Reculegere

 

Cu toate ca aceasta zi de februarie incearca sa ma minta cu izul ei de primavara, inca o frunza s-a mai desprins din Craiova mea si s-a dus in vant, iar copacul meu incepe sa para si mai gol. Inca un personaj din filmul copilariei mele, in curtea blocurilor militare, a parasit definitv aceasta scena, lasandu-ma mai singur.

Personaju-i disparuse dupa primele sezoane din viata mea, atunci cand actiunea s-a mutat pe alte platouri, in alte locatii, dar mai continua sa apara in reluari sau accidental ca figurant cand actiunea se mai intorcea episodic in Craiova.

Cu o cariera lunga, mai lunga probabil decat va fi a multora dintre noi si probabil cu mult mai multe povesti interesante decat va avea vreodata Canapeaua asta rosie de spus, bunica prietenului meu din copilarie, s-a stins ziua trecuta. Sunt trist pentru el, sunt trist pentru mine.

Imi aduc aminte cum ne fugarea cand eram copii nebuni, cum venea sa ne dea pe mana bunicilor nostri, atunci cand in cretinitatea noastra juvenila ii terorizam nepotul favorit, care apoi mi- a devenit prieten.

Imi aduc aminte ca era printre putinele doamne batrane, din curtea blocurilor, care ne raspundea zambind la salut si se operea sa vorbeasca cu noi, atunci cand toti ceilalti ne considerau doar niste adolecenti rataciti. Si ne povestea intodeauna de nepotul dansei favorit , prietenul nostru, care intre timp se mutase in Bucuresti.

Si a continuat sa faca asta si dupa ce adolescentii rataciti si-au gasit drumul spre maturitate (eu inca il caut, dar simt ca sunt mult mai aproape acum) fiind oarecum un liant intre noi,Tribul din Craiova, si fratele nostrum exilat in capitala.

Au inceput in filmul  meu, dansa si nepotul favorit, ca personaje negativ, dar timpul transforma totul si au ajuns parte din a doua mea mare familie din Craiova.

A mai cazut o frunza ,cu toate ca primavara alearga nedecisa pe strazi. Inca un actor si-a incheiat rolul, cu toate ca filmul merge mai departe.

In sambata in care cititi aceste randuri, in Craiova ,prietenul meu isi inmormanteaza bunica. Ar fi trebuit sa fiu alaturi de el ,iar eu ii ofer aceste randuri intr-o incercare penibila de a-i fi alaturi. Stiu ca e trist. Si eu sunt trist. Tot Tribul este trist.

Frunzele care se duc in vant, ne fac sa ne gandim la toamna care vine…Si la verdele ce incepe sa paleasca, in primavara care inca se plimba aiurea pe afara.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s