“In timp ce se afla cu cel mai bun prieten in club, Adolf agata o gagica. Si pare chiar buna, in lumina bezmetica a stroboscoapelor si sub influenta aburilor dulci de alcool. Dar oricum nu cred ca pentru el a contat mult aspectul fizic, ci mai degraba disponibilitatea ei. Iar cand se imbata, Aldolf este ca cimitirul… primeste tot.

La lumina lunii, tipa rupe tiparele. Dar din pacate afara ploua, iar cei trei se refugiaza, inghesuiti si ametiti pe bancheta murdara a unui taxi obscur. Hotarasc sa continue noaptea in apartamentul de doua camere al noii cuceriri a lui Adolf. Prietenul lui cel mai bun priveste pe geam cum Bucurestiul se scufunda in ploaie in timp ce amicii sai se harjonesc, impingandu-se claustrofob in el.

La fel continua in lift, pe hol, pe canapeaua din sufragerie. Deschid o sticla de vin si noaptea continua. Alcoolul fierbe in sange, fumul inunda incaperea, muzica pe ritm de vecini care bat in teava si rasete care acopera zgomotul de fundal.

Dimineata il gaseste pe Adolf plecat. Prietenul lui geme mahmur pe canapea in timp ce priveste la chestia goala care doarme langa el. O cheama Ana si nu mai e asa buna. Dar asa e Adolf… da si fuge, lasandu-si prietenul amanet …”

– Pare banal, zise canapeaua. Puteai scrie si tu ceva de Florii.

Pufnesc plictisit. Canapeaua asta rosie a inceput sa ma irite. Afara bat clopotele… vad ca si Barbosul insista sa puna o cruce rosie pe blog.

– Bine, draga! Uite, am sa schimb finalul, voi scrie si ceva de Florii.

Ridic laptopul. Backspace, backspace, backspace… “Si afara bat clopotele… Pe gagica o cheama Gentiana si nu mai e asa buna. Dar asa e Adolf… da si fuge, lasandu-si cel mai bun prieten sa spuna «La multi ani!». ”