Azi voiam sa scriu. Dar mi-au trimis pachet. Cei mai faini parinti din lume. Rosii pentru gatit, ficatei langa care domneau niste ardei iuti, tutun, tigari drept garnitura si guma roz. Cel mai fain colet.

Voiam sa scriu pentru ca eu cred ca avem dreptul la prezent. De ce trebuie sa traiesti in personajele sau ipostazele unui mare roman, al carui autor e deja mort, ca sa iti dai seama ca poti trai acum? Si pentru a iti da seama ca orice ti se intampla poate fi magic, cumva. Si voi, golanilor, nu va ganditi la acel magic :).

Ma gandeam ca ne sucombam drepturi si prezentul. Poate mi se pare banal ca acum ceva vreme am fost la o lansare de carte a unui om pe care il cunosc si care e mai mult decat un scriitor. Mult mai mult. Poate mi se pare nu atat de important ca sambata asta ma duc la alta lansare de carte a unei prietene. Poate mi se pare nu cel mai misto lucru sa ma plimb sambata in Cismigiu, mirosind a un parfum fin si asezandu-ma la o terasa atemporala ascultand pasarelele, alaturi de niste domni in varsta si in costum. Dar Eliade, Eminescu, Sebastian, Salinger, ce faceau? Oare ce faceau cand aveau ragaz? Se duceau intr-o carciuma misto si beau si fumau si isi plangeau dramele devenite ulterior icoana a literaturii.

Noi de ce nu putem fi icoane contemporane? Eu poate nu o sa imi public vreodata poeziile, dar macar tu, Claudiu, fa naibii romanul ala si scrie si de mine.