Il cheama Adolf si avem aceeasi varsta.

Ne cunoastem de o viata, dar abia la pubertate am devenit prieteni apropiati. Pana atunci nu prea am avut treaba unul cu altul. Am fost ocupati cu copilaria. Si cu toate ca am crescut practic impreuna, avem persoanlitati total diferite. Niciodata nu i-a placut sa citeasca. L-am considerat tot timpul un incult. Am incercat sa-i elevez putin personalitatea, plimbandu-l cu mine prin biblioteci, pe la teatru, la opera, dar nu a functionat. Tot prost bata a ramas.

Nu am inteles niciodata cum putem fi atat de diferiti si totusi sa ne intelegem asa bine. Nu ne-am certat niciodata unul cu altul. Cu toate ca de cateva ori am facut prostia sa ma iau dupa ideile lui idioate si m-am ars rau. Asa sunt barbatii intre ei… nu isi poarta ranchiuna. De fapt cred ca suntem doar prosti si uitam… habar nu am. Trebuie sa existe o explicatie, dar nu am fost niciodata interesat de detaliul asta. Si nici Adolf. Care, cu toate ca a imbatranit, ca si mine, a ramas acelasi idiot incurabil.

Prietenul meu e mut. Sau cel putin asa cred, pentru ca nu vorbeste niciodata direct cu mine. Nu stiu cum comunicam… un fel de telepatie. Ne intelegem din priviri… prostii de genul asta. De fapt nici nu cred ca Adolf este numele lui. Nu vorbeste, asa ca nu s-a prezentat niciodata. I-am spus Adolf, cand am fost intrebat de o tipa, odata, la un ceai, cum il cheama. Nu credeam pana atunci ca tipii ca ei au si nume. Mi s-a parut amuzant pe moment, cum statea el asa tantos in pozitie de salut, asa ca l-am numit Adolf. Se pare ca nu l-a deranjat asta. Dar asa e Adolf, nu vorbeste mult oricum…

Eu sunt ala cu vorbitul. El este om de actiune. Tace si face… Este enervant uneori, cand incerc sa ii bag mintile in cap si el refuza sa asculte. Tace si face… mai departe. Nazist capos… Dar este nazistul meu si nu ma pot desparti de el. Ma bucur de prezenta lui, chiar daca cateodata apare in cele mai ciudate momente. M-am obisnuit cu el, iar acum nu cred ca as mai putea continua pe drumul asta, fara el in viata mea.

Suntem Yin si yang, alb si negru, foc si apa… Politistul bun si politistul rau, este tot ce nu sunt eu si eu sunt tot ce nu este el. Parem echipa perfecta. Pacat ca Adolf este atat de prost si nu poate citi ce am scris acum… Poate ii povestiti voi cand il intalniti… Cine stie? Eu nu pierd timpul vorbind cu el… ne intelegem din priviri, cand este cazul.

Si chiar daca eu nu am reusit sa ii insuflu nici macar una din pasiunile mele, fascistul a reusit sa imi introduca multe din tabieturile lui in rutina mea zilnica. Din cauza lui ma uit la fotbal, beau bere cu baietii (sau ceai dupa caz), vorbesc urat, dau multi banii pe carpe si alte lucruri minore… Aaa… si in loc sa scriu la roman stau si pierd timpul pe facebook si instagram. Nici nu stiu ce caut acolo…. probabil cauta el ceva. Nu stiu… oricum nu ma deranjeaza, atat timp cat o face in tacere.

Traim de o viata unul cu altul. Si cum lui am observat ca oricum i se falfaie, fac si eu ce pot ca sa fim bine amandoi. Si chiar daca suntem caractere total opuse, fara idiotul asta m-as simti singur si slab. Adolf este cel mai bun prieten al meu.

Chiar daca este un idiot.