiam ca se tiparesc bloguri… Probabil urmatorul pas este sa avem carti bazate pe wall-urile de pe facebook.

– Mda… inteleg. Este prea greu sa fii romantic… oricum tu nu intelegi femeile. Nu ai putea scrie oricum ceva interesant despre relatii sau cupluri.

Incepe sa ma amuze asa imbufnata cum este acum. Dar cred ca pot mai mult de atat.

– Fac si eu ce pot… Bine ca ma intelegi tu macar.

– Esti un prost…

-Doar din cand in cand si nu imi iese tot timpul. In rest, cum am spus… doar ce pot!

O iau in brate si o sarut usor. Imi zambeste, iar asta intodeauna este un semn rau in astfel de momente.

– Serios, baby… ai putea scrie despre politica. Oamenii sunt interesati de asta…

– Despre politica stiu si mai putine decat despre femei… Nu cred ca as fi bun la politica oricum… eram punkist in liceu…

– Nu vad legatura! ofteaza ea exasperata, cu o usoara tenta de ochi dati peste cap.

– Nici nu trebuie… Am sa vad despre ce scriu. Inca ma gandesc. Abia am deschis laptopul.

Liniste. Dar dureaza putin. Foarte putin, pentru ca ea este hotarata sa imi ajute imaginatia sa erupa in ceva demn de standardele ei de navigatoare de retele sociale.

– Poate ai putea sa povestesti de Romania si de viata de aici. Tot esti sarcastic. Chiar cred ca ai putea face treaba buna.

– Chiar nu cred ca e ceva de povestit despre Romania si viata pe aici. Si oricum cred ca ar fi ceva penibil, nu amuzant. Am sa ma gandesc la ce sa…

– Stiu! Stiu despre ce sa scrii!

Am tresarit putin si am pierdut si frantura de idee care incepuse sa rasara intr-un colt indepartat al mintii mele intunecate.

– Ai putea sa scrii despre iarba?

-Ce sa scriu despre iarba?

– Daca tot fumezi atat…

– Scuze, eu beau ceai!

– Whatever! Intelegi ce vreau sa zic… nu suntem pe blog acum. Chiar ai putea scrie despre iarba?

– Nu stiu sa scriu despre ea. Stiu doar sa o fumez. Rahat… de 7 ani si tot nu stiu sa rulez normal. Dar pot sa iti recomand botanisti daca vrei…

Imi arunca un zambet trist si stiu ca a abandonat meciul, cu toate ca habar nu are ca a fost la cateva secunde de victorie.

– Cred ca stiu ce am sa fac…

Nu mai spune nimic. Se uita tacuta la televizor si ma lasa sa imi savurez victoria imaginara, in timp ce se pierde in chestiile mult mai captivante decat frantura mea de idee pe care ea a gonit-o.

Incep sa scriu si pentru prima data o fac cu titlul…