Sunt un criminal. Noaptea trecuta, mi-am ucis telefonul mobil. L-am privat de un sfarsit rapid, fara durere, oferindu-i in schimb o moarte brutala. Am fost nevoit astazi sa ii ofer o imormantare cu sicriu inchis, pentru ca parti din cadavru nu au mai fost de gasit.

L-am ucis pentru ca pur si simplu nu am mai rezistat sa fiu sclavul unei bucati de plastic facute in China, care sa imi organizeze zi de zi viata, sa fie tot timpul in jurul meu, sa imi stie toate secretele si sa ma indeparteze de toate cunostintele mele, tinandu-ma tot timpul la un apel distanta de ele.

Dupa ce am ascuns bucatile de plastic mort intr-un sac de plastic, m-am intins langa el si am fumat o tigara, incercand sa sting mugurii de remuscare, care incepusera sa rasara in mine. Spre dimineata am si reusit sa adorm, hotarat sa sterg urmele crimei, atunci cand am sa ma trezesc.

Iar dimineata a venit devreme si cu ochii lipiti inca de somn am cautat mobilul, pe noptiera de langa mine. Dar el nu mai era acolo. Si nici desteptarea data de el, nu a mai inundat cu muzica ei infernala dormitorul. Ce frumos este sa te trezesti singur, in liniste. Gandurile parca se aseaza mai bine la loc, formand din cioburile lor colorate mozaicul pragramului de azi.

Ciudat, remuscarile care incoltisera in mine noaptea precedenta au disparut complet, lasand loc unui sentiment de usurare. Imi fac rutina matinala, de parca nimic nu s-ar fi intamplat cu o noapte inainte, apoi curat urmele crimei, in timp ce beau un ceai de fructe si fumez o tigara.

Ma simt liber, acum ca am reusit sa ucid tiranul care imi ordona si coordona viata. Stia totul despre mine. Toate secretele, toate planurile, toate visele mele erau inregistrate in bucata asta de plastic care zace acum, fara viata, in cosul de gunoi. Imi cunostea toate iubirile, toate dezamagirile si imi citise toate conversatiile mele virtuale cu prietenii mei.

Ani de zile mi-a organizat ziua cum a vrut el, m-a pus in legatura cu oameni care au profitat de mine, m-a demascat de cate ori am vrut sa stau retras si singur, incercand sa caut o farama de odihna dupa zilele grele de munca.

Mi-a distrus vacante, petreceri, intalniri, relatii… m-a transformat intr-un zombie, care nu poate functiona fara acel device. Toata lumea mea a fost condensata pe acel ecran de sticla, toata viata mea a fost grupata in grupuri si foldere. M-a indepartat de toti prietenii mei, spinandu-mi ca e mai usor sa ii sun decat sa ma intalnesc cu ei.

Pana seara trecuta am fost un sclav al telefonului si al aplicatilor sale, dar acum am reusit sa rup lesa care ma lega de el. Chiar daca am facut-o intr-un mod brutal… nu ma simt vinovat.

Sunt un ucigas… Dar sunt si un om liber acum.