Sunt oltean.

Se putea sa fie mai rau. Nu cred ca moldovean sau ardelean m-as fi descurcat mai bine. Nu pot sa beau mult si nici sa vorbesc rar. Iar perfectul meu simplu, din vorba, ar fi sunat oarecum aiurea daca ar fi vorbit cu alte accente decat cel original.

Sunt oltean, cu toate ca am aflat cum arata si ce este PRAZUL doar cand am ajuns in Bucuresti. Pana atunci nu mai vazusem asa ceva. Am trait toata viata cu impresia ca PRAZUL este ceea ce voi numiti CEAPA VERDE. Sunt un incult.

M-am nascut in Craiova si, timp de 24 de ani, am fost convins ca sunt de la oras, pana m-am mutat in Zurich. Apoi am revenit in Bucuresti si mi-am dat seama ca suntem toti niste tarani, putin mai culti. Partea proasta este ca macar cu taranii mei de acasa puteam sa ma inteleg bine. Cu cei din Bucuresti este mai greu. Ma simt ca ursul polar din gradina zoologica din Sydney… ma topesc, dar fac si eu ce pot ca sa apar in pozele vizitatorilor.

Tin perfectul simplu ascuns in portofel tot timpul. E ilegal sa il folosesti liber pe aici. A fost mai greu pentru mine sa ma obisnuiesc cu regionalismele de capitala. Aici toti sunt FRATE cu tine. Ciudat. Nu stiam ca tata a mai trecut si prin alte locuri, dupa ce m-a creat pe mine. Prin Craiova a trecut sigur numai de doua ori… am doar un frate si cu restul sunt la stadiul de VERE.

Am invatat o gramada de expresii noi… BETON, MARFA, SUPER si SUPER TARE. Habar nu am ce inseamna, dar in general lumea le foloseste pe aici tot timpul, indiferent de ce banalitate le povestesti. Pentru ei totul este interesant, chiar daca le povestesti acelasi lucru de trei ori. Asta imi arata ce buni ascultatori sunt toti pe aici. Dar si ei stiu asta… pentru ca din aceasta cauza iti povestesc tot timpul aceeasi intamplare pseudohazlie.

Cand olteanul din mine a ajuns prima data in Bucuresti, a fost panicat si speriat. Nu stiam unde ajunsesem si ce se intampla aici. Toata lumea era intr-o continua graba, de parca ceva rau urma sa se intample. De frica, am inceput sa alerg si eu, cu toate ca nu stiam in ce directie sa o fac si cu ce viteza. M-am oprit cand mi-am dat seama ca sunt prea obosit ca sa alerg de prost. Noua, oltenilor, ne place sa privim sportul, nu sa-l si facem.

Inca mai am probleme cu fusul orar. Mi-am dat seama ca Bucurestiul se afla mult mai aproape de soare. O zi are 12 ore. Niciodata timpul nu iti va ajunge pentru tot ce ti-ai propus sa faci intr-o zi. In Craiova, unde zilele se scurc mai greu, cu o viteza de 24h/zi, exista riscul sa poti muri de plictiseala. Si nu cred ca vrei sa ai un final asa de violent, nu?!

Cu toate acestea, am nevoie sa ma incarc de oltenism din cand in cand. Ursul polar mai are nevoie si de zapada ca sa nu uite ce tip de animal este. Asa sunt si eu… Cand olteanul din mine incepe sa se stinga, trebuie sa ma reintorc pana in Craiova, ca sa ii schimb cateva becuri.

Cand cititi aceste randuri, sunt deja pe drumul spre Oltenia. Am scos perfectul simplu din portofel si-l asezai inapoi pe limba. Uitasem cat de dulce este! Calculat in zile de Bucuresti, voi avea o lunga vacanta alaturi de prietenii mei. Calculat olteneste, dupa o zi am sa ma intorc inapoi pe Canapeaua Rosie, pentru a va stresa mai departe cu ineptiile mele.

Sunt oltean. Nu e nimic special in asta.