In cautarea Evolutiei

 

 

      “A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, pe vremea cand omul inca calatorea la serviciu cu metroul si telefoanele mobile aveau inca butoane, se spune ca exista un Taram al Fagaduintei condus de o printesa. Ea se numea Evolutie. Chiar daca numele ei de familie a fost uitat de catre povestitor  in analele istoriei, el nu este important pentru restul povestirii noastre.

     Din batrani se spune, ca originile ei erau stiute doar de omul care o tinuse in brate la botez, un tanar numit Charles Darwin, un haiduc al acelor vremuri demult trecute. Iar pana ca tanara printesa sa ajunga pe tronul de diamante al Taramaului Fagaduintei, el o protejase de armatele de asasini si mercenari, trimise pe urmele ei, de catre Biserica, regina malefica care conducea cu o mana de fier Regatul de Aur. “

-Dar de ce vroia sa o omoare? a intrebat cel mai sfrijit dintre ei, in timp ce isi scotea plictisit pieptarul armurii, si se aseza mai aproape de focul, care lumina timid micul luminis, in care cei doi calatori se hotarasera sa innopteze.

– Poate daca ai gandi mai mult, nu ai mai pune atatea intrebari si m-ai lasa sa termin de spus povestea! pufni Fat Frumos, in timp ce agita flacarile, cu varful palosului sau legendar. Logic…vroia s-o omoare pentru Taramul Fagaduintei!

– Stiam…vroiam doar sa te opresc. Daca mai aud inca o data povestea asta jur ca ma arunc singur in sabie. Mai bine numar stelele pana adorm.

-Nu sunt stele in noaptea asta, boule! raspunse imbufnat Fat Frumos. Cum le numeri?

-In gand, Frumy…in gand! raspunse “boul” intinzandu-se sub o patura rosie, langa foc. Asa cum ai sa iti continui si tu de spus povestea.

-Dar poate mai vrea si altcineva sa asculte! insita Fat Frumos, lungindu-se si el in pozitie de somn, alaturi de palos.

-Esti in mijlocul padurii, Frumy! Si suntem doar noi doi…lasa-ma sa dorm. M-a obosit drumul asta.

-In fiecare seara te plangi ca esti obosit… Eu de ce nu sunt? Esti doar un lenes care se plange mult. In ritmul asta nu vei ajunge niciodata in Taramul Fagaduintei sa o intalnesti pe Evolutie.

-Boss, nu suntem facuti la fel…Si lasa-ma te rog sa dorm! raspunse “boul”. Chiar sunt obosit!

Fat Frumos pufni suparat si isi intoarse spatele focului. Urmara cateva clipe de tacere, in care doar trosniturile dansului flacarilor, sclipira spre linistea noptii.

-E prea liniste…nu imi place! se foi nervos cel mai aratos dintre calatori. Spune tu o poveste, daca a mea nu iti place. Sa vad ce stii tu sa spui, boule!

-Dar nu poti sa numeri stele in gand? ofta invins cel de-al doilea calator, iesind de sub patura lui rosie si aruncand un lemn in foc, continua. Nu sunt bun la povestit ca tine…si nici nu stiu povesti asa frumoase ca ale tale. Dar daca tu insisti sa iti stric seara…

-Prea tarziu, deja ai stricat-o!

-Poate mai pot salva totusi ceva…Lasa-ma sa iti citesc o istorioara. Ca sa iti poti face macar somnul de frumusete! Am scris-o, pe drum zilele astea…

    “Era odata, intr-un sat, un baiat ca oricare alt baiat la aceea vreme. Doua maini, doua picioare…stii tu, asa banal ca mine. Si ca toti oamenii de la acea vreme, a crescut si el cu povestea printesei Evolutie si a Taramului Fagaduintei, sperand ca si tine, ca o va intalni intr-o buna zi.

   Asa ca a plecat la drum in cautarea ei, impreuna cu alti tineri din sat. Dar ca si ceilalti, nici el nu stia ruta exacta spre Taram. Asa ca au apucat-o pe singurul drum care iesea din satul sau si ducea in lumea larga, pierzandu-se in orizont.

  O perioada nimeni nu a mai stiut nimic de ei, dar intr-o buna zi, baiatul nostru apare inapoi in sat, singur, dar radiind de fericire. Toata lumea se strange mirata in jurul lui, intrebandu-se de ce este asa fericit.

-Am intalnit-o! le spune el, bucuros.

-Pai daca ai intanit-o, cum se face ca nu ai ramas in Tinutul Fagaduintei? intreaba curios un batranel.

-Nu exista Taramul Fagaduintei! ii raspunde, zambiind biatul. Dar am intalnit-o pe Evolutie si chiar ea mi-a spus asta.

 Toata lumea murmura in jurul lui.

-Am intalnit-o, departe de aici, intr-un bar dintr-un oras, unde intrasem sa intreb daca stie cineva de ea.  Acolo am intalnit-o. S-a asezat la mine la masa si mi-a zis ca nu mai are rost sa alerg dupa prostii. Ea nu a fost niciodata printesa si ca ea nu stie drumul spre nici un Taram. Era o batranica simpatica si totusi am recunoscut-o cand mi-a aratat o poza veche cu ea si cu Charles Darwin.  Am luat cina in aceea seara cu ea si mi-a spus ca dimineata ar trebui sa ma intorc inapoi la drum si sa imi vad de viata. Sa nu mai irosesc timpul alergand dupa povesti. Pe ea nu o poti gasi. Doar ea te gaseste pe tine. Asta este mersul natural al lucrurilor. In general se intampla accidental, ca in acea seara. Apoi batranica mi-a strans mana, a platit nota si a plecat de la masa. A doua zi am decis sa ma intorc acasa.

  Tacerea cuprinde multimea. Lumea priveste la baiat, nestiind ce sa creada. Apoi

batranelul intreaba iar:

-Pai si atunci ceilalti unde sunt?

-S-au pierdut pe drum, raspunde baiatul, cu glas trist. “

Focul arde acum mocnit.

-Asta e tot. Ce zici, Frumy? Ti-am spus ca nu stiu sa spun povesti!

Dar Fat Frumos raspunde, aproband cu  sforaitul sau gros si melodramatic, calitatea povestiri.

-Tu dormi si eu vorbesc singur, cu focul! Chiar ca sunt un bou…

Iar apoi cel de-al doilea calator se ascunde sub caldura paturii rosii, relunad in gand numaratul stelelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s