A venit Dudu. Scriu aceste randuri , cu el aflat dincolo de ecranul laptopului. Ma vad nevoit sa il am iar ca personaj si sper ca acest lucru sa nu devina plictisitor si pentru voi.

Ma folosesc de el si ca scuza pentru mahmureala care-mi pricinuieste aceasta incapacitate mentala, necesara pentru a-mi pune o urma de coerenta in ganduri. Ma uimeste si pe mine fraza pe care tocmai am tastat-o. Ceaiul chiar face minuni pentru mahmureala. Pacat ca nu rezolva si alte lucruri.

Dar Dudu din pacate nu face minuni. Emite cate o propozitie la 5 minute, total iesita din context, apoi se pierde iar in emoticoanele de pe WhatsApp. Probabil pregateste urmatorul revelion. Nu stiu cum poate fi atat de activ, in timp ce eu ma scurg de pe canapeaua rosie intr-un izvor nesecat de greata.

A incercat sa incropeasca o poveste despre cele mai recente aventuri ale lui, dar o face in episoade, intre doua-trei replici pe chat, si totul  imi suna a telenovela. Sunt prea multe episoade, iar sinapsele mele inca se cauta la ora asta.

L-am pus pe Dudu pe mut si l-am adus pe Macanache sa imi cante, de pe YouTube, intr-o ultima incercare, disperata, de a gasi… ceva. Nu stiu nici eu ce…

–  Contribuie si tu, coaie, ca imi explodeaza capul!

–  Stai, frate, ca trebuie sa ii spun…! apoi Dudu se pierde iar in cristalele lichide ale ecranului inert al telefonului.

Nu am ce face cu el. Asa ca vi-l las voua pe Dudu si eu ma duc sa omor mahmureala asta. Revin cand am sa reusesc.