Artistii din noi

Sa zicem ca, spaland vasele, multe de altfel dupa prima mea mancare gatita cu adevarat ca forma, textura, numar de cratite si linguri de lemn folosite, plus timpul acordat, ma gandeam cat de bine ar fi defapt sa scriu ceva.

Dau drumul la tv, pe youtube mai precis, selectez un mixaj indie revigorant si imi deschid prea iubitul meu laptop rosu, cu intentia de a-l murdari cu putina imaginatie.

Sa vorbim de…arta si creativitate, asa cum le concept eu prin propriile simtiri, trairi si experiente. Nu pot sa zic ca am ajuns la o varsta atat de inaintata incat sa am un bagaj de cunostiinte de unde pot scoate un rezumat filozofic de mare meditatie, dar nu este nevoie…I will just let it flow.

Traim intr-o epoca a vitezei, unde robotizarea rasei umane a devenit din ce in ce mai accentuata si de multe ori nu reusim sa mai gasim echilibrul intre obligatiile fata de servici si datoriile fata de noi insine si de cei dragi noua, care sunt in aceeasi masura de insemnate, daca nu, cele mai importante. Viata, dupa parerea mea, ar trebui tratata ca o mare scena de teatru in care noi, actorii principali, sa avem libertatea sa ne luam propriile decizii si ca regizori ai propriului scenariu, sa cream in final un film frumos si palpitant de care sa fim mandri. Dupa ce tragem bara la final, sa fim multumiti ca a meritat tot efortul.

Bine, nu vreau sa devina prea filozofica si serioasa aceasta postare, mai ales vorbind de o tema care este dezbatuta si redezbatuta de atatia dintre noi…stiu ca nu este usor sa gasesti un echilibru intre ce trebuie sa faci si ce iti doresti defapt sa realizezi.

Vreau doar sa spun cateva cuvinte despre ce inseamna a crea in viziunea mea. Am avut norocul sa imi pice Cel de Sus ceva har in ale picturii si tot ce inseamna a desena. De fiecare data cand simt ca vine momentul sa ma exprim si prin alta maniera decat prin a vorbi sau a gesticula, pictura pentru mine reprezinta refugiul din realitate si de constragneri. Ma linisteste si ma transpune cu atata usurinta in universul meu de idei si de viziuni, ca nu mai simt nevoia de altceva in acele momente. Este locul meu ideal de a fi si de a salaslui, intr o lume cu cele mai pure intentii si valori. Eu am credinta in Dumnezeu si cred in teoria valorificarii talantilor si a valorii umane…mi ar place ca in final sa fie asa totul, dar asta este o cu totul alta tema, veche de cand lumea si nu am nici o dispozitie sa o iau pe acest drum acum cu voi.

De fiecare data cand termin o schita, un tablou in tempera sau culori in ulei, pe foaie A4, papirus sau panza, procesul imi da defapt cei mai multi fiori si nu rezultatul in sine…la inceput sunt foarte entuziasmata, dar putin nesigura pe ceea ce vreau sa fac. Urmeaza alegerea temei, greutatea ei, timpul pe care il estimez sa il am la dispozitie pentru ea, sortarea culorilor sau doar a diverselor creioane de carbune si plansa pe care sa debutez cu mazgaleli. Precum si in viata, procesul este presarat cu mai multe stari de spirit…la inceput am aceeasi senzatie de anxietate ca la orice lucru nou pe care il initiez. Pe urma incep sa ii prind mersul si gustul,  apoi devine usor rutinos, poate chiar si obositor pe-alocuri, dar o iau de la capat a doua zi. Sunt zile cand nu ma ating de lucrare, in altele abia astept sa reincep, alteori poate nu imi place cum a iesit ceva si trebuie sa modific…dar in final o fac cu multa placere si pasiune, ceea ce face ca intreg procesul sa fie mai usor si mai frumos de parcurs.

Cred ca acesta este un secret simplu in viata care se aplica la oricare individ si chiar daca nu este usor, se cuvine sa cautam atat cat putem, sa facem ceea ce ne atrage cel mai mult si ne implineste…si nu ma refer la prostii aici. 🙂

Un tablou cu diagonala de aproximativ 130cm, care semet atarna in dormitorul meu vintage, a durat aproape un an sa il termin, lucrand la el doar duminicile. Cred ca este cel mai indragit proiect al meu de pana  acum, fiindca nu am fost constransa de timp sau de alte activitati prioritare si l-am facut atat de bine cat am putut eu, cu multa migala si fara nici un stres….de rezultatul final am fost surprinsa si eu pentru ca nu ma asteptam pentru un prim tablou pe panza sa imi iasa asa bine. I’ll be damned!

Relatia dintre mine si acea panza creeaza in mine stari si conexiuni aparte, care nu dainuie in multe ocazii in viata reala si pretuiesc orice moment ca acesta, sau orice poate fi similar. Presupun ca mariile genii nu degeaba se afundau in operele sale, ca erau fie pictori, scriitori, filozofi sau matematicieni. Tot ce ne poate aduce mai aproape de natura, de sensul nostru pe acest pamant si de stari care transcend cu mult forma noastra fizica, sunt unele dintre cele mai tari senzatii pe care le poate trai o fiinta (impreuna si cu o cana fierbinte de ceai presupun 🙂 ).

Stiu ca nu este un articol funny, dar fiind de curand atasata in Clubul de Carte, cred ca este necesar sa avem in biblioteca opere de toate genurile. Iar astazi ma simt si putin mai melancolica, recunosc.

Fiti deschisi la your inner self  si veti gasi mai multe comori acolo decat in materialismul realitatii. 🙂

Ps: In timp ce scriu acest articol si despre inclinatia mea pura de a crede intr o Fiinta Suprema, My Moody este pe o cu totul alta frecventa…in mare parte ateu, abereaza pe ciorna lui despre cum face el o intelegere cu al’ cu coarne…sincer, ne potrivim ca nuca in perete la mai multe aspecte dar deh….necunoscute sunt caile Domnului !

 

 

 

 

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s