As putea sa ma laud cu cele doua stele Dunlop resapate, castigate dupa ce am absolvit Academia de Arte Culinare “de pe Netflix”, dar prefer sa nu o fac. Nu stiu daca modestia ma impinge sa fac asta sau faptul ca sunt un complet dezastru uneori, dar este mai bine sa nu ma laud. Mai bine sa nu aveti pretentii de la mancare, in caz ca ne vom intalni vreodata pe Canapea.

Gatesc rar, numai atunci cand timpul liber se impleteste cu plictiseala, iar ingredientele pe care le gasesc in frigider intrunesc toate conditiile necesare pentru a face parte din capodopera gastronomica care se va naste la mine, in bucatarie. Stiti voi, data de expirare, cantitate, daca a inceput sa puta, poate poti gati viermii… lucruri de genul acesta.

Acum o zi am gasit in adancul congelatorului o cantitate considerabila de carne de vita, primita probabil plocon de la ai mei, judecand dupa marimea bucatii. Eu am tot incercat sa le spun ca pisica mea nu mananca precum cei doi ciobanesti de Bucovina, care s-au dovedit a nu fi  Sistemul de Paza si Protectie in care parintii mei au crezut ca vor creste. In mare parte pentru ca cei doi paznici au dezvoltat o pasiune gastronomica pentru absolut orice obiect care se afla in curtea lor… inclusiv casa.

M-am gandit ca ar fi mai bine sa portionez cele aproape 2 kg de carne, pentru a nu irosi rezervele de proteine in caz de Invazie Zombie. Pentru inceput insa, acest lucru s-a dovedit a fi dificil de realizat. Fiind un barbat modern, nu detin in casa drujba, topor sau fierastrau. Sabia laser de pe biblioteca este doar de jucarie, maceta este sub scaun in masina (glumesc) si in casa nu am gasit nici o amarata de panza de bonfaier (sper ca asa se scrie, daca nu, o sa imi retraga PPR-ul).

Am descoperit ca totusi si cutitul de taiat paine poate fi util la portionare, daca il ajuti sa stapunga primul strat de gheata cu ajutorul ciocanului de batut carne. Am avut si scenariul pregatit in caz ca ma voi trezi cu sectoristul la usa, chemat de vecinii ingrijorati. Ii spuneam ca am batut snitele. Speram ca mirosul vegetal sa nu ma dea de gol.

Dupa o ora de sapat/taiat in gheata, am reusit sa obtin blocul de carne pe care sa imi etalez talentul de bucatar. L-am lasat sa se topeasca, apoi l-am sculptat usor in mici patratele rosii, pe care le-am lasat la macerat, in frigider, dupa o reteta secreta, inventata pe loc, dupa principiul… alcool de calitate, sare, piper, si in rest, dupa miros si gust, ca nu le stiu dupa nume.

Astazi, le-am gatit in tuci, apoi le-am auncat intr-o oala (sau cratita – nu stiu diferenta) in care pusesem la fiert niste fasole rosie in sos de rosii (de la CANAPEA mi se trage). Am adaugat si acolo putin Purcari sec, alaturi de alte ingrediente necunoscute atat mie cat si voua, dupa care am observat ca mancarea mea incepe sa aiba un aspect suspect de ciorba. Iar mie nu imi plac ciorbele. Asa ca am decis sa mai adaug o conserva mica de mazare si cateva picaturi de Tabasco. Am gustat si chiar mi-a placut ce gust am nimerit la sos… dupa ce mi-a trecut amorteala de la limba. Cred ca au fost totusi putin cam multe picaturi picante…

La final, am facut victorios poze cu marea mea realizare. Le-am impachetat frumos intr-un mail pentru MiNovia, alaturi de urmatorul mesaj:

“VITA MEXICANA CU FASOLE SI CHILLY. Reteta de pe Google (vrajeala, dar trebuia sa dau o identitate capodoperei). Este picanta rau. Asa ca ia paine cu miez moale ca sa mai amortizeze gustul si contramandeaza-ti programul pentru asta seara. Cumpara apa. MULTA. SI TIGARI CA NU MAI AM ASA MULTE. Pranzul este gata!”

“De ce sa anulez programul? E asa grav?” a intrebat mesajul receptionat.

Am mai gustat o data capodopera, apoi am trimis un ultim mail, plictisit sa tot car o bucata inerta de plastic dupa mine pe canapea:

“In caz ca ajungem la spital de la mancare:). De aia ti-am zis sa iei si tigari. Ca nu stiu daca ce mai am imi vor ajunge pana vine ambulanta sa ne duca la spital. Si nu vreau sa ma plictisesc.”

Se pare ca pana acum, cand va scriu aceste randuri, totul a fost doar delicios (spun asta din prea multa modestie), fara efecte secundare, dar probabil maine dimineata, in baie, voi avea o alta opinie. Partea buna este ca acum am mai putin TABASCO pentru realizarea urmatoarei mele lucrari. MULT MAI PUTIN!