Postarea cu masina

Revenit acasa dupa tura de dimineata, incerc sa ma acomodez din nou cu Canapeaua asta incomoda.  Nu pare deloc primitoare, asa ca scriu aceasta postare, asezat pe unul din fotoliile lui Blu, incercand sa nu declansez o criza de gelozie felina, care iar imi va lasa mainile marcate pentru o vreme. Iar daca va spun ca si fotoliul este rosu, la fel ca frati-so care sa afla dincolo de gradina botanica de plastic din dreapta mea,  probabil veti crede ca va iau la misto. Asa ca nu va spun.

Noaptea trecuta am revenit din expeditia mea de o zi, iar acum,intors din incercarea de a descoperi Evolutia,ma simt putin obosit. Mai ales ca nu gasit-o. Dar ca sa nu fie doar o alta zi pierduta, am decis sa imi reinoiesc Permisul de Purtat Coaie (pe scurt PPC), chiar daca nu prea am nevoie de el, pentru ca in general le uit acasa, in frigider. Dar macar pot sa fiu linistit acum. Sunt la zi cu el. Si cum era ceva coada la ghiseu, ieri, am avut ceva timp sa ma gandesc ce sa va scriu, inspirat de murmurul si forfota din jurul meu.

Ca oricarui posesor de PPC imi plac masinile. Este si un lucru normal, atat timp cat taica-meo mi-a restrictionat accesul la papusi si la rujurile mamei, lasandu-mi acces doar la parcul auto de masinute in miniatura. Dar adevarata pasiune pentru masini, a inceput abia dupa ce am simtit pedala de acceleratie sub picior si volanul cald in palme. Eram aproape major atunci cand acest lucru s-a intamplat pentru prima data. Restul timpului pana atunci alergasem dupa alte pasiuni tineresti. Si gasisem masinile plictisitoare.Acum, la umbra cheala a celor 36 de ani, pot spune ca sunt un element important in viata mea.

Chiar daca in ultima vreme nu prea am mai condus asa de des, imi mai place ca din cand in cand sa vad doar drumul din fata, prin parbrizul unei masini. Nu sunt un sofer de oras. Nu sunt rabdator si aglomeratia agita toti demonii din mine. Prefer drumurile lungi, pentru libertatea si peisajele care ti le ofera prin ferestre, in timp ce tu asculti soundtrack-ul  tau in boxele care bubuie in masina. Esti doar tu, drumul si aceasta capodopera mecanica, care te ajuta sa descoperi destinatia, intr-un mod cat mai placut. Si singur pe jos este un drum al naibii de lung si de urat. Sincer…cred ca masina il face interesant.

Cand eram mai tanar, chiar daca iubeam masinile, le consideram doar simple obiecte. Inerte. Moarte.

Eram captivat doar de aspectul lor si ma interesa mai putin mecanica din spatele acelor frumuseti. Dar ca si acum, si atunci cand imi cumparam o masina incercam sa gasesc ceva care sa se preteze drumurilor mele lungi si destinatiilor mele indepartate. Bine, nici sa imi fie rusine s-o scot din garaj pe zi…dar nici ceva exotic sau super sport. Ceva care sa ma faca sa ma simt ca un posesor de PPC plecat in cautarea Evolutiei, de exemplu… Oricum nu imi permit masini scumpe. In general ori consuma mult ori te omoara repede…

Acum, cand  dupa trei decenii jumtate (+1an) incep sa imi numar firele albe din barba, am ajuns la o mica dar impresionabila colectie de amintiri, cu mine la volanul diferitelor masini intalnite in traficul vietii mele si realizez de ce am fost nevoit  sa ma opresc din drum de atatea ori, pentru a schimba vehiculul in care calatoream.

In mare parte, vina imi apartine. De cateva ori am ales prost masina atunci cand cumparat-o, impresionat doar de lucrurile pe care le vedeam, doar pentru a descoperi mai tarziu ca nu se preteaza la stilul meu de condus (ori consuma mult, te omora repede sigur sau avea defecte mecanice pe care nu le vazusem la inceput). Dar acum inteleg ca eu sunt cel care a stricat aproape toate masinile din viata mea de pana acum.

Stilul meu de condus, care in general are aspecte de GTA (mai putin gloante si grenade), rupe telescoape, fute placute de frana, arde cauciucuri si omoara mecanica, ceea ce duce la moartea pasiunii si la cumpararea unui nou automobil.

Dar acum am invatat ca este mai bine sa fac achizitia in leasing, in caz ca ma insel iar cu masina, sa o pot schimba inainte sa devin proprietar cu acte in regula.

Si stand ieri la coada am decis ca daca tot ma consider vinovat de stricaciunile aduse atator automobile, poate ar fi mai economic pentru mine, ca timp si bani, sa imi schimb stilul de condus. Astfel masina nu se mai strica si ajung si eu la destinatii fara sa fiu nevoit sa cumpar alta.

JUR! sa incerc sa tin turometrul numai pe alb, sa nu mai injur in trafic, sa fac reviziile si sa o duc mai des la cosmetica ( sau macar cand ar trebui). Sa fiu mai atent la ce imi transmite masina si sa nu mai ignor ca un inconstient, senzorii de pe bord. Poate bag si benzina buna cateodata si schimb caucuiucurile de iarna la timp.

Dar ma gandesc ca totusi sunt cam multe schimbari. Oricum intodeauna fac ce pot. Pana atunci trebuie sa montez un senzor nou. Cel care sa ma tina atent la drumul  meu si nu alte masini de pe strada. Cred ca de aici pleaca intodeauna problema.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s