Nu sunt serios. Nu am fost niciodata si chiar daca am incercat de multe ori sa fiu, nu mi-a iesit.

Am incercat sa fiu serios la scoala, dar cand am terminat-o mi-am dat seama ca degeaba am incercat. Scoala nu fusese serioasa cu mine. Imi umpluse capul numai cu lucruri inutile, vrajindu-ma si pacalindu-ma, doar ca sa imi fure cativa ani din viata, si apoi sa ma trimita total nepregatit in valtoarea vietii.

Am ignorant poantele scolii si am incercat mai departe sa invat cum sa fiu serios. Dar tot nu am reusit. Am invatat in schimb sa ma prefac ca sunt serios, dar nu rezistam mult in rol. De obicei terminam reprezentatia atunci cand realizam cat de neserios e publicul sau cat de slab e regizata piesa. Cand tot decorul este facut doar din carton colorat, montat prost, nu as putea lua in serios asa ceva.

Si atunci am realizat ca nu mai are rost sa incerc sa fiu serios si nici macar sa ma prefac, pentru ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Nu pot.

Si de ce sa fiu serios, oricum, cand totul in lumea asta pare facut la misto.

Cum pot fi serios cu dragostea cand scoala m-a invatat ca toti fluturii mor pana la urma, iar sucul gastric ii va transforma in cacat? Si cand facultatea mi-a spus ca Sentimentele sunt de fapt procese hormonale, declansate de diferiti factori, care nu au nici o legatura cu suflete pereche, horoscopul sau cum ii mangaie luna chipul frumos.

Cum as putea sa iau munca in serios, cand stiu ca, pe langa sanatatea mea fizica si mentala, va trebui sa platesc cu jumatate din anii vietii mele, iar in schimb voi primi niste bucati de hartie, care pot cumpara multe obiecte, mai putin ce am dat eu in schimb?

Nu pot fi serios nici cu muzica, desenul sau orice alta forma de arta. Toate au la baza doar niste reguli bine definite care tot ce fac este sa captureze si sa ucida talentul. Iar regulile, legile nu le iau niciodata in serios, atat timp cat sunt facute doar sa te tina cu ochii inchisi. In neseriozitatea mea, eu chiar ma cred liber.

Nici cu sportul nu pot fi serios. Am considerat tot timpul ca omul trebuie sa alerge dupa ceva, nu pentru ceva. Nu pot fi serios, daca alerg doar pentru timp sau doar pentru a concura cu cineva. Cum poti numi serios asa ceva? Ma gandeam ca oamenii seriosi la varsta mea fac oricum altceva… nu alearga. Eu am lasat asta pe seama cailor, pentru ca oricum o fac mai bine decat mine.

Cu viata am incercat sa imi fac planuri serioase, dar povestile pacientilor pe care i-am tratat mi-au aratat ca totul este doar o mare pierdere de timp. Pentru ca niciodata nu vei sti daca urmatorul minut, ceas sau an, va veni cu o gluma proasta, care te va face sa iti dai seama cat de mult gresesti cand te crezi in control. Degeaba as fi serios… as pierde toata viata doar facand si refacand planuri.

Si chiar daca totul se poate schimba sau termina, intr-o clipire, nu pot sa iau in serios nici Religia si nici conceptul de Dumnezeu, cat timp televizorul mi-a aratat ca omul a ajuns pe Luna si putem sti daca luam sau nu umbrela cu noi, cu ajutorul satelitilor din spatiu.

Dar de ce trebuie sa fi serios?! Prefer sa nu fiu… cred ca am sa rezist mai mult asa. Nu degeaba se spune ca rasul iti prelungeste viata. Si cand totul e o gluma, e normal sa razi tot timpul. Vindeca tot. Chiar si seriozitatea.