Pastel de cuvinte

De ce vreau sa scriu astazi? Poate pentru ca, simt un impuls puternic sa colorez foaia de hartie cu emotiile care s-au adunat, precum picaturile de ploaie, migalos intr o galeata? Ideea este ca, in ultimul ceas am avut parte de o ploaie torentiala, iar acum galeata a rabufnit frumos si sigur, rascolind tot continutul in valuri frumoase, pe asfaltul deja ud. Desi distanta este mica, sunetul apei cazatoare in contact cu cimentul te face sa te gandesti la un aspect. Tot ce este in plus, sau prea mult din ceva, prinde valente zgomotoase, dand forma si culoare inevitabilelor consecinte.

Cateodata reactiile sunt externe si sunt foarte vizibile, alteori creeaza un cocolos interior care creste si tot creste, precum un bebe in burta mamei, pana ce se ajunge la o implozie, in acest caz. Atunci ceva minunat se petrece, ceva ce percep deopotriva mintea si sufletul uman…o navala de emotii, sentimente, culori, imagini, forme, forte, mai pe scurt, o multitudine de stari. Numai ca acest cuvant, stare, este atat de complex ,ca trebuie detaliat in multe cuvinte ca sa cuprinzi frumusetea acestor cumuli de simtiri, care ne fac in definitiv, atat de privilegiati, sa fim oameni. Cred ca daca Dumnezeu nu ne inzestra cu imaginatie si cu atatea trairi interioare…ar fi fost totul mult prea radical,matematic, platonic, previzibil, rutinos, rece, impersonal si banal. Putina drama, suspans, reusita cand totul pare pierdut, un insucces cand totul merge ca pe roate, misterul viitorului, dorinte inflacarate, sperante si iluminare…fac viata mult mai frumoasa, asa-i?

Este frumos sa vezi partea plina a paharului mai ales in situatii care poate nu iti dau nici un motiv sa o faci. De ce am tinut neaparat sa scriu astazi? Pentru ca asa frumos s-au transformat culorile intr-o explozie de nuante, ca sunt prea frumoase sa nu fac din ele un tablou chiar aici, acum. Poate daca as posta direct un tablou, ar fi mai usor decat sa scriu 1000 de cuvinte pe o foaie si sunt sigura ca ati percepe exact ceea ce vreau sa transmit. Dar nu am la mine nici un tip de culoare, acuarela sau creioane sa mazgalesc, asa ca am doar cuvintele la dispozitie.:)

Ati simtit vreodata ca sunteti asa aproape de o fericire palpabila, care sa tina mult, cu valente si culori ce nu pot fi descrise…dar totusi sa fiti atat de departe? Parca v-a scapat ceva printre degete si nu intelegeti unde s-a produs mica fisura, de unde s-a scurs totul asa de repede? Cand totul pornea pe un drum asa de bun si frumos, ca deodata sa va treziti ca un copil mic caruia i s-a furat jucaria si toata lumea se prabuseste la picioarele sale? Cand bucuria anticiparii acelui moment magic dupa o lunga asteprare, este mult prea mica pentru ca atunci cand deschizi poarta care crezi ca este castigatoare, te duce pe un drum mult prea trist asteptarilor tale? Si pornesti pe el crezand ca poate este un alt test care te incearca…ajungand la o alta poarta,  cu mai multe incercari dupa ce o deschizi?! Cam aici m-am blocat eu putin, sau poate putin mai mult, recunosc…

Am facut o mica pauza dupa ce am alergat ca nebuna si am analizat putin situatia. Normal ca mi-am pus o mie de intrebari. Oare trebuia sa fac dreapta in loc de stanga la prima intersectie si sa urmez alte directii mai departe? Dar la urmatoarea intersectie…iar aveam de ales intre mai multe sensuri care duceau in alte locuri necunoscute, deci probabil o sa innebunesc daca o gandesc asa. Apoi m-am gandit mai bine. E posibil sa nu fie gresit deloc ceea ce caut, numai ca poate trebuie adoptata o abordare diferita a ceea ce ma face fericita si sa incerc sa o obtin pe o alta ruta. Sa ma incarc cu rabdare, speranta, perseverenta dar sa fac calatoria mult mai frumoasa traind si prezentul, nu doar perspectiva idealulului. Si poate ar trebui sa invat mai departe din greseli, sa imi foloseasca mai tarziu.

Eeeh…ce frumos si usor suna negru pe alb. Stiu si eu asta. Ideea este ca atunci cand mergi pe o directie sigura si luminata iar deodata apare meteoritul care are grija sa intunece si sa distruga cam tot in cale…ori astepti un milion de ani sa iti revii din cenusa, ori te duci frumos sa cauti alta planeta. Eeeh…facem si noi haz de necaz acum, e nostim. Sa mai schimbam putin griul apasator cu o nuanta de galben, portocaliu. Aici sta frumuseteta acestor trairi. Schimbi cu atat usurinta de la un moment la altul, culorile si nuantele intre ele, ca iese efectiv o opera de arta. De la negru la gri timid, cu o puternica explozie de roz somon, inapoi la un albastru marin rece ca gheata, mangaiat apoi de speranta unui galben mai caldut care sa dainuie, dar mai apoi invaluit agresiv de un rosu grena persistent, care cu greu se lasa transformat iar, intr-o nuanta mai calda, un verde ou de rata, dar mult prea rusinos sa ramana… De ce scriu azi? Pentru ca este prea frumos pastelul si de o amploare mult prea mare si minunat incarcata, ca sa il tin in mod egoist captiv si vizibil doar pentru ochii mei si sa nu ii dau libertatea mult ravnita pe Jurnalul Canapelei Rosii.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s