– De ce esti suparat? ma intreba ea, intrerupand linistea care plutea in sufragerie.

– Nu sunt…

Se aseaza langa mine. Urasc cand face pe psihologul, dar daca ii spun sa taca inca cateva minute, doar voi complica mai mult lucrurile.

– Chiar nu sunt! si ii arunc un ranjet contrafacut.

– Esti suparat…te simt…

Crede ca ma poate cumpara cu zambetul asta, dar din pacate azi nu vreau sa vand nimic. Am destula galagie la mine la etaj, pentru a-mi perturba gandurile nebune mai mult.

– Nu sunt suparat! Sunt doar obosit… si ma doare putin capul.

Intotdeauna doua minciuni sunt mai bune decat una. Iar asta cu capul nu rateaza niciodata…

– Cum?! Te doare capul si nu scrii pe blog despre asta?!

Rade. Rad si eu, dar nu gust gluma, chiar daca nu ma doare capul. E minciuna mea de aur… nu o poate respinge asa. Dar cum ma uit mult la fotbal, am invatat sa simulez. Plonjez in careu mai departe…

– Cred ca va ploua sigur! continui eu, ca sa rada, in timp ce imi masez pionezele imaginare din tample. Chiar ma doare rau de tot capul…

– Offf…saracutul de tine! ma alinta ea, transformandu-se brusc din psihologul de urgenta in asistenta de serviciu. Ai luat ceva pentru asta?

– Da… acum astept sa isi faca efectul. De asta sunt asa… Stai linistita, nu am nimic. Nu sunt suparat. Doar ma doare capul putin. Voi fi ok… ai sa vezi.

Dar cel mai calm ton al meu, invelit cu un zambet pe masura, nu poate sa minta poligraful din fata mea. Cu toate acestea, imi ofera cateva clipe de liniste dulce, in timp ce se regrupeaza. Si stiu ca va face acest lucru… am 36 de ani… nu este primul meu meci de acest gen.

– Nu iti mai place de mine! ataca ea, cu un oftat trist. O simt…

– Nu mai spune prostii! Stii ca nu este asta… Chiar nu ma simt bine. Nu are legatura cu tine.

O imbratisez si o sarut pe frunte, cu toate ca acum as fi curios sa aflu daca gastele pot sa zboare de la mine de pe balcon. Oricum ies intotdeauna in pierdere, asa ca o las sa castige.

Tacerea inveleste subtil sufrageria in timp ce ne prabusim imbratisati pe canapea… si daca gura ei e tot ocupata cu gura mea, pot sa urc la etaj, sa incerc sa fac putina ordine in  nebunia de acolo. Nu stiu cat timp va fi liniste pe aici… asa ca ma cam grabesc.