Cu totii avem propria idee despre normalitate, cu toate ca suntem niste anormali incurabili, fiecare in stilul sau propriu si cu secretele si dorintele ciudate, tinute ascunse in unghere doar de noi stiute. Si toti ne credem speciali in banalitatea noastra nativa si vedem perfectiunea in toate lucrurile ordinare pe care le facem si gandim.

Vorbim cu totii prea mult, crezand ca puterea cuvantului va munta muntii din loc si va desparti marile in fata noastra, aruncand fraze pompoase pentru lucruri marunte, in timp ce lucrurile complexe le soptim banal si rece.

Toti cunoastem iubirea in modul nostru propriu si asteptam ca si ceilalti sa o simta ca noi, tesand singuri o plasa de asteptari anormale din dorintele noastre egoiste. Si toti vorbim despre dragoste, cu toate ca fluturii din stomac par scosi dintr-un insectar din Antipa. Sunt frumosi, dar sunt exotici si morti, ucisi de ulcerul produs de vietile noastre agitate. Si am uitat toti ca iubim cu inima si nu cu stomacul, dar dragostea nu tine de foame in zilele noastre.

Aparam cu totii binele, facand intotdeauna numai raul necesar pentru a reusi. Ne ingrijim naivi de sufletele pe care le-am amanetat pentru bucuria ieftina si superficiala zarita in spoturile publicitare de la televizor. Si ne-am vandut idealurile si visurile pure din tinerete pe lucruri comune si banale.

In simplitatea noastra, incepem sa ne credem fiinte complexe si superioare, cu toate ca toti am coborat din acelasi copac, chiar daca unii mai tarziu decat altii. Puritatea noastra nu o are nimeni, cu toate ca ne vom spala mizeria in focurile aceluiasi iad.

Suntem interconectati wireless, dar ne simtim prin emoticoane infantile, iar telefoanele noastre ne cunosc mai bine decat persoanele din viata noastra.

Cunoastem intotdeauna Adevarul, dar credem doar in propria noastra minciuna.