Prietenul meu, Radaru, si el fost coechipier cu noi la echipa nationala a Tribului, s-a retras de ceva vreme din activitate. Probabil si de aceea nu am reusit sa-l conving sa participe la actiunea din aceasta seara, cu toate cadourile si rugamintile pe care i le-am adresat in timpul vizitei mele din dupa-masa sosirii mele in Craiova.

Conditia lui fizica s-a pierdut prin pernele portocalii, prabusite pe canapeaua unde servim amandoi cate o ceasca de ceai, in timp ce el imi explica motivul renuntarii sale la echipa nationala.

Vedeti voi, de cativa ani, Radaru a renuntat la vechile ritualuri tribale, imbratisand o cariera de sportiv profesionist. Cu etapa aproape in fiecare sfarsit de saptamana, a urcat in cativa ani pe treptele superioare ale clasamentelor PES, antrenandu-se fara oprire. Si spun asta pentru ca in afara de doua nunti, o imormantare si un botez, restul amintirilor mele din ultima perioada alaturi de el se rezuma la ceaiurile baute in fata ecranului curb, unde Radaru isi etaleaza capacitatile fizice ale indexurilor sale, pe controlerul de la consola.

Dupa doua ore in care ii instalez cu success pe fata grimasa de om plictisit, ma intorc inapoi la Livosu’, pe care-l lasasem prada relaxarii ceaiului, dormind pe cananapeaua lui neagra.

Cand intru in apartament, sunt intampinat de sticla aproape goala de Ouzo, care ma priveste invingatoare, din mana lui Livosu’, sprijinit cu o tigara in mana de frigiderul ascuns pe balcon. Sunt ingrijorat mai mult de sclipirile stinse pe care Livosu’ mi le arunca pe sub pleoapele aproape inchise. Nu imi dau seama daca vrea sa ma priveasca sexy, doarme, sau ar fi cazul pentru un control oftalmologic.

– Mi-a scris Dudu! am spus, asezandu-ma la masa. Ajunge la si jumatate.

– Stiu. Am vorbit cu el. Dupa ce vine el, mergem sa mancam si apoi ne vedem cu Iedu’ si ceilalti prin oras. Ne incalzim acolo pana cand ajungem in club.

Contrar fizionomiei lui actuale, Livosu’ reuseste inca sa articuleze bine cuvintele. Semn bun. Dar totusi trebuie sa intreb:

– Bre, esti sigur apt sa joci deseara?

– Rupem Craiova in doua, coaie! ranjeste el. Daca am zis… am zis. Stai chill… sunt ok. Imi revin mai tarziu.

Cu toatea acestea, continua sa bea inca o cana de ceai alaturi de mine, in timp ce incropim rapid un playlist pe youtube, pentru a ne introduce in atmosfera de joc.

Cu Dudu v-ati cunoscut si in postarile trecute. In afara de afacerea lui cu artificii (vezi postarile anterioare), care este de fapt o pasiune descoperita recent, el are si o alta afacere care chiar merge. Cu toate ca este posesor a doi bolizi de lux, este un mare iubitor al excursiilor facute cu ajutorul trenului. Tot timpul a fost un nostalgic, sau olteanul tot oltean ramane. Una din ele.

Si asa se face ca ne-am trezit cu el la noi pe canapea cu o ora intarziere, gratie programului elvetian al CFR-ului. Oltean crescut mai mult prin Bucuresti, cu statura lui asemanatoare cu bradul, cu parul grizonat intr-o freza de George Clooney tuns in baie, cu vorba si portul lui de Capitala, Dudu impresioneaza prin tonul lui agitat, atunci cand isi povesteste noile sale aventuri din epoca postdivort.

Amanam putin plecatul dupa hrana, in timp ce Dudu si Livosu’ descopera impreuna savoarea unei sticle de visinata, materializata din neant pe masa din bucatarie. Am mai vazut filmul asta, asa ca imi fac si eu o ceasca de ceai cald. Mai este pana la club si afara e frig.

Interfonul ne anunta ca inca un vizitator ne va calca pragul, pana plecam.

– Domnul Ovi, ei sunt fratii mei din Craiova, Utu si Dudu! face Livosu prezentarile, in timp ce umple inca un pahar cu savoarea visinie pentru noul venit.

Stiu ca pamantul se invarte, dar privindu-l pe Livos, imi dau seama ca si el incepe sa se invarta odata cu planeta. Cu toate acestea, am incredere ca planul pentru noaptea aceasta va fi dus cu bine la bun sfarsit. Pana si domnul Ovi, care citeste ingrijorarea din privirea mea, ma asigura de acest lucru.

– Nu va faceti griji, baieti! Livosu’ e calit. Isi revine imediat ce mananca ceva si ajunge in club. Asta e bestie… nu va faceti griji.

Decidem deci sa nu ne mai facem griji si comandam doua taxiuri, pornind astfel asediul asupra noptii ce se asterne in fata noastra.

Fac echipa cu Dudu si cu remorca mea marca Mi Novia, lasand cea de-a doua masina sa-i aduca pe Livosu si domnul Ovi, in urma noastra, la restaurantul Michelin de doua stele, unde urma sa luam cina. Nu ne facem griji cand ajungem la McDonalds fara ei, cum nu ne-am facut nici cand il privisem pe Livosu’ coborand scarile la taxi, ancorat cu ambele maini de balustrade de sustinere, cu picioarele tragand intr-o directie si corpul in cealalta. Probabil e o tehnica noua.

Nu ne-am facut griji. Livosu’ e o bestie. Livosu’ si cu noi vom “rupe Craiova in doua”. Livosu’ este calit. “CHILL, coaie!”

VA URMA