Intins, lenes, pe canapeaua rosie, cu o cana de ceai aburind langa mine, ma simt in fata ecranului LED al laptopului meu, ieftin, ca la psiholog. Doar ca sunt deja la a treia cana cu ceai fumegand si nu pot spune sigur care dintre noi este pacientul.

Este data stelara de 10 februarie 2017, iar acesta nu este jurnalul lui Picard. Nici nu ar avea cum sa fie, de vreme ce chestia asta nu se deplaseaza decat atunci cand trebuie sa fac curat sub ea.

Teoretic este blogul unei canapele rosii… drace, ce bun e ceaiul asta! Nu asta am vrut sa spun, dar asta a iesit. Am sa mai incerc inca o data…

Teoretic este blogul unui bautor de ceai, pasnic, asezat plictisit pe o canapea rosie, ai carei singuri parteneri de conversatie sunt tastatura unui laptop si o pisica care dormiteaza (probabil ametita de la mirosul de ceai) pe caloriferul cald din spatele lui.

Habar nu am despre ce va fi, dar ne descurcam noi pe parcurs, chiar daca acum nici  nu stiu de ce am inceput sa scriu asa ceva. Vocile m-au pus sa fac asta, iar daca nu mai cititi si alta postare de a mea in maxim o saptmana, inseamna ca am gasit butonul de stop de la mp3 player.

Canapeaua rosie este importanta pentru povestire, pentru ca in acest moment ea este centrul universului meu, asezat in mijlocului sufrageriei, locul unde imi petrec clipele de plictiseala si inactivitate, din ultima vreme.  Viata mea s-a schimbat la aproape 180 de grade in ultimii ani si m-am trezit intins pe chestia asta putin tare si putin ingusta, dar foarte rosie ,incepand sa scriu ineptii pe acest pseudoblog al unei piese de mobilier rosii.

Dar ne vom cunoaste mai bine la postarea urmatoare. Momentan canapeaua imi spune ca ar trebui sa dorm putin. Mai ales ca am terminat si ceaiul.

C ya!